Ceasul bate către ora două
E dimineața? E noapte? E dor!
Mă scufund în nemuriri și-n măreții
Când imi atingi părul ciufulit
De parcă ai atinge cea mai de preț floare
Îți iau mâinile și le iubesc până în zori
Îți sunt foarte albe . Din nou albe...
Mi-e teamă ca mâinile-ti să fie atât de albe
Numai zeițele au așa mâini
Mi-e frică, mă-nțelegi?
Așa că le strâng mai puternic
Și le iubesc până în zori
Văd o lumină neagră
Atât de puternică că ar putea ofili orice floare
Și mă ridic din nemuriri
Si mă scufund în ceruri înalte
In zadar! tot nu te găsesc
Dar cum ar putea găsi
O sărmana floare de plastic
Pe magnolia cu mâini de zeiță
Și chip de lumină?
CITEȘTI
Verspicace
PoetryDespre poezie, despre tine, mine, noi, noi separat, lume, "nelume", moarte și mai ales dragoste, dragoste pe care nu o simt
