Destine Împletite 1- Umbra

Capitolul 2- David 1

Stăteam în camera cu Jason , la Dystros'. Nu ne cunoșteam de mult timp, dar ne înțelegeam bine. El era unul dintre cei care nu râdeau de mine, pentru că nu aveam o aură.
Și, deodată, fereastra s-a spart, și ne-am trezit că între noi, pe pat, era o grenadă.
Am avut cam 5 secunde să încercăm să deschidem ușa și să ieșim.
Și normal ca n-am reușit.
Întreaga clădire a explodat. Tavanul s-a prăbușit.
Lustra mi-a căzut în cap și am leșinat.
Așa că realizați uimirea mea când m-am trezit pe un pat dintr-o stație de Vindecare. Întreg. Fără nicio rană sau arsură. Era imposibil!
Mama și tata stăteau de-o parte și de alta a patului meu.Ambii sunt al treilea copil din familie, ambii provin din familii de Sollenți lupi și ambii au urât profund când a trebuit să merg la Institut.
Ironic, dar eu sunt tot al treilea copil. Ai mei nu vorbesc niciodată despre primii doi, dar povestea e, în principiu că frații ( sau surorile) mei au murit la naștere. Așa că singura " transformare" a noastră e că de lună plină , în loc de cina în familie , bem sânge în familie.
Așa că, ai mei n-au vrut să merg la Dystros'. Au spus că suntem o familie de oameni "aproape " normali , că ei nu vor ca eu să am de-a face cu Magia, că e periculos, etc. etc.
Doar că, într-o zi, prin clasa a 2-a , cred, în casa noastră a venit o femeie. Părea complet normală, doar că Aura ei...nu mai văzusem niciodată așa ceva. La ai mei , Aura este argintie pal. La oameni , Aura este pală,infimă, dar femeia...acea femeie avea Aura aurie, strălucitoare.
Părinții mei au înlemnit când au văzut-o. M-au trimis în camera mea și tata a încuiat ușa, iar eu n-am auzit nimic din ceea ce au vorbit.
Când am deschis-o , la masă stătea femeia, împreună cu mama, care plânsese , și tata care o sprijinea , părând trist.
Atunci am aflat totul despre Magie, despre Sollenți, Driade, Letali...

