♣Depression♣

treizeci.

"Ești o persoană așa falsă, Devona. Ești egoistă și ești cerșetoare de atenţie prin faptul că te tai. Ce, crezi că dacă îţi arăţi "din întâmplare" tăieturile, cineva o să îţi plângă de milă? Ești așa josnică. Poate că ceilalţi ţi-au picat în plasă și ai primit atenţia dorită, dar eu m-am prins de ce vrei să faci. Regret că abia acum am aflat că ești una din persoanele acelea. Și eu care te-am salvat și mi-am făcut griji pentru tine. Îmi pare sincer rău că te-am cunoscut. Cynthia."

Lacrimile îmi curgeau încontinuu pe obraji, mâinile tremurându-mi. Corpul îmi vibra din cauza sughiţurilor puternice. Cum de am ajuns să plâng și din cauza ei? Cynthia, așa zisă prietena mea, cea mai bună prietenă, a trecut de partea celorlalţi. Îmi aduc aminte momentul acela perfect. Era prima zi de grădiniţă, prima zi în care ne-am și cunoscut. Eram în aceeași bancă cu ea, bându-mi sucul. Îmi aduc aminte cum ea și-a scăpat cutia de carton cu banalul suc de portocale pe jos, cum eu i-am dat cutia mea. Cum ne-am jucat împreună și râdeam când ne jucam cu păpușile. Îmi aduc aminte cum cârlionţii ei îmi gâdilau faţa când mi-a șoptit că vrea să fie cea mai bună prietenă a mea. Ne-am tot promis unei alteia că nu ne vom abandona niciodată. Că indiferent de ce se întâmplă vom rămâne apropiate, că ne vom fi confidente unei alteia. Că vom râde împreună de cei care voiau să ne doboare. Și acum, ea tocmai m-a lăsat. Ea tocmai a încălcat tot ce ne promiteam zilnic, timp de 13 ani, cu acest mesaj. Mi-am pus mâinile pe faţă, lăsând un nou val de durere să mi se scurgă pe obraji. Ce am făcut eu ca să merit toate astea? Suspinând, m-am ridicat de la podea, îndreptându-mă spre bucătărie. Imediat cum am intrat, a apărut în raza mea vizuală. M-am repezit și am apucat cuţitul. Am luat o pernă de pe canapea, mângâindu-i îmbrăcămintea fină. Am început să bag cuţitul în pernă, în repetate rânduri, fulgii zburând în jurul meu în toate direcţiile. Am aruncat rămășiţele pernei într-un colţ, îndreptându-mă agale spre baie. Am scos tot din dulap, căutându-le disperată. Pot să jur că mi-am păstrat câteva, departe de vederea lui. Am răsuflat ușurată când degetele mele au scos afară un săculeţ din plastic în care se aflau două ţigări. Știam eu că le voi folosi cândva. Am luat una, strecurându-mi-o printre buze. Cu un chibrit ce era la îndemână, am aprins-o, fumul rispindu-se rapid din tubul cu nicotină. Trăgeam fumuri mici și dese în piept, ochii usturându-mă.

-Sunt o persoană falsă, zici hm? Am tras un fum lung, suflându-l apoi în mici cerculeţe. Nu mai falsă ca tine, prieteno. Am terminat ţigara, stingând-o de marginea chiuvetei. Nu, fumul nu-mi distrugea doar plămânii, mă distrugea încet-încet pe mine. Ceea ce și vreau, ceea ce pot face în sfârșit. M-am pus în cadă, meditând. Capul mă durea, respiraţia mi se îngreuna, lacrimile-mi curgeau încontinuu. Așa aproape de moarte. Am desfăcut robinetul, apa rece căzând peste mine. Începeam să tremur, trecându-mi braţele peste corp pentru a atenua senzația de piele de găină. Am oprit robinetul, cufundându-mă mai mult în oaza de gheaţă. Deja îmi simţeam sângele diminunându-și cursul. Mi-am privit reflexia în apă, văzând o Devona paralizată. Buzele vineţii, gâtul palid, ochii înconjuraţi de cercuri de rimel.

-Vezi ce mi-ai făcut prieteno? M-am lăsat și mai mult în apă, apa îngheţându-mi vârfurile. Mi-ai promis că nu ne vom abandona niciodată. M-am cufundat, apa îngheţându-mi timpanele. Pa-pa, prieteno. Mi-am izbit capul de oaza rece, lichidul acoperindu-mi faţa. Ploapele mă furnicau, sinusurile îmi erau inundate. Da, în sfârșit, aici voi muri. Îmi pierdeam încet-încet cunoștiința, desprinzându-mă de această lume. Moartea mă trăgea spre ea, luându-mă în sfârșit acasă. Și atunci am auzit. Am auzit o bubuitură scurtă, înfundată. Vocea cuiva striga prin casă. Striga un nume, nume care nu era al meu. Oh Doamne, sper să nu regret că fac asta. Mi-am ridicat capul din apă, inspirând sacadat. Am ieșit din cadă, șiroaie lungi de apă scurgându-mi-se din hainele grele. Am deschis ușa, ploscăind cu picioarele pe hol. Am rămas șocată la vederea scenelor derulate în faţa mea. Darrin, cu o altă fată în braţe. Se sărutau de zor, niciunul observând prezenţa mea. Darrin gemea ușor numele ei. Ashley îţi place mai mult? Ea îl trăgea ușor de păr, ciufulindu-i-l. Părul ăla e al meu. Apoi l-a apucat de mâini, strângându-i-le în timp ce sărutau. Mâinile alea doar eu le ţin. Iar ceea ce m-a omorât, te iubesc Ashley. Asta îmi spunea doar mie, spunea doar te iubesc Devona. Mi-am închis ochii, inspirând profund. Mi-am lăsat capul pe spate, lacrimile începând să-mi curgă din nou. Am lăsat gravitaţia să-și facă treaba. Am căzut pe spate, corpul tresăltându-mi la impactul pe care l-a făcut capul meu cu parchetul dur. Moartea mă trăgea din nou cu ghearele ei imense către ea, chemându-mă disperată acasă. Urechile îmi ţiuiau, vederea îmi era neclară, inima bătea din ce în ce mai încet. Numele meu era strigat de Darrin. Am simţit ușor cum mi-a luat mâinile într-ale lui, continuând să-mi strige numele. Dar eu nu-l auzeam clar. Vocea lui pierdea și tot pierdea din sonoritate. Mi-am închis ploapele, vocea lui stingându-se în fundalul negru. Gata, Devona a murit, Moartea a luat-o în sfârșit acasă.  

                                                               ~Sfârșit~

------------------------------------------------------------------------------
guys, oficial, Depression este încheiată. vreau să vă mulţumesc pentru tot suportul, pentru comentariile minunate, pentru voturi, pentru tot. m-am străduit să fac cel mai bun capitol pentru încheiere, sper să vă placă.
vă iubesc, sunteţi cei mai geniali cititori. vă mulţumesc încă o dată că aţi citit cartea.
bye, Mama Jirafă vă ubejte.