Volume de aer IV

capul botezator III

„… da, şi la urma urmei, recunosc, spunea el,
toate lucrurile sunt îndreptățite
şi-şi au logica lor,
dar mai puțin asta,
treaba asta cu…
Eu chiar pe asta n-am putut-o înțelege niciodată,
încăpățânarea asta, a tuturor, privind viața.
Dezmățul ăsta care este „ea” şi numai „cu ea”,
cu viața-n sus, cu viața în jos,
de parcă numai şi numai aşa ar tb să fie,
şi apoi şi sensibilitatea aia,
şi nimic altceva.
Când, uite, sunt atâtea şi atâtea alte
chestii tari, toate faine şi mişto,
lucruri la fel de îndreptățite,
ca întunericul, descompunerea şi moartea, tăcerea, liniştea brutală şi aroganța nimicului,
ca să nu mai spun de „frumusețea calculului intim a şobolanului îngropat cu fața în siloz şi cu partea cealaltă (mă-nțelegi tu) spre fața de lapte a cerului .”
Astfel gândea capul meu, botezator prin moarte cu moarte,
de alte lumi,
de dinafara mea,
pe care eu îl urcasem acolo cu greu,
plutind cum era pe ape,
şi aburit de un duh negru,
plecat şi el tot de lângă mine şi nu de demult,
şi de lângă trupul meu,
acum ros în mucegaiul fântânii.
Singur, independent, uşor şi fericit capul meu gândea
…şi asta în timp ce alte spirite,
de-nici-nu-ştii-de-unde,
purtătoare chiar ele, cumva de viață,
de viață „oricum ar fi”,
cu un minciog
încercau de-acum să-l pescuiască,
din apele timpului,
copleşite numai pe jumătate de toată scârba,

de toată scârba.