*Capitolul 18*

258 12 2
                                    

   E dimineaţă. Mă trezesc şi merg în birou. Îl văd pe Alberto că umblă în locul unde ţinem toţi banii.

-Alberto, ce se întâmplă? Ce faci?

-Am să concurez cu Christian.

-Eşti nebun, sau ce?

-Nu avem de ales. Nu avem timp pentru "afacerea" cu arhitectul. Şi nu putem risca să ciripească Mikel la poliţie.

-Alberto, gata, da? S-a terminat!

-Nu, frumoaso. Eu am să concurez în Lisabona.

-Vor mai fi şi alte curse.

-Nu, nu vor mai fi alte curse, nici nu vor mai fi alte şanse. E nevoie să-ţi dai seama când apare o şansă, Ari.

-Şi ce se întâmplă dacă pierzi? Pentru că sunt şi banii mei.

-Fac asta pentru tine, pentru noi.

   Pentru mine? Ce tot vorbeşte? Nu pot să cred!

-Ţie nu-ţi pasă ce cred eu despre asta.

-Desigur că nu. Linişteşte-te. E totul sub control; spune şi pleacă.

   Nu mai rezist. Vreau să evadez din toată situaţia asta. Îmbrac o rochiţă dintr-un material lejer, alb cu bej şi încalţ o pereche de balerini negri, părul îl las desfăcut şi sunt gata. Trebuie să-l văd pe Mikel.

   Ajung la apartamentul său şi bat la uşă.

-Vin! spune şi deschide.

   Cum îl văd, îl cuprind într-un sărut puternic, sincer şi plin de dor. Mă sărută şi el, mă ia în braţe şi mă trage în apartament. Ne sărutăm cu multă pasiune.

-Destul! Încetează să te mai joci cu mine!

   Auci. Crede asta pe bună dreptate. Dar eu chiar sunt îndrăgostită de el.

-Vroiam doar să văd dacă eşti bine. Să-ţi cer iertare.

-Da, sunt bine. Mă simt excelent.. Mi-am părăsit logodnica pentru o tipă care-mi vânează banii.

-Ţi-ai lăsat logodnica?

-Da, desigur că am lăsat-o. Şi munca mea, şi viaţa mea, şi totul.. Dar a meritat..

   Sunt atât de mişcată. El chiar a vrut să fie cu mine. Simte la fel. Abia îmi stăpânesc lacrimile.

-Încă mai e valabil să mergem împreună undeva în lumea asta?

-Unde vrei să ajungi?

-Am greşit foarte mult.. Dar vreau să fiu cu tine! Te iubesc!

-Şi cum rămâne cu Alberto?

-Nu-mi pasă de el. Te iubesc!

   Mă ia în braţe şi pentru prima dată dupa mulţi ani simt că pot să-mi arăt emoţiile în faţa cuiva. Izbucnesc în plâns. Simt încredere, simt susţinere, simt iubire.

   Nu după mult timp se aud bătăi în uşă.

-Deschide uşa!

   Alberto. La naiba!

CombustiaUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum