Destine pecetluite

Capitolul 6. Vanessa

-La William?! Credeam că am fost destul de clară azi dimineață. Nu voi merge nicaieri cu el. Îmi pieptăn nervoasă buclele auri, ca și cum ar fi unicele responsabile pentru tot ceea ce mi s-a întâmplat până acum.

-Sofia, nu faci altceva decât să i te împotrivești mereu. Poate nu vrea decât sa se apropie de tine.

-Sa se apropie de mine?! Pufnesc, aruncând peria de păr pe pat.

-Da. De ce nu încerci să îi dai o șansă? Mark nu e doar căpcăunul pe care îl vezi tu.

-Tu vorbești așa deoarece e fiul tău, Margaret. Zic cu vocea sugrumata de nodul ce simt că mi s-a pus in gât. Pentru mine, însă, e asasinul parintilor mei și nimic nu poate schimba acest crud adevăr. Continui, așezându-ma pe marginea patului. Nu vreau să o ranesc, descarcandu-mi toate frustrările asupra ei. Dar nici nu pot să o mint pe cea care mi-a fost alături precum o mamă în tot acest timp. Părinții mei îmi lipsesc enorm de mult, la fel ca în prima zi când am ajuns aici și nu voi avea pace până când Mark nu va plăti pentru ceea ce a făcut. Poate doar asta îmi va vindeca in parte sufletul rănit.

-Off, copilă, vino aici. Mă trage în brațele sale și mă îmbrățișează cu căldură. Dau frâu liber lacrimilor ce îi ud bluza albă de mătase, iar ea îmi mângâie parul, sărutându-ma părintești pe creștetul capului. Câteva minute bune rămânem așa până mă liniștesc eliberând zgomotos și ultimul suspin.

-Acum gata cu plânsul. Trebuie să te pregătești pentru seara asta. Spune, trecându-și degetele peste obrajii mei uzi.

-Ai dreptate.
În cele din urmă îl voi însoți pe Mark, dar asta nu înseamnă că voi juca încă o dată după propriile sale reguli. Margaret are dreptate, a ajuns momentul să îi dau o șansă. Dacă vrea să se apropie de mine să o facă, nu are decât. Doar așa voi avea ocazia să ma razbun atunci când într-un final va lăsa garda jos.

-Îl anunț că vei fi gata curând.
Iese din cameră, iar eu ma grăbesc să îmi fac un duș rapid.

Între timp, gândindu-mă cum aș putea să îl scot din minți pe Mark în seara asta, cred că rezultatul final pe care l-am obținut va avea reacția dorită. Rochia extrem de scurtă, cu paiete aurii pe care am ales-o îmi stă frumos mulata pe corp, iar tocurile virtiginoase ale pantofilor îmi fac picioarele sa pară ceva mai lungi decât sunt în realitate. Parul l-am lăsat pe spate și am exagerat puțin și cu machiajul, abia dacă o mai recunosc pe blonda din oglindă ce mă privește satisfăcută .

Îmi pun unul din cerceii lungi la ureche, când Mark mă onorează cu prezența sa, în urma a două bătăi aproape imperceptibile în ușă.
-Sper ca ești gata. Intra, măsurându-ma din priviri.

-Da. Putem pleca. Îmi pun și celălalt cercel, îmi iau poșeta plic de pe pat și mă îndrept nonșalant spre ușa rămasă întredeschisă.