Verspicace

Anemică

Îmi arde gâtul, îmi ard buzele;
Și asta e mai mult decât o beție:
De cand, amețiți, își caută muzele,
Însingurații poeți cu-alor măreție...

Nu-mi dau seama de-s muză sau poet,
Sau doar un ceas în miez de noapte.
Unii au dovezi că-s doar un schelet,
Eu am dovezi că sunt doar șoapte.

Și iar îmi dai dragostea de morminte,
Și iar mă amețești, împărate!
Lăsându-mi inima fără minte:
Cutreierând, pierdută și deșarte...

Am încercat un vals prostuț;
Cu gândul la tine și corp greu.
Deși nu știu cât îl mai cruț,
Dacă-i cu gândul la tine mereu...

Sunt o vrajitoare meschină!
Însă tu ești cea mai bună vrajă...
Iar până o să mai aibă creionul mină,
Poeziile-mi blestemate sunt cea mai buna strajă...