Destine Împletite 1- Umbra

Capitolul 5- Anteya 3

Lucia nu pățise nimic, dar tot nu eram prea sigură de băiatul ăla. Nu avea Aură, iar eu o credeam pe Lucia. În orice caz, când trenul a luat-o în sus, numai la el nu m-am mai concentrat.
Trenul urca pe verticală, aşa că ne-am chinuit să nu cădem.
Odată ajuns la o anumită înălțime, trenul s-a oprit din urcat şi am început să zburăm înainte. Sub noi era aceiași pădure nesfârșită.
M-am uitat prin cameră. David era căzut sub scaun, holbându-se la locul unde ar fi trebuit să fie Keith. Care dispăruse.
- Unde-i Keith? întrebă Kaleb,intrând în vagon. Şi ce a fost asta?
- Şi unde-i Lucia? am întrebat eu.
- Într-un fel de şoc dubios. Acum doarme.
-Aici sunt, zise Keith, reapărând brusc lângă mine. Am tresărit, surprinsă.
- Ok, Keith. Cam ce eşti?
El rânji strâmb.
-Băiat.
-Nu mai spune, comentă David. Hei, mi se pare mie, sau ne-am oprit?
Într-adevăr, ne oprisem. Stăteam pe un drum, în stânga era o pădure, iar în dreapta, un munte.
- Eliberați trenul, se auzi o voce de bărbat. Luați bagajele. Stagiul a fost anulat. Trenul este urmărit. Faceți grupe de câte 5-10 şi ascundeți-vă în pădure, cât mai departe de aici, dacă vreți să scăpați cu viață. V-aş sugera să vă grăbiți.
Şi asta a fost tot. Ne-am holbat unii la alții, panicați.
- Mă duc să o iau pe Lucia, zise Kaleb, fugind pe hol.
În câteva minute, eram toți în afara trenului. În total, nu erau mai mult de 20 de copii. Cu toții erau speriați şi nu ştiau ce să facă.
-Şi acum? întrebă o fată. Era blondă, cu părul prins în două cozi lungi şi lacrimi în ochi. Era Tenar, mi-am dat eu seama. Şi, după crucea roșie de pe umăr, un Vindecător în devenire.
-Ne-au abandonat aici, să murim!exclamă un băiat din mulțime.
-Formați grupe şi încercați să rămâneți în viață, zise Kaleb. Fugiți.Acum!
-Pot să vin cu voi? întreabă fata blondă, cu voce pierită. Vă rog! Nu ştiu să lupt... sunt ca şi moartă singură.
-Sigur, am zis eu.
- Să mergem! strigă Keith, pornind înspre pădure.
Ne-am strecurat printre copaci, încercând să nu scoatem niciun zgomot. Din depărtare, se auzi un țipăt, apoi un altul. Am fugit mai repede.
Se înnoptase deja. Ne îndepărtasem mult de tren. Nu apăruse niciun monstru care să ne omoare, niciun animal feroce. Kaleb sugerase să facem un foc, dar Keith spusese că era prea riscant. Ne oprisem şi încercasem să ne încălzim cum putusem.
Deodată, am auzit un foşnet. M-am întors la timp să văd o bufniță imensă, neagră, aşezându-se silențios pe o creangă, în fața mea. Avea ochii mari şi galbeni, înspăimântători, care străluceau în noapte. Dădu drumul a ceva. Sub privirile ei, am cules obiectul de pe jos. Era o sticlă. Înăuntru, era o hârtie. Folosind lumina telefonului, am citit ce scria pe ea.
'Sunteți pe teritoriul nostru. Urmați pasărea sau vă vom vâna ca pe niște inamici. Vă aşteptăm într-o jumătate de oră.'
Am trezit-o pe blondă, pe care o chema Amelie.
-Trezeşte-i şi pe ceilalți. O să fie o noapte lungă.

Vă mulțumesc celor care citiți cartea. Sper că nu v-am plictisit. Aş aprecia o părere cu ce vă place/ce nu vă place...
Kisses!