Zeița Războiului

Capitolul 6

Hoțul

Hester

Mi-am deschis încet ochii când am auzit ceva spărgându-se la parter. M-am uitat somnoroasă la ceasul de lângă pat. Era 4 dimineța. Mi-am înăbușit un țipăt nervos, și m-am ridica leneșa din pat. Toți cei din casă, de la bucătăreasă la grădinar, știau că dacă eu nu dorm minim 6 ore, aveam să le fac viața un calvar până când demisionau.

M-am uitat repede în oglidă că să văd dacă arătam acceptabil. Eram îmbrăcată cu niște pijamale negre cu cranii. Părul meu era răvăsit. Aveam cearcăne sub ochi. Am ridicat din umeri indiferentă.

"Mai acceptabil de atât nu se poate să arăt" mi-am spus în sinea mea.

Am coborât scările în liniște ca să văd ce se întâmplă. Luminile erau stinse. Tata sforăia în camera lui. Bucătăreasa și menajera erau la casele lor. Grădinarul nu are ce căuta azi aici. Este sâmbătă, la naiba. Cine să facă zgomot sâmbăta, la ora 4 dimineața când eu dorm?

M-am uitat precaută prin living. Privirea mi s-a oprit pe un om necunoscut mie. Era îmbrăcat în negru și avea o mască pe față cu Joker.

"Ce patetic. Un hoț." mi-am spus. Mi-am dat câteva palme mentale când mi-am dat seama că în fața mea putea fi vreun criminal care putea să mă omoare în câteva secunde. L-am studiat atent pe bărbatul care nu mă observase.

"Cred că este începător. Este prea slab ca să poată să se bată. Nu are nici o armă. Și chiar și-a pus o mască. O mască cu Joker. Este banal. Un hoț nici nu ar trebui să fie observat. Masca ciudată îl face doar să iasă în evidență."

M-am sprijinit cu cotul de balustrada scărilor plictisită. Am căscat lung, făcând puțină gălăgie, ceea ce atrase atenția bărbatului.

-Mai ai mult? îl întrebasem.

Bărbatul încremeni.

-Știi, eu sunt o tipă mai stranie. Am multe dorințe, iar una din dorințele mele este să dorm minim 6 ore, spun în timp ce cobor scările care ajungeau la parter. Iar tu, dragul meu hoț, mi-ai stricat somnul. Ca să nu o mai lungesc mult... Lasă tot ce ai în sac și ridică mâinile la vedere.

În sinea mea râdeam, dar pe față nu aveam nici o expresie. Mereu îmi dorisem să o fac pe polițistul rău. Nu avusesem ocazie până acum. Iar culmea este că chiar am cumpărat niște cătușe. Sunt inteligentă, știu.

Hoțul lăsă sacul jos și ridcă mâinile în sus. M-am dus spre un sertar și de acolo scoasem cătușele. Simțisem că întro zi vor fi de folos. Tata le "ascunse" de mine, când începusem să merg la un psiholog. Dar, cum eu sunt genial de inteligentă și uimitoare, mi-am dat seama unde le-a pus.

M-am apropiat de bărbat și când eram în fața lui, am căscat plictisită de situație. Cu o mișcare rapidă i-am întors o mână la spate, și după pe cealaltă. I-am pus cătușile și m-am uitat curioasa la masca lui.

-Știi, spusem eu, nici o dată nu mi-au plăcut măstile cu Joker. Și sincer, nu îți stă prea bine.

I-am scos masca, și am văzut un băiat acceptabil. Poate pentru unele fete era un înger dar, după mine, nu era nici frumos nici urât. Avea părul de culoarea nisipului și ochii verzi ca smaraldul. Avea o față tristă și vinovată. Mai avea puțin și izbucnea în plâns. Uitândumă după înfățișare nu avea mai mult de 15-16 ani.

Mi-am dat ochii peste cap.

-Să nu începi să te smiorcăi acuma. Ai noroc că eu nu sun la poliție, îi spun și îl ajut să se ridice pentru că stătuse în genunchi. Vii cu mine și vedem ce facem cu tine dimineață.