pt. 1 — Sage și Zachary
— Nu. Nu te las să faci asta.
Îmi prind încheietura cu mâna dreaptă, oprind-mă din a pune mâna pe obrazul lui Zach. Îl privesc cum doarme calm și nu îndrăznesc să-l trezesc. Doare să-l văd atât de vulnerabil în fața mea și totuși să nu fac nimic.
Poate nu ar dormi atât de mult dacă nu ar munci până târziu.
Brusc, devin puțin supărată pe el. Îmi scutur capul și ignor gândurile netrebnice care vor să strice ziua de azi. E o zi importantă, de vreme ce ne vom revedea toți prietenii laolaltă.
Mă silesc să plec din camera primitoare ca să încerc să gătesc un prânz acceptabil. Râd singură de minciuna pe care tocmai mi-am spus-o. Oricine mă cunoaște știe că eu și bucătăria nu suntem în termeni buni.
Omletă. O omletă ar fi bună. În plus, e ușor de făcut.
— Nu te apropia de locul ăla.
Vocea lui Zach este calmă, dar asta nu mă face mai puțin surprinsă. E o fantomă sau ceva de genul ăsta?
Își pune mâinile în jurul brațelor mele și mă împinge ușor, păstrându-și expresia morocănoasă de om somnoros. Ochii îi sunt umflați și obrajii îi par și mai plini.
— Neața! De fapt, să ai o după-amiază bună. Ai stat treaz până târziu.
Vocea mea e mai răgușită decât mă așteptam. Trag aer în piept și mă aștept la o remarcă isteață din partea lui.
— Se pare că și tu, răspunde neinteresat în timp ce caută ingredientele din frigider.
— Știai că azi mergem la Rose, îmi pun mâinile în sân, deși stă cu spatele la mine.
Se întoarce spre mine și îmi arată un zâmbet larg, încercând să mă facă să uit de discuție. O să dau vina pe memoria mea proastă și o să recunosc că reușește.
Îi prind obrazul între degetele mele și îl strâng cu toată forța mea. Băiatul din fața mea îmi arată un zâmbet destul de chinuit, dar știe că o merită din plin.
— O să mă lași dacă n-o să mai am obrajii așa?
Își pune mâna pe obraz, dar se întoarce și continuă să-și etaleze abilitățile de bucătar. Sunt oarecum geloasă, dar de fiecare dată când a încercat să mă învețe s-a ajuns la un eșec total.
— Probabil, răspund cu nonșalanță în timp ce deschid telefonul.
Nu sunt surprinsă când mesajele încep să inunde telefonul, majoritatea fiind de la Rose care le ceartă pe celelalte fete. Mă bucur că nu fac parte din discuție.
— Ar trebui să-i luăm ceva-
Cuvintele mele se opresc tocmai în vârful limbii când mă întorc spre Zach. Băiatul adorabil dar morocănos mă privea deja, pierdut în gânduri.
— Tocmai mă admirai? constat fără rușine, în timp ce ochii lui se măresc considerabil.
— N-nu. De ce îți trece prin minte așa ceva? Repetam rețeta în gând.
Începe să se scuze, bâlbâindu-se din când în când. Admir și eu situația, mai ales când știu cât de mici sunt șansele ca asta să se mai întâmple.
Toată lumea o să afle despre asta.
— Atunci de ce mă priveai așa? Să aflu cumva că Sage, o simplă fată, a reușit să topească inima acestui băiețaș? E incredibil.
Îl cicălesc și îmi pun mâna pe frunte, lăsându-mă ușor pe scaun. Băiatul își întoarce corpul, dar zăresc culoarea roșiatică din obrajii lui.
— Nu cred!
Mă apropii de el cu o urmă de neîncredere și îi prind fața cu mâna, forțându-l să mă privească. Mă simt ca un băiat bine făcut dintr-un film romantic cu buget limitat, dar nu asta contează acum.
— De ce vrei să te asiguri de ceva ce știi deja?
Mă întreabă cu buzele țuguiate, obligându-mă să mă îndepărtez de el până ce inima n-o să-și facă bagajele și-o să se mute din hotelul ăsta amărât.
Oh, nu. Chiar sunt un bărbat dintr-un film romantic cu buget limitat.
— Ce știu? întreb ca să umplu tăcerea pe care n-o doresc în încăpere.
Zach dă din umeri, în timp ce pune omleta pe farfurie. Oare e și el la fel de fericit cum sunt eu în momentul ăsta? Parcă niciodată nu pot să ajung la nivelul lui, indiferent de cât de mult mă cațăr.
Îmi pun capul pe umărul lui și mă uit la acțiunile lui. Niciodată n-o să înțeleg calmul cu care face orice. Uneori cred că are prea multă răbdare.
Pe de altă parte, nimeni nu-mi oferă confortul pe care îl primesc doar atunci când mă uit la el.
— Ce-ar fi să mănânci? Nu vreau să întârziem din nou.
Mă ceartă în timp ce se îndreaptă spre masă, lăsând locul de lângă mine gol. Îl urmăresc cu privirea și îmi simt pieptul destul de plin. Mi-e teamă că o să mă prindă și el într-o ipostază stânjenitoare.
Presupun că aș părea destul de nebună dacă i-aș explica ce simt după o activitate atât de comună. Cred că e ceva în aer azi.
— Să nu cumva să bagi scuze ca dățile trecute. Știi că nu-ți merge cu mine. O să mănânci oricum, Sage.
— Termină cu personajul ăsta bosumflat. Obrajii tăi te dau de gol.
***
A/N: N-am mai scris de ceva vreme. Am schimbat numele băiatului din Roy în Zach, deși habar nu am de ce.
Îmi pare rău dacă ați uitat acțiunea, dar oricum nu prea era un fir detaliat la bază.
Să fiu sinceră, cred că n-am mai scris pentru că nu mi-a plăcut deloc capitolul anterior, deci probabil o să-l editez. Mi-a cam luat toată motivația.
Voi ce faceți? Vacanța de vară e interesantă sau plictisitoare? Poate puțin din ambele?
