Destine Împletite 1- Umbra

Capitolul 14-David 7

-Ce e în neregulă cu ea?l-am întrebat pe Kaleb.
-Aşa e Anteya. Deloc...prietenoasă.
-Mă duc după ea,am zis,ridicându-mă.
Unde a zis Marga că era camera ei? Prima căsuță...
Am aruncat o privire pe poster. Îl citisem. Era unul şi la intrarea în căsuța noastră.Logic că nu aveam nicio şansă.
Dintr-una din camere se auzeau...suspine. Anteya...plângea?!
Am bătut la uşă.
Suspinele s-au oprit brusc.
-Ce vrei?a întrebat.
Vocea ei era complet stăpână pe sine.
-Să stau cu tine,am zis.
-Nu. Pleacă!
-Nu plec. Deschide.
Nu credeam că avea să o facă,dar am auzit cheia în broască şi o secundă mai târziu a apărut în prag.
În afară de ochi,care aveau cercuri roşii,n-aveai cum să observi că plânsese.
Am intrat în cameră şi m-am aşezat pe pat. Ea se uita întrebător la mine.
-Sunt aici pentru T.S.Î.
-Ce?
-Terapia de Socializare şi Înveselire. Iar primul pas este o îmbrățişare.
-Ce nai...?
-Taci şi vino.
S-a apropiat încet de mine şi am îmbrățișat-o.
-Te simți mai bine?
-Dă-mi drumul!
Am lăsat-o şi i-am luat mâna.
-Povesteşte-mi. Ce s-a întâmplat?
-Nu sunt...bună...la făcut prieteni,a şoptit ea. Nu îmi place să stau cu ceilalți. Sunt...o Umbră. E simplu.
-Nu contează ce eşti, contează cine eşti. Promite-mi că de acum o să încerci să fii prietenoasă cu ceilalți.
-Nu pot.
-Promite-mi.
-Nu.Pot!
-Dar poți încerca!
-Bine. Promit că o să încerc.
Linişte. Iar ea se uita ciudat la mine.
-David?
-Da?
-Mulțumesc că ai venit la mine.
O secundă mai târziu,m-a sărutat. Buzele ei erau sărate,de la lacrimi,dar era cel mai minunat moment din viața mea. Am tras-o mai aproape de mine şi i-am răspuns la sărut. Dintr-o dată,s-a desprins de mine.
-David,nu vreau să mă mai săruți.
-Ce?!
-Asta. Nu vreau să mă mai săruți.
Rămăsesem cu gura căscată şi un gol în minte.
-An..ce? Tu m-ai sărutat!
-Bine. Bine. Vreau să pleci. Acum. Vreau să mă culc.
Ce făcusem?!
-Ok...dar de ce? Ce s-a întâmplat? E vina mea?
-Nu. Pa,David!a zis ea,muşcându-şi buza şi conducându-mă spre uşă.
Am ieşit şi a încuiat.
Încă nu procesasem.
Am ieşit din cabană,în timp ce o fată intra. În camera Anteey.
Era vopsită mov,tunsă bob,purta haine negre şi era,clar,nervoasă.
-Deschide,Umbră! Deschide dracului!
Urmă o pauză,apoi Anteya deschise uşa.
Fata o îmbrânci înăuntru.
-Ia ascultă, vreau să te muți din camera mea! Nu voi tolera o Umbră aici, ai auzit,târfă?
Am tras cu ochiul.
Anteya îi lipi o palmă pe față fetei. Impactul răsună ca un ecou şi eram sigur că avea să-i rămână un semn de toată frumusețea.
Fata se dezechilibră,dar se redresă repede. Ambele se priviră în ochi câteva secunde,apoi fata se repezi la Anteya. Dar era prea rapidă; când fata a lansat pumnul, ea era deja în cealaltă parte a camerei.
-Măi,măi,măi. Draga mea, nu ştii cu cine te-ai pus. O să mă asigur că nu supraviețuieşti acestui stagiu!
-Ştii ceva? Dă-mi pace. Numai duşmani nu-mi trebuiau.
-Păi,acum ai destui. O să mă asigur că toată lumea te va urî! țipă fata,ieşind furioasă din cameră.
Am avut grijă să nu mă vadă.
Prima zi,şi deja ne făcusem probleme! Pentru că,desigur,Anteya nu le va înfrunta singură.
Trebuia să discut cu ceilalți.