pt. 2 — Blake și Desiree
Mă trezesc puțin confuz de la sunetele nervoase ce se aud din stânga mea. Fata de lângă mine pare destul de implicată în joc.
Desiree se joacă? Desiree pierde umilitor.
Aș vrea să spun că mă simt prost pentru ea, dar e prea amuzant să privesc. Ce mod frumos de a mă trezi dintr-un pui de somn!
Oare cât am dormit?
— Dintre toate jocurile, l-a ales pe cel mai stricat!
Probabil Desiree uită de faptul că se presupune că dorm lângă ea, motiv pentru care spune cuvintele prea tare. Ridică controlerul și închid ochii, așteptând cu inima strânsă să-l văd pe jos, în bucăți. Totuși, fata se oprește din a duce la bun sfârșit acțiunea.
Ce noroc, nu știu ce aș fi făcut dacă ar fi stricat-o.
— Doar pentru că nu știi să joci, nu înseamnă că e stricat.
Desiree tresare și se întoarce rapid cu fața la mine. Zâmbesc puțin amețit și încerc să mă ridic din poziția incomodă. O încercare întârziată, deoarece micuța fată își odihnește capul pe pieptul meu, punându-și brațele în jurul taliei mele.
— Măcar încerc...
Mă uit în jos și îi privesc zâmbetul forțat, trădat de ochii ușor nervoși. Îi aranjez mai bine bretonul tăiat destul de strâmb, dar de care nu am îndrăznit să râd încă. Adevărul e că o face și mai drăguță, mai ales când încearcă atât de mult să-l aranjeze.
— Pierzi din prima...
— Oricum, era plictisitor să te văd câștigând mereu.
Își duce mâna la buze și deschide gura de parcă ar căsca, arătându-mi cât de plictisitor este pentru ea. Îmi încrețesc nasul și îi împing fruntea ușor.
— Tu nu trebuia să desenezi acum?
Îmi arată o față nevinovată, apoi se uită spre biroul plin de foi. O să dureze mult să curățăm locul.
— Am luat o pauză de câteva minute.
Mă uit pe fereastră și observ apusul liniștitor. Am dormit destul de mult. Ochii mei îi caută din nou pe ai fetei de lângă mine, dar ea doar mă privește cu zâmbet de copil, în timp ce clipește rapid.
Observ aparatul ce stă lângă mine. Câte s-au întâmplat cât timp am dormit?
— Ce caută aparatul aici?
— Poftim? Ție nu ți-e sete? Mă duc să aduc doua pahare cu apă. De fapt, am cumpărat suc azi.
Ridic o sprânceană în timp ce o privesc pe Desiree plecând. A găsit o scuză destul de proastă că să evite întrebarea.
Iau aparatul în mână și încep să mă uit la ultimele poze făcute. Mă încrunt când văd poze cu mine dormind. Se pare că s-a plictisit destul de mult cât timp am ațipit.
Încep să fac poze apusului ce se pierde ușor, dar pe care aș vrea să-l opresc în loc măcar pentru puțin mai multe minute. Cred că poate fi o sursă bună de inspirație pentru Desiree, dar e de ajuns cât și-a bătut capul pe ziua de azi.
— Am venit-...
Îi arăt un zâmbet larg iubitei mele, dar el dispare într-o secundă. Fata se împiedică în propriile picioare, iar sucul se varsă tocmai pe consolă.
Desiree scapă printre buze un suflu întretăiat, punându-și mâna la gură. Îmi evită privirea și se îndreaptă spre ușă în grabă.
— Se pare că acum nu o să te mai plictisești.
Încerc să-mi păstrez calmul. O să dureze ceva să îmi permit altul. Dacă nu ar fi atât de împiedicată...
— Îmi pare atât de rău. Știi bine că îmi plăcea așa de mult când-...
— Să facem curat aici.
Încerc să-i arăt un zâmbet liniștitor, dar probabil pare a fi unul nervos. Aș vrea să fiu puțin mai înțelegător în momente de genul acesta. Poate sunt prea egoist.
— Ești așa calm. Știi, poți să țipi la mine dacă vrei. Înțeleg că ești supărat...
Se uită la mine, buzele tremurându-i ușor. Îmi aruncă o privire vinovată în timp ce îmi analizează fața, de parcă expresia mea i-ar spune ceva ce ea nu știe.
Chiar par un monstru atât de înfricoșător?
— Oamenii fac greșeli.
— Știu, dar greșelile se tot adună. Dacă până la urmă, când o să-ți dai seama câte sunt, o să te plictisești de mine?
O privesc și nu știu cum să-i răspund. E inevitabil să faci mici greșeli. Să te ferești de greșeli e probabil cea mai mare greșeală pe care poti să o faci.
Aș vrea să fie la fel de ușor de gândit asta și când vine vorba de mine.
Poate n-ar trebui să încep cu discuțiile filozofice.
Mă întreb ce vise am avut, având în vedere ce gânduri mărețe mă macină acum.
— Ți-am zis, într-o zi Sam s-a împiedicat, m-a împins fără să vrea și eu am ajuns cu capul în dulap. Crezi că nu mai vorbesc cu el acum?
Începem să râdem, deși la acel moment lucrurile au fost mai dureroase. Am avut ditamai cucuiul și mă durea doar uitându-mă la el.
— Vorbiți aproape zilnic.
— Cu tine vorbesc zilnic și n-o să mă opresc din a face asta.
Râde ușor și tot ce pot să fac este să-i zâmbesc gentil. Știu că poate ar vrea să-mi spună că acele greșeli chiar mă vor îndepărta de ea, dar alte comentarii nu își au rostul acum și mă bucur că și ea e de aceeași părere. Fiecare are insecuritățile lui, unele mai ireale decât altele, din păcate.
Oricum, care era motivul pentru care trebuia să fiu supărat?
***
A/N: nu pot să aleg un cuplu preferat :(
