Geme pădurea în nemurirea ei,
Frunzele-s subțiri iar florile mi-s ude;
Nu există cale de ieșire:
O să înot în nori!
Îmi tremură unghiile fragile,
Îndesate într-un scalp bătrân;
Brazii au toate răspunsurile,
Dar nu știm să întrebăm.
Cerneala se strecoară în cicatrici,
Ochii mi-s grei și nu aud pământul.
S-au ofilit sunătoarele din ciment,
Cu mare sete de moarte.
Serenadele au încetat de mult;
De când nu mai am urechi.
Gloanțe sărate mă sărută apăsat;
Aștept, dar nu vine!
E liniște de tremură pădurea
Dar eu oricum nu am urechi...
Vinovăția îmi rupe coastele:
Vin și plec și plâng!
CITEȘTI
Verspicace
PoesíaDespre poezie, despre tine, mine, noi, noi separat, lume, "nelume", moarte și mai ales dragoste, dragoste pe care nu o simt
