part. 1(?)
— Edith, grăbește-ți pasul!
Vocea nerăbdătoare a învățătoarei răsună în toată încăperea, iar după o tăcere curioasă care rezistă câteva momente, începe forfota. Toate fetele se îndreaptă către ea, chinuind entuziasmate.
Îmi ridic rochia puțin prea lungă pentru mine, dar pe care m-am încăpățânat să o port. Este cea mai frumoasă alegere din garderoba mea, deci nu mă îndoiesc că o să-l încânte pe Thomas.
Las loc unui mic surâs când mă gândesc la numele băiatului. Este la fel ca al motanului care se tot plimbă prin curtea aceasta, deci îngâmfarea nu e singurul lucru pe care îl au în comun.
În drum spre doamna Stewart, arunc o scurtă privire în oglindă. Arăt destul de decent, ba chiar am reușit să împrumut parfumul uneia dintre fetele din internat. Sunt destul de mulțumită de cum o să mă prezint în fața lui.
Îmi fac loc printre grămada de fete și iau scrisoarea destinată mie. Thomas joacă periculos, însă mi-a trimis-o ca să mă informeze cu privire la locul în care ne vom întâlni. Am așteptat-o zilnic și, cu cât trecea timpul, cu atât mă simțeam și mai mâncată de nerăbdare.
Lucrurile nu ar fi atât de grele dacă un detaliu major nu ne-ar fi stat în cale. Care e acela? Thomas este un hoț. Ha, aș vrea să spun că e o glumă.
Nu este tocmai un lucru cu care să te mândrești, dar îmi tot îndrugă că tot ce face este să ajute oamenii săraci, luptându-se împotriva celor care au prea mult. Mă întreb cum de nu și-a spus încă Robin Hood.
Cu toate acestea, are un suflet blând și niște ochi atât de convingători, încât n-a fost nevoie de un jaf prea mare ca să-mi fure inima. De fiecare dată când ne vedem, îmi zâmbește copilărește și își odihnește brațele în jurul meu, iar tot ce pot să fac după asta este să mă întorc la internat și să visez la următoarea noastră revedere.
Nici nu ai crede că face lucruri atât de necinstite. Chiar aș vrea să nu o facă, ci doar să vină aici și să-mi ceară mâna. Deși, dacă mă gândesc mai bine, cine ar vrea să se căsătorească cu un băiat atât de sărac?
Mă uit la scrisoare și oftez aproape automat. E ciudat, într-un moment sunt atât de romantică, apoi analizez situația dintr-o perspectivă aproape rece. Totuși, asta și-ar dori orice fata de seama noastră, nu?
— În sfârșit a fost căutată și Edith.
Îmi rotesc ochii la tonul batjocoritor al Matildei. Mă privește cu brațele încrucișate la piept, aproape superior.
— Tu cred că ești căutată de...
Sunt oprită de tusea forțată a doamnei Stewart. Îmi dau ochii peste cap din nou și ies din clădire.
Privesc din nou scrisoare și o pun aproape de pieptul meu, încercând parcă să imprim parfumul ei pe pielea mea. Fac o mică piruetă și nu-mi aduc aminte când am fost atât de fericită pentru o bucată de hârtie.
Mă plimb prin iarba stropită de rouă și nici măcar nu-mi vine să deschid plicul care conține scrisoarea.
— Thomas?
Mi-am trecut mâinile prin părul lui, în timp ce m-am uitat prin jur. Mă asiguram de faptul că n-am fost văzută de nimeni.
— Hmmm?
Un mormăit curios m-a făcut să-mi întorc privirea. Thomas mă privea cu ochii mici, în timp ce căuta o poziție mai confortabilă pentru capul lui, care zăcea în poala mea.
