Destine pecetluite

Capitolul 11. Vincent

Piciorul îmi tatatie pe sub masă de nerăbdare să o văd ca mi se alătură teafăra, pentru a-mi sărbători așa - zisă zi de naștere. A trecut ceva timp de când am lăsat-o singură și mi-e teamă să nu facă iar vreo prostie.
Sa fiu a naibii dacă nu îmi merg toate pe dos!  Dacă nu m-aș fi întors în dormitor, riscam să îmi pierd unicul motiv pentru care Dumnezeu m-a lăsat în viață, caci altul la fel de valid ca si Sofia inca nu am găsit . De i s-ar fi întâmplat ceva , dacă nu am înnebunit atunci când m-am văzut în trupul altuia, aș fi înnebunit acum știind că ea m-ar fi părăsit pe vecie, fără ca inima ei să știe de existenta mea, fără să fi avut posibilitatea să mă trezesc cu ea la pieptul meu, măcar o data și să îi spun ca în ochii mei e cea mai frumoasă ființă de pe fața pământului. Și acum devin jalnic de siropos, dar nu am încotro, nu îmi pot ascunde aceste sentimente și față de mine, mi-e deajuns că trebuie sa o fac fața de ea și îmi franez impulsul de a o strange în brațele mele, atat de tare încât să nu mai poată fugi vreodată de lângă mine, sa nu mă mai respingă, să mă accepte în viata ei.

In plus, toate porcăriile pe care Mark le-a făcut în trecut mă ajung din urmă, îngreunându-mi situația si cu cât încerc să mă apropii de ea cu atât pare să o îndepărtez mai mult. Nu prea le am cu femeile, însă ea nu e una ușoară. E curajoasă și de câte ori are ocazia mă lovește cu cuvintele ei taioase. Iar mie nu îmi rămâne decât să îi raspund cu aceeași monedă, pentru a mă arăta demn de ea. Dar nu îmi este ușor să țin pasul cu frumusețea, inteligența și încăpățânarea ei, ca să nu mai zic de ura infinită ce o pornește de fiecare dată împotriva mea.

-Soția ta nu are de gând să ne onoreze cu prezența? Întreabă Francesco, în timp ce își taie pieptul de pui din farfurie. Cu ce curaj a venit aici, după ce a încercat să profite noaptea trecută de Sofia. Se pare că nu i-a fost de ajuns  nasul spart cu care s-a ales.

-Francesco! Îl atenționează Fabrizio.

-Ziceam si eu așa, e urât din partea ei să ne facă să o așteptăm. Spune, ducându-si furculița la gură.

-Ia și îți mănâncă mâncarea din farfurie, dacă nu vrei să ți-o bag eu pe gât! Zic crasnind din dinți,iar Margaret, din celălalt capăt al mesei, îmi face  un semn discret cu mâna, să ma linistesc.

-Vere, ești agresiv în ultimul timp si asta nu îmi place. Continuă să mestece, rânjind ca un cretin. Cred că astuia i s-a urât de bine. Cu toții continuă să mănânce în liniște, înafara de Fabrizio care pare să își fi pierdut si el răbdarea în fața prostiei fiului său.

-Francesco, încetează! Nu te-am invitat aici ca să faci scandal.

Stau să mă ridic de pe scaun  și să plec de la masă, înainte să îl pocnesc din nou pe Francesco, când o văd apropiindu-se. Toți mușchii trupului meu se relaxează la unisol , iar toate răutățile pe care le-am auzit din gura lui par să îmi fi ieșit pe amândouă urechile. Nu îmi pasă decât de ea acum, fiecare pas pe care îl face în direcția mea, parcă zici ca e cu încetinitorul, precum în filme. E îmbrăcată cu aceeași rochiță albastră in  ton cu ochii ei azurii, la fel ca acum câteva minute când am avut-o în brațele mele după ce am smuls-o de pe balustradă. Și, Doamne, cât poate fi de frumoasă!
Își trage scaunul, se așează lângă mine și îi simt din nou parfumul ei dulce și îmbătator de vanilie.