Zeița Războiului

Capitolul 11

     Creatura cu patru capete

    Hester

...

    Să-i ia dracu de idioți care nu știu să-și țină gura!

    Din cauza lor acum am parte de cele mai lungi, plictisitoare și istovitoare predici pe care mi le-a ținut vre-o dată tata. Și nu-mi era deajuns un bărbat nervos, a trebuit să se bage și Ares în seamă. Iar acum ajungem în momentul de față, în care eu stau enervată pe canapeaua din piele albă din living, și ascult cum cei doi țipă la mine.

    Gândul îmi vboară la discuția de din-aintea predicilor.

    După ce plecasem din parc cu mii de întrebări în minte, mă plimbasem pe străzile pustii. După un timp mă plictisisem, așa că m-am întors acasă.

    Și ce naiba am găsit în gasă? Exact, 11 copii nerozi care se uitau liniștiți la televizor, înghesuiți pe canapea. Încercasem să mă stregor, sus în cameră, dar, cum nu am norocul ăsta, m-am împiedicat și am făcut cunoștință cu podeaua.

    Idioții se întoarseră cu fața la mine. Am pufnit enervată, și m-am ridicat alene. Începusem să mă târăsc spre scări, dar vocea exasperată a tatei mă oprise.

    -Oh, nu! De data asta nu mai scapi, spuse.

    Ares mă luase pe sus, dar după mă poziționase într-un colț al camerei. Toți prezenți se puseră în fața mea, risipindu-mi planul de a scăpa. Eram încolțită .

   -Voi chiar luați treaba asta în serios, spusem.

    -Deci... spuse un băiat ( la naiba cu numele, că nu-mi aduc aminte cum îl cheamă).

     -Deci tu trebuie doar să stai acolo și să asculți. Ai înțeles dulceață? întrebase o fată cu voce mieroasă.

    Mă strâmbasem când auzisem cuvântul "dulceață".

     "Dulceață-i mă-ta!" venise și replica mea, care din păcate a trebuit sa o păstrez pentru mine, din cauza privirii încruntate al zeului meu.

     Am deschis gura, în speranța de a da glas cuvintelor, dar Ares mi-o tăiase.

    -NICI să nu îndrăznești, spuse cu macsilarul încleștat.

    Mi-am pus mâinile-n sân, și l-am privit îmbufnată.

    -Puteți continua, spuse el de parcă nimic nu se întâmplase.

    -Ești insuportabil, bombănisem.

    -Și totuși n-ai ce face, răspunse zeul pe un ton acid.

     Habar nu aveam ce naiba se întâmplase cu toți de erau așa nervoși, dar trebuia să aflu... sau nu. Nah. Să facă ce vor. Am ridicat di umeri.

    -Deci, a fost o dată ca nici o dată, un măreț zeu pe nume Zeus, începuse Noah.

    Mi-am dat seama că va continua tot așa. Mi-am dat o palmă zdravănă pe față. Trebuia să știu că o să înceapă cu zeul lui. Doamne și ce îl mai lingușea.

    -... Și atunci.... Iar apoi... După care...

    Băiatul continuase să vorbească și să vorbească. Nici nu îl auzeam. Din când în când mai auzeam câte un cuvânt. Speram din tot sufletul să spună într-un final "Sfârșit" sau " Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți" sau chiar mai bine "Iar într-un final au murit în chinuri".

     Îmi fixasem privirea pe fruntea Idiotului. Parcă chiar eram interesată de ce spune.

    La un moment dat, nervii au pus stăpânire pe mine. Nu mâncasem, nu dormisem ca lumea, nici temele nu mi-le făcusem, iar el vroia să ascult povestea lui cu zei? Pe naiba dacă crede că asta am să fac!