Zeița Războiului

Capitolul 9

                    Te-ai multiplicat?!

Hester

     După ce Ares îmi curățase rănile, ochii mei se închiseseră involuntar. Simțisem cum tata îmi aplicase un calmant puțin mai jos de ureche. Somnul meu nu durase mult. Fusesem trezită de soneria ușei, care nu avea milă de mine și care nu se mai oprea din sunat. În ultimul timp nu am avut cele mai blânde treziri.

     Mă ridicasem în picioare chiar dacă mi-era aprope imposibil sa merg pe piciorul drept, care mai mult ca sigur, mi-l sucisem. Mă lipisem cu urechea de ușă.

     Soneria se opri din sunat în momentul în care ușa de la intrare fusese lipită de perete cu o bubuitură.

     -Rafael? Rafael! Rafael avem o problemă, strigase o voce, care părea a fi a Idiotului de Noah.

     -Crezi? spuse tata.

     -Mda... Am cam pierdut fata, spuse... Hoțul?

     -Și unde credeți că s-a dus? întrebase tata (dacă nu l-aș fi cunoscut, aș spune că era enervat la culme). Adam tu țineți gura închisă.

     -Credeam că... nu știu, tu ai ști pe unde s-ar putea ascunde. Adică, cum a putut sa ne scape? A ajuns aici din senin și dacă nu erau fetele, nici nu am fi știut de ea. Acum serios, unde ar putea să se ducă? întrebase Noah.

    -Acasă, poate? spuse tata.

   -Mda.. Și unde mai exact locuește? Și cum naiba îl cunoaște pe Adam? Îi spune Hoț sau Hoțule, ca si cum ar fi o poreclă. Și mai rău, este că el nu vrea să ne spună nimic, vorbise din nou Noah.

    -Da Adam, de ce nu spui nimic? întrebase tata.

    -Loaia...litate? spuse timid Hoțul.

    -Loialitate? Cui? Fetișcanei? întrebase Idiotul în batjocură.

    -Macăr este bine? întrebase Hoțul ignorând întrebările tâmpituluiși adresânduse tatei.

   -Oare crezi că e bine? Oare este bine? Asta voi vrea și eu să aflu, pentru că momentan, nu pot vorbi cu ea și tâmpitul de Ares nu îmi spune nimic din ce sa întâmplat, spuse tata nervos.

    -De ce să vorbească zeul cu tine? întrebase Noah. De ce să nu îi contacteze pe zei? De ce să vorbească cu tine?

    -Cred că întreci măsura băiete, spuse tata. Ai fi tu omul ales de Zeus, dar tot om rămâi. Încă nu ai ajuns la Binecuvântare, dară mite la Nemurire. Ți-aș putea scoate inima din piept în ori ce secundă, spuse tata mirându-mă până și pe mine cu limbajul lui bogat.

     -Rafael, ajunge. Noah, la fel. Suntem aici pentru fată, spuse Hoțul serios.

     -Aveți noroc că încă nu știu ce sa întâmplat cu ea, dar daca aflu că voi sunteți de vină, o să rămâneți fară podoabă capilară, spuse tata pe un ton amenințător.

    -E bine sau nu? întrebase Hoțul.

    -Este sus, doarme. I-am aplicat câteva calmante ca să o fac să stea liniștită, spuse tata.

     -De ce ar veni aici? se trezise din nou Noah vorbind.

     -Pentru că aici trăiește capră proastă ce ești, spuse Hoțul.

     Câteva minute nici unul din băieți nu mai vorbi. Eram tentată să deschid ușa și să-i văd fața încrezutului de Noah când va înțelege că eu sunt fiica lui Rafael, pe scurt, a tatei.