Destine pecetluite

Capitolul 17. Vincent

Stiu că nu am mai postat de ceva timp și țin să îmi cer scuze pentru asta cu speranța că majoritatea dintre voi sunteți cât se poate de înțelegători. Știți cum e, fiecare dintre noi avem o viață dincolo de lumea virtuală a Wattpad-ului. 😊

Lectură plăcută!

***

Nu am iubit niciodată pe nimeni așa cum o iubesc pe ea, iar dracul de Francesco a văzut bine , femeia asta chiar reprezintă slabiciunea mea. E ciudat cât de mult m-am atașat de ea într-un timp atât de scurt, eu fiind un lup singuratic, mai retras de felul meu.

Seara trecută eram pornit pe picior de razboi, dar cum a făcut cum a dres, a reușit să ma atragă din nou precum un magnet. Am auzit cu propriile mele urechi ca nu ma iubește și tot nu m-am îndurat să o las singură cu furtuna care se stârnise afară. Am ținut-o strâns la pieptul meu, toată noaptea și nu mă mai saturam să o privesc in timp ce dormea. Se foia si se împingea în mine că aveam impresia că ar vrea să ma dea jos din pat si cu fiecare secundă petrecută alaturi de ea din nou nu ma mai simțeam în stare să îi dau drumul, să o las să plece din viața mea.

Atunci când s-a trezit, și-a deschis ușor ochii ei de un albastru electrizant cu care reușește să mă hipnotizeze de fiecare dată, iar mie îmi venea pur si simplu să o sărut, să o mănânc toată la cat era de scumpa. Asta dacă nu mi-aș fi amintit că peste câteva ore vom semna actele de divorț și fiecare din noi o vom lua pe drumuri diferite. M-am prefăcut că dormeam, până când nu a ieșit din dormitor. Nu mai vroiam niciun moment frumos care m-ar fi putut chinui în absența ei, îmi erau de ajuns cele două săptămâni de vis.

Opresc mașina în fața restaurantului unde am stabilit cu Peter să ne întâlnim și încerc să îmi găsesc cuvintele potrivite pentru a-i spune că pentru ea această călătorie se sfârșește aici. Nu va veni cu mine în America, așa cum i-am lăsat să creadă pe toți, mai ales pe Francesco.
De când ne-am pornit la drum nu am putut să nu notez mașina neagră care ne-a urmărit până la aeroport. Am închiriat un alt automobil ca să ne piardă urma și dacă am reușit să o aduc în siguranță până aici, chiar sper că Peter va sta cu ochii pe ea. În urma divorțului își va recăpăta numele adevărat, astfel va dispărea din radarul celor care o cunosc precum Sofia Trevino.

-Un restaurant , tocmai ceea ce avem nevoie. se întinde pe scaun. Dar asta nu te scutește de explicațiile pe care le aștept încă de la aeroport. își desface centura de siguranță și coboară din mașină. Îmi va lipsi tot ce ține de ea, inocența, spontaneitatea ei.
Iau bagajul ei micuț pe care l-a aruncat pe bancheta din spate și actele de divorț ce le-am semnat deja, din torpedou si o urmez.

-Vreau să știu ce se întâmplă și mai ales de ce nu ne-am urcat în avion, se îndreaptă alene spre intrarea restaurantului , credeam că ne vom întoarce în America, în schimb... se întoarce și își mută privirea de la mine spre bagajul ce îl tin în mâna. Ce faci cu bagajul meu?

Cum să îi spun că aceasta e ultima dată când mă vede și că voi dispărea din viața ei pentru totdeauna? Nici măcar nu știu cum să încep...