Destine pecetluite

Capitolul 4. Vanessa

Feresc ușor perdeau de la fereastra camerei mele și observ taxiul ce tocmai s-a oprit în fața vilei. Mark coboară din mașină ușor dezorientat și imediat e întâmpinat de oamenii lui ce îl conduc înăuntru.
Mă întreb ce sfârșit o fi făcut automobilul cu care a părăsit vila, în urmă cu câteva ore. Traversez dormitorul și deschid ușa îndeajuns cât să pot auzi o parte din conversația lor.

-Sunteți sigur că nu aveți nevoie de un doctor, sefu' ? Îl întreabă Toni,usor preocupat .

-Am zis că nu, sunt bine. Acum vreau doar să fiu lăsat în pace. Îi răspunde Mark, mai calm ca niciodată, înainte ca barbatul să plece.

Mai aștept câteva secunde înainte de a închide ușa de care mă reazem nedumerită. Luând în calcul ceea ce am reușit să aud, probabil e rănit. Și de ar fi așa nu mi-ar părea rău. Știu că nu e bine să îi dorești răul cuiva, dar lui Mark nu îi pot dori decât moartea, după ce mi-a transformat viața într-un calvar.

Mă întind deasupra așternuturilor curate al căror parfum îmi aduc aminte de cel al rufelor proaspăt spălate de mama. Închid ochii, încercând să mă întorc în timp, într-un moment în care ea era încă în viață și încerca să mă țină sub aripa ei protectoare. Lacrimile nu întârzie a-mi umezi obrajii și perna, pe care o strâng puternic la piept. Aparent, încerc să fiu puternică, însă simt cum mă consum pe dinăuntru pe zi ce trece, din ce în ce mai mult. Nu știu cât îi voi mai face față lui Mark și șantajurilor lui.E precum o otravă ce îmi provoacă o moarte lentă, plină de chinuri.

Arunc perna în cealaltă parte a patului și îmi șterg încă o dată lacrimile, blestemandu-l pe nenorocitul de Mark. Glasul gros al ciobănescului german pe care îl posedă , răsună în întreaga vilă.

Aprind veioza de pe noptiera și îmi iau repede un capot peste cămașa de noapte. Părăsesc dormitorul , urmând glasul puternic al patrupedului, ce mă conduce până în living. Îl găsesc pe Mark stând în picioare, pe canapea, cu un vas cu flori în mână îndreptat spre Max, care latră și mârâie la el ca și când ar fi un străin.

-Fi băiat cuminte, shhh! Cuminte! Încearcă să îl liniștească, înrăutățind vizibil situația.
Șezi! Șezut, băiete! Repetă, fără nici un rezultat.

Îmi incrucisez mâinile la piept și lasandu-mi toată greutatea pe un picior, rămân holbandu-mă la el. Zâmbesc, ușor amuzata de ochii lui bulbucați, ce par ca mai au puțin și îi ies din orbite.
Într-o fracțiune de secundă își mută privirea asupra mea, iar vasul îi cade din mână. Mie îmi piere surâsul de pe buze, iar Max profită de faptul că tocmai a lăsat garda jos și sare pe el.

-Sofia! La naiba! Urlă Mark, atunci când Max își înfige colți în brațul lui stâng .

-Max, vino aici, baiete! Max! Îl strig pe eroul meu din noaptea asta. La auzul vocii mele se îndepărtează de Mark , care rămâne zăcând la podea și vine la mine. Bine facut, baiete. Îl felicit, mangaindu-l pe cap.

Margaret apare și ea, buimaca de somn, în celalalt capăt al livingului. Îi ia puțin să realizeze ceea ce se întâmplă și abia atunci când își așează ochelarii pe nas, vede starea lui Mark. Se precipită spre el și îl ajută să se ridice de jos. Îl dezbracă de sacoul prăfuit și îi sufleca mâneca cămășii, analizându-i cu atenție rana care ii sângerează.
La îndemnul femeii, după ce îl închid pe Max în camera mea, revin în living cu o trusă de prim ajutor pe care i-o înmânez. Rămân în picioare, undeva în spatele ei, încercând să evit privirile insistente ale lui Mark, ce mă neliniștesc simțitor.