Nici n-am înflorit, nici n-am făcut fructe:
Putrezit-am blânzi în propriile colțuri.
Și ca niște rame goale care-și așteaptă tablourile,
Ne-am atârnat sufletele de pereții pictați de lumina soarelui...
Iar acum, ca niște sticluțe goale,
Ce se izbesc de mal când lumina lunii
estompează cu furie ochii noștri;
Se izbește și inima de peretele corpului fraged,
Vrând să alerge în flăcările apelor cu zbucium,
Și să mângâie marea cu nisipul margelat de pe tălpi...
Așteptat-am multă vreme, pețitori nu au trecut,
Ne-am înmuiat rănile în apa cu sare;
Venit-a primăvara, trecut-a vara,
Și până în iarnă nu a locuit nimeni
în inimile ce le-am dat spre închiriere
Chiar de toamna trecută...
CITEȘTI
Verspicace
PoesiaDespre poezie, despre tine, mine, noi, noi separat, lume, "nelume", moarte și mai ales dragoste, dragoste pe care nu o simt
