Mei și Ash
— E în regulă așa?
Îmi așez mai bine cotul pe ușa mașinii și continui să mă uit pe geam. Ash a dat drumul la căldură și se uită la mine, așteptând un răspuns.
— Ar fi extraordinar dacă te-ai uita la drum.
Băiatul îmi răspunde cu un mic pufăit, apoi face cum i-am propus. Luminile caselor pe lângă care trecem în viteză mă amețesc, dar nu vreau să dau ochii cu el. Noaptea asta e mai rece decât mă așteptam.
— Nu știam că vii și tu la Rose.
Aș fi vrut să rămână doar un gând, dar se pare că am dus discuția mai departe. Ash pufnește din nou și îmi strâng buzele enervată. Se comporta cumsecade, apoi își schimbă atitudinea.
— Normal că nu. De unde să știi?
Îmi dau ochii peste cap la răspunsul lui și continui să mă uit pe geam. Nu este o situație stânjenitoare, dar vreau să scap cât mai repede din ea.
Dau radioul mai tare și las muzica să umple mașina. E o melodie drăguță și aș fredona câteva versuri, dar Ash se strâmbă, probabil enervat de tonul ridicat al acesteia. Totuși, nu spune nimic, iar asta aproape mă face să zâmbesc.
Îmi deschid telefonul și derulez prin mesaje, dar nu văd nimic nou. Toți îi mulțumesc lui Rose pentru primirea atentă pe care ne-a oferit-o. Zâmbesc și închid telefonul. Ce-i drept, se pricepe să ne aducă împreună pe toți.
Ochii mei se rotesc aproape involuntar când îmi dau seama că nu reușesc să mă distrag de la subiect, oricât aș încerca. Cum de nu m-am gândit că Ash o să fie la petrecere? Este fratele lui Brooklyn. Cu toate acestea, nu înseamnă că trebuie să o urmeze la orice pas. Nu, nu e vina mea. Am fost luată pe nepregătite.
Atunci, ce caut în mașina lui?
Mei, pur și simplu era târziu și nu aveai cum să ajungi acasă, încercă să mă calmeze mintea mea. Totuși, mai bine mergeai singură pe jos toată noaptea decât să stai lângă băiatul ăsta.
Da, completarea asta e foarte utilă.
— Mei...
Tresar când îmi aud numele și decid să amân pentru mai târziu cearta cu mine însămi.
— Da, Ash.
Răspund fără să mă întorc spre el. Bat din picior, nerăbdătoare și puțin nesigură. Nu vreau să vorbesc cu el. De fapt, nu vreau să-mi doresc să vorbesc cu el.
— Cât o să mai continui așa? Mei, mă faci să vreau să mă mut din oraș doar ca să nu-mi mai dai acest tratament.
Vocea lui Ash e blândă, dar ignor dulcegăriile pe care le îndrugă. Îmi întind mâna și bat ușor cu degetele peste portieră.
— Nu fii ridicol. Vezi-ți de viață. Sună manipulator tot ce ai spus tu acolo.
Încerc să fiu cât mai aspră cu el, în speranța că poate o să înceteze cu discuția. Ash oftează și știu ce privire mi-ar arunca tocmai acum.
— Mi-e dor de tine, Mei. Să fiu sincer, când am decis să vin speram că o să fii și tu aici.
— Dorința ta s-a îndeplinit. Uite, mă duci și acasă.
Ash își pune mâna pe umărul meu și simt impulsul de a-i împinge brațul de lângă mine. De ce nu o fac?
— Haide acasă atunci, sugerează cu cea mai dulce voce pe care am auzit-o vreodată.
— Acasă? Nici nu m-am mutat acolo.
— Eu da. Am pregătit și locul, dar sigur n-o să-ți placă. Am încercat totuși, știi. Oricum, o să organizăm mai bine lucrurile.
Râd ironic la faptul că ne include pe ambii în aceeași propoziție. De parcă e deja hotărât că o să mă întorc acolo. El nu vede unica variantă posibilă de aici?
— Bine, ai dreptate. Nu vreau să te simți obligată să faci ceva. De fapt, m-ar durea mai mult să o faci silită.
Mărturisește după câteva secunde înțepătoare de tăcere. Oftez, puțin enervată de sinceritatea lui. De fapt, sunt confuză. Nici nu știu dacă e sinceritate sau o simplă strategie.
Dacă nu este o minciună, este enervant că nici măcar nu-mi dă șansa de a fi nervoasă pe el.
— O să plec și eu de acolo.
Fără să-mi dau seama, stomacul mi se întoarce la auzul cuvintelor. Poate că o parte din mine își dorea să existe un motiv pentru care să cred că o să stau vreodată în acel loc. Mai bine zis, că o să am la cine să mă întorc.
La ce mă gândesc? Nu vreau să stau aproape de el oricum, oriunde. De ce măcar îmi imaginez posibilitatea unui viitor cu el?
A fost nevoie doar de câteva minute aproape de el ca să uit de ce mă comport așa?
— Nu face asta pentru mine, îl dojenesc, încercând să păstrez răceala cu care m-am adresat până acum.
— Știu, nu fac asta pentru tine, crede-mă. Din contra.
Răspunde serios și, dintr-un motiv sau altul, chiar îl cred. Dau muzica mai încet și, fără să vreau, ochii mi se opresc pe fața lui. O mare greșeală, apropo.
Îi privesc expresia obosită, prea obosită. Clipește lent, de parcă își calculează atent gândurile, iar resemnarea își face loc printre ochii lui. Încerc să fiu cât mai subtilă cu holbatul, dar sunt sigură că eșuez.
De data aceasta, eu sunt cea care își odihnește mâna pe brațul lui. Se pare că este surprins de gestul meu, judecând după cât de repede s-a încordat.
— Nici măcar nu ne-am certat, îi spun aproape șoptit, în speranța că poate o să-i dispară subit expresia demoralizată.
Sunt conștientă că e imposibil.
— Știu, asta e problema. Măcar atunci te-ai fi uitat la mine. Tu chiar...
Se oprește, probabil își cântărește cuvintele. Înghit în sec și mă simt prost pentru privirea tristă pe care i-am cauzat-o. Acum e momentul în care realizez că, dacă mi-ar mai spune o dată să merg cu el, aș face-o.
Sunt atât de iresponsabilă.
— Eu...
Încep, dar sunt oprită de cuvintele nervoase bolborosite de Ash. Mă uit confuză și observ mașina de poliție care este tocmai în spatele nostru. Ash trage mașina pe dreapta și se încruntă ușor. Oftez și mă așez mai bine pe scaun, apoi îmi fixez privirea în față.
— Continuăm discuția apoi, mă asigură prostește Ash.
— Ți-am zis că exagerezi cu viteza.
Poate că e un semn de la soartă.
***
A/N: De ceva timp tot am o idee pentru o carte. Mi-ar plăcea să pun ideea în aplicare dar nu am destul timp și, să fiu sinceră, nu mă pricep cu coperțile. Totuși, sunt așa entuziasmată de idee încât mi se pare frustrant.
Apropo, mi-am tot dorit să postez capitole noi și aici, l-am început de ceva timp pe acesta. Din păcate, de abia acum am reușit să-l postez. Aș vrea să am mai mult timp. :(
Cam atât am avut de zis. Voi ce mai faceți? c:
