Zeița Războiului

Capitolul 18

               "Moon"

     Hester

    Îmi simțeam gura mai uscată că nici o dată . Gâtul îmi ardea, iar esofagul continua să zvâcnească din cauza usturimii provocată de medicamentele dezgustătoare.

    Am auzit ușa deschizându-se și închizându-se cu o bufnitură . Niște pași apăsați și grei se apropiau de patul meu. Persoana dată răsufla sacadat, iar aura sa emana pură negativitate.

     Printr-o minune, reușisem să-mi întredeschid ochii îndeajuns în cât să văd o claie de păr ciocolatiu. Mi-am pironit ochii în tavan după ce m-am holbat câteva clipe la umbrele din cameră.

     - Sunt o adevărată ciudată psihopată, șoptisem răgușit minunandu-mă la auzul vocii mele oribile.

     Ares, ce până să vorbesc eu stătuse cu spatele la mine, a exclamat un:"Oh" surprins în timp ce se întorcea spre mine.

     - La naiba, Hester! Era să-mi vină un infarct! se răstise.

     - Nici un:"bine ai revenit la viață"? Sau "mă bucur că nu ai murit"? întrebasem surâzând.

     - Îmi pare rău, dar nu am avut timp să scriu un discurs de "bine ai revenit". Idiotul de Noah continuă să facă mofturi de când a aflat că vei sta aici ceva timp și-l vei calcă pe bătături.

     - Și de când continuă să se comporte că un catâr în călduri?

     - De câteva zile bune, răspunse zeul ridicând din umeri. Dă-l naibii! Vrei să-ți aduc ceva?

     - Nu trebuie să-ți faci griji, spusem 'inocent' clipind din gene. Ar fi de preferat să-mi cauți cea mai bună cafea cu lapte și ghiață din oraș. Aș mai vrea un taco cu sos picant și o pizza, suc de portocale, un taco cu sos picant, o pizza și două chilograme de înghețată de mentă, spusem înainte să observ balele ce mi se scurgeau pe bărbie în jos. Când vine room-service-ul? întrebasem inocent.

      Ares a chicotit ușor înainte să-mi șteargă gentil balele ce începeau să-mi curgă pe gât în jos.

      - Îți aduc tot ce vrei, dar înainte de asta trebuie să vedem dacă totul funcționează, spuse arătând din cap spre corpul meu.

      După câteva teste ușoare, în care pur și simplu am încercat să mă mișc, am fost bucuroasă să-l anunț pe Ares:

      - Totul este bine, spusem auzindu-l răsuflând ușurat, în afară de picioare, continuasem.

      - Ce vrei să spui? întrebase zeul precaut.

     - Așa cum am spus. Funcționează tot în afară de picioare. Nu le simt! Nu pot să le mișc, răspundem calm încercând să maschez neliniștea ce creștea din ce în ce mai mult în înăuntrul meu și vocea gâtuită de lacrimi.

     - Oh, fir-ar! șoptise Ares înainte să mă tragă spre el, într-o îmbrățișare caldă.

     - Și acum cum mai fac ceea ce mi-am dorit? întrebasem slab.

     - Încă nu știm sigur din ce cauză nu mai ai controlul asupra picioarelor tale însă nu înseamnă că nu vei mai putea face nimic niciodată. Sunt încă multe lucruri pe care poți să le faci. Nu-ți pierde speranța!

    - Ce sa mai fac? Nu o să mai pot tortura pe nimeni. Nu o să pot să-l omor pe Noah. Nu o să pot să fug pe scări. Nu o să pot nici să-mi împlinesc visul!

     - Putem găsi alt vis, șoptise dulce.

     - Dar nu vreau altul! strigasem șoptit, simțind lacrimile reci. Trebuia doar să mă întorc acasă, în Spania, să-i găsesc pe ei, să le arăt cât sunt de normală și să le demonstrez că au făcut o greșeală enormă abandonându-mă! Asta era visul meu! Cum reușesc acum să-l duc la bun sfârșit?!