M-am ridicat în capul oaselor, simțindu-mă amețit ca naiba.
-Cum te simți, dragule?
-Bine. Ce s-a întâmplat cu Jason?
Mama s-a uitat la tata, apoi amândoi au lăsat ochii în jos.
Am oftat puternic şi m-am chinuit să mă așez în fund.
-David...începu tata, părând că nu ştie cum să mai termine. Noi...împreună cu direcția Institutului...am hotărât să te trimitem într-un stagiu de pregătire pentru cei ca noi.
- De ce? am întrebat,total neîncrezător.
- Pentru că ai supraviețuit focului.
Vocea venea din stânga patului meu. M-am întors.
Lângă mama s-a prelins...ia stai! O cunoșteam pe femeia asta!
-Tu ești cea care...
-...te-a recrutat. Da,David. Iar acum, se pare că o fac din nou. Uite cum stă treaba: în camera ta s-a produs explozia. Vii în stagiu pentru că, în momentul ăsta, ar trebui să fii...mort. Şi tu nu ai nicio zgârietură. Bine, poate doar câteva cucuie, dar ştii unde vreau s-ajung. Niciun Sollent nu supraviețuieşte unui foc direct. Iar asta înseamnă...se uită grav la părinții mei...că tu nu ești un Sollent.
Bam! Lovitura nr.1!
-Cum adică...nu sunt un Sollent?
-Cred că părinții tăi te vor lămuri, zise femeia, zâmbind. Apoi, pur şi simplu... dispăru.
Bam! Lovitura nr.2!
-Adică...voi ştiați? Sunt adoptat?!
-Nu,scumpule, se grăbi mama să mă liniștească.
Era puțin cam imposibil să fiu adoptat, din moment ce aveam părul blond al mamei şi ochii albastru-închis ai tatei, dar trebuia să întreb.
- Atunci,îmi spune și mie cineva ce sunt?
- Asta nu e o poveste pe care să ți-o spunem aici,zise tata. Vino. Mergem acasă. Stagiul e peste 3 zile. Ai timp să afli tot.
Pronunță cuvintele de parcă erau o povară uriașă.
Nu îl învinuiam. Lumea se cam dăduse peste cap.
-Bine, am zis eu. Dar, mai întâi, vreau să pun niște flori la mormântul unui prieten.
Şi am pornit cu pași hotărâți să-l caut pe Jason.
Ai mei mă așteptau deja în mașină. Tot drumul către casă am stat tăcuți. Eu am meditat la tot ce se întâmplase.
Bine, dacă nu eram un Sollent, atunci ce naiba eram? Şi însemna că toată aiureala cu primii doi copii morți era o minciună? Nu credeam. Dacă ai fi fost primul sau al doilea născut, aş fi observat de lună plină. Şi totuși, nu eram adoptat. Nu se lega.
Nici nu mi-am dat seama când am adormit. Am visat explozii orbitoare, şi stagii în care trebuia să omor crocodili cu mâinile goale.
M-am trezit când o bestie păroasă mi-a făcut baie în bale.
-Stop! Sheila! Termină!
Sheila e cățeaua mea lup supradimensionată. Cred că e un câine Magic, pentru că înțelege ce vorbim şi e foarte deșteaptă.
Oricum,şi-a dat seama repede că ceva era în neregulă. S-a așezat în fund şi m-a privit tristă, așteptând să-i explic. În ochii ei mari şi albaștrii se oglindea îngrijorarea.
- Deci...începem acum povestea despre cei 15 ani în care am crezut că sunt un Sollent fără Aură sau mâncăm prima dată?
- David, termină cu sarcasmul, zise tata, luându-şi o mină serioasă. Hai să stăm jos. E mult de povestit.
Ne-am așezat cu toții la masa din bucătărie.
- Când eram tineri, eu şi mama ta, începu tata,frângându-şi mâinile, în luna de miere, am făcut o călătorie. Din neatenție,am intrat pe tărâmul unor Sollenți-pume. Era lună plină,iar noi am vânat un iepure. Una dintre Legile Sollenților este că nu avem voie să vânăm pe tărâmurile altor haite. Desigur, noi aveam ca circumstanțe atenuante că nu ştiam. Dar tot instigare la luptă este. Am fost încercuiți de haită şi eu m-am luptat cu Şeful ei. Lupta a durat câteva zile; în cele din urmă, l-am ucis. În continuare, Legea spune că trebuie să ne lase să plecăm, fără să ne rănească în vreun fel. Dar nu era chiar o haită obișnuită. Soția Şefului era un Tenar. Înnebunită de durere, a încercat să ne facă felul în atâtea moduri că nu le-am putut număra. Dar eram apărați de Lege. Nouă nu ne putea face nimic. În schimb, ne-a blestemat. A fost un blestem îngrozitor; de fapt, după ce l-a sfârșit, ea a murit.
-Care era blestemul?am întrebat eu. Vocea îmi tremura.
- Să nu ne mai putem transforma niciodată. Eu am fost primul născut ;mama ta era un hibrid. Să-i faci acest lucru unui Sollent este pe cât de periculos, pe atât de oribil şi lasă semne. Urmarea blestemului... Primul copil pe care mama ta l-a născut... era un pui de pumă. Mort. Cel cu care soția Şefului era însărcinată. Era consecința faptului că dreptul la viață îi fusese refuzat atât de brutal.
M-am cutremurat.
- La a doua sarcină, am mers la un Tenar-Vindecător foarte puternic. Ne-a spus că, la începutul sarcinii, mama ta trebuia să bea o poțiune foarte rară. Ne-a zis că sarcina era deja avansată de această dată, dar să nu disperăm. Putea înlătura doar jumătate din blestem. Când sora ta s-a născut, a făcut o vrajă. Ea a trăit, dar...
Am căscat gura. Acum aveam o soră?!!
-...a devenit inversul unui Sollent. Avea să fie lup toată viața,urmând să se transforme în om doar de lună plină. Procesul invers transformării normale.
- Noi am numit-o Sheila, zise mama, părând că vrea să scape de informație.
Eram pur şi simplu şocat. M-am uitat la Sheila, care mă privea, gravă.
- Deci, de asta poți să înțelegi ce vorbim, am murmurat, iar ea dădu din cap. Dar ... ce s-a întâmplat cu al treilea copil?am întrebat eu, conștient că răspunsul putea să-mi schimbe viața.
- Mama ta a băut poțiunea. Totul era perfect. Dar,la naștere, Vindecătorul a greșit vraja. Da, te-a readus la om, dar după câteva minute, inima ta s-a oprit. În acelaşi moment, Vindecătorul s-a chircit, a strigat câteva cuvinte într-o limbă şuierată, necunoscută, apoi, a început să ardă. Când el a murit, inima ta a reînceput să bată. Nimeni nu ştie ce vrajă a făcut Vindecătorul, în ce limbă a strigat sau ce s-a întâmplat cu tine, dar un lucru ştim sigur. Ai fost mort. Ai înviat. Ești deosebit. Deşi până acum nu te-ai diferențiat prea tare de un Sollent normal al treilea născut, dar niciodată nu ai avut o Aură. Morții nu au Aură, David. Ești special. Nu ştim ce ești, dar nu ești un Sollent. Asta este povestea, încheie tata, părând mai bătrân cu 10 ani.
Prea multă informație. Eram un fel de Iisus Hristos. Trecusem prin foc. Aveam o soră care, întâmplător, era câinele meu. Urma să plec într-un stagiu de pregătire. Aveam nevoie de un somn bun (nu,nu somnul de veci), un duş rece, ca să mă asigur că ăsta nu era un vis, şi mâncare. Probabil de câini. Sau de lupi. Morții mănâncă? Eu sunt mort? Ce naiba sunt?
Eram,pur şi simplu , îngrozit.
Dar era doar începutul.
Urma stagiul şi diseară era lună plină.