Combustia

*Capitolul 9*

   Sunt încântată de când am văzut că am primit mesajul de la el, dar nu-şi poate da seama. Pornim înspre destinaţia aleasă de el.

   Am ajuns. Un aeroport. Planul său era să mergem cu elicopterul. Este o senzaţie cu atât mai bună cu cât ştiu că sunt cu el, bărbatul care îmi oferă încredere. Priveliştea pe care mi-o oferă, la răsărit, mi-aş dori să o vadă toată lumea. E aşa frumoasă natura în lumina soarelui care îşi face dimineaţa apariţia pe cer.

   Părăsim elicopterul. Pentru a ajunge la podea, mă prinde de talie cu braţele sale puternice şi mă ajută.

-Mi-a plăcut!

-Serios?

-Da.

-Ce bine. Nu am mai fost de mult aici.

-Asta e ascunzătoarea ta secretă?

-Eu nu mă ascund.

-Deci, ce altceva urmează?

-Ce altceva din ce?

-Ce vrei să facem acum?

-Nu ştiu. Ţi-e foame? Haide să micul dejun. Nu cred că ai reuşit să mănânci în dimineaţa asta.

-Da, mi-e foame. Dar să mergem într-un loc liniştit.

-Bine. Ce zici dacă am merge la mine acasă?

   Mă uit uimită.

-Eşti sigur?

-Desigur. Suntem prieteni, nu?

-Ştii, noi femeile, nu prea înghiţim povestea cu prietenele iubiţilor noştri.

-Nu-ţi face griji. Logodnica mea nu va fi acasă. Mergem?

   Am pornit spre maşină. Sunt sigură că în jurul nostru, undeva ascunşi, stau iubitul meu împreună cu Alex, gata să ne urmărească. Ei bine, am pornit spre locuinţa lui.

   După minute bune de mers, ajungem. Nu e casa pe care mi-au arătat-o baieţii. Intrăm în apartament. Mă lasă pe mine să o iau înainte.

-Mulţumesc.

-Cu plăcere.

   Este un apartament mic şi nu pare să locuiască şi o femeie aici.

-Nu mi-am imaginat asta.

-Păi da, aici locuiam eu înainte. Eşti bine?

   Zâmbesc şi aprob printr-o înclinare a capului. Poate că e mai bine aşa.

-Probabil că e un pic incomod totul. Dacă vrei, te duc acasă.

   Mă uit la el şi.. Doamne, nu mai rezist. Mă năpustesc asupra lui şi îl prind într-un sărut pasional din care simt că niciunul nu mai vrea să iasă. El coboară de la buze spre gât şi ajunge la un punct sensibil. Ce-mi face băiatul asta? Mă dau în spate. Se uită la mine şi îşi pune un deget pe buza mea inferioară. Îmi pun mâna pe braţul său şi îmi cobor privirea, simt nişte cicatrici.

-Ce e asta?

-Un accident.

-În timpul unui zbor?

-Da, ceva de genul ăsta; spune şi se îndreaptă spre buzele mele.

   Ne angajăm din nou într-un dulce sărut, iar el vrea să-mi dea geaca jos. Nu pot să fac asta!

-Nu, te rog. Nu pot. Îmi pare rău, trebuie să plec.

-Nu, iartă-mă tu. Te-am adus aici pentru masa de dimineaţă şi dintr-o dată..

-E în regulă, dar trebuie să plec.

   Spun şi mă grăbesc spre uşă.

-Dar..

-Nu-i nicio problemă, dar trebuie să plec.

-Dă-mi voie să te duc acasă.

-Nu e nevoie. Mă duc singură.

-Ne vedem din nou?

-Vorbim; spun şi ies pe uşă în grabă.