pt. 2 — Samuel și Brooklyn
O iau de mână pe Brook și scot un mic sâsâit când simt ce rece este. Încerc să-i întâlnesc ochii ascunși sub gluga bine pusă pe cap.
— Bine, poate că nu a fost o idee atât de bună să ieșim afară atât de târziu. În plus, plouă cu găleata.
Privesc nasul roșu al fetei și, deși arată adorabil, nu pot să nu mă gândesc la răceala care ne așteaptă.
— Ai dreptate, răspunde cu jumătate de gură.
Ca de obicei, este tăcută. Rămân și eu așa pentru câteva secunde, în timp ce ascult picăturile care lovesc puternic strada. Pe stradă nu prea trec oameni și, chiar dacă trec, ne privesc ciudat. De parcă nu sunt și ei în aceeași situație precum noi...
Ar fi trebuit să ieșim cu mașina.
— O să-mi dai dreptate pur și simplu? Nici măcar nu încerci să mă faci să mă simt mai bine?
Râde ușor și își ridică privirea, uitându-se la mine cu ochii mari.
— Totuși, îmi place ideea, recunoaște fără reținere. Dacă răcim o să stăm mai mult timp împreună.
Își pune brațele în jurul corpului meu și mă trage într-o îmbrățișare puternică. Știu că am fost destul de surprins când mi-a arătat pentru prima dată îmbrățișarea aceasta. Nu mă așteptam ca un omuleț atât de fragil să fie atât de puternic chiar și fizic.
Poate că nu am deschis subiectul care o macină, dar cred ca este mai bine așa. În plus, cred că o să încep să mă simt și eu ciudat. Brook s-a emoționat atât la gândul că eu n-o să mai pot dansa, dar nu s-a gândit o clipă la ce s-ar întâmpla dacă ea nu ar mai putea dansa.
Împărțim aceeași pasiune, dar ea a sacrificat grija ei pentru a mea.
— Vrei ceva? O ciocolată caldă, poate?
Zâmbesc și mă uit spre singurul magazin din apropiere care este deschis la ora aceasta. Brook îmi urmează și ea privirea, apoi dă din cap negativ.
— Mă gândeam să stăm puțin la căldură. O să ne întoarcem acasă și n-o să mai avem unde să ne ferim de ploaie.
Mă uit în sus și observ acoperișul care ne ferește de picăturile uriașe.
— Atunci ar fi bine să ne grăbim.
Brook începe să alerge, dar fără să-mi dea drumul de la mână. Chicotește ușor când îmi vede fața surprinsă în timp ce încerc să-mi recăpăt echilibrul.
De obicei, fuga prin ploaie e ceva ce vezi doar în filme. Mulți își spun că o să facă asta cândva, dar rămâne doar o dorință pe care amână să o îndeplinească. Motivul pentru care nu fac asta nu e bine stabilit, dar poate nu găsesc unul bun pentru care să o facă. Poate au lucruri mai importante de făcut.
Deși vrem să le facem de mult timp, anumite lucruri sunt mult mai plăcute atunci când vin spontan.
— Brook!
Mă opresc când văd că ne apropiem de bloc. Pentru că încă o țin de mână, Brook e luată prin surprindere de oprirea bruscă.
Mă privește în timp ce respiră greu, picăturile lovindu-ne acum corpurile din plin.
Tot ce vreau e să continui scenariul acestui film clișeic.
— Știu că poate pare clișeic, dar chiar și lucrurile clișeice sunt trăite diferit de fiecare în parte.
— Poftim? întreabă cu un oarecare amuzament.
Îmi pun o mâna pe talia ei, iar cu cealaltă îi prind mâna dreaptă. Mă mișc ușor plin ploaie, de parcă stropi ne cântă cea mai romantică baladă.
— Nici n-ai idee cât de mult te iubesc, Sam.
Chiar în acest moment, mă simt mai aproape ca oricând de două lucruri pe care le iubesc nebunește.
Dansul și Brooklyn.
***
A/N: Îmi place prea mult de ei. ;-;
