Verspicace

Un fel de anotimp

A câta primăvară-i asta oare?
Și de unde atâta semeție?
Când nu mai sunt de mult o floare,
Și nu mă pot trezi din veșnica beție?

Copacii de safir dau s-ajungă la bolta cerească,
Macii nenăscuți zbiară spre marele-mpărat;
Mălinii încearcă nasul să mi-l zăpăcească,
Făcandu-mă să uit de iarba cu un gust sărat.

În depărtări, ascuns și în neființă:
Într-o semilună îi țin numele ascuns.
Aparte de orice fel de credința,
Oh, împăratul meu de mult răpus...

Cum te imploră primăvara-ți să revii,
Omorând toate păpădiile în inconștiență.
Amintirea anotimpului tău încearcă a mă otrăvi,
Neștiind că oricum beau otrava-n dependență...