Destine Împletite 1- Umbra

Capitolul 3- Anteya 2

-Asta e camera ta, îmi zise Kaleb, stând în prag.
Camera îmi plăcea. Mama lui Kaleb îmi plăcea. Totul îmi plăcea.
Ceva nu era în regulă.
-Ce e, Kal? l-am întrebat.
-Anteya...Noi, împreună cu Lucia şi cu alți câțiva copii de la Dystros'...Am fost chemați pentru un stagiu.
Am închis ochii. Ce v-am zis că era prea perfect?
-Câteva luni, zise el. Cred că sunt pe cale să pornească un război cu Monștrii şi ne vor pregătiți. Apoi, când se va termina, ne vom întoarce aici. Poți să... adică... Ai putea să rămâi aici definitiv. Dacă vrei. Poți să te gândești la asta.
- Kal, când plecăm?
- Peste trei zile.
I-am zâmbit.
- Mersi, Kal.
El îmi zâmbi înapoi, apoi ieşi.
          M-am îmbrăcat în pijama (era a lui Kaleb, eu nu salvasem nimic din explozie), care îmi era infinit mai mare, şi m-am trântit pe pat.
          Următoarele două zile le-am petrecut învățând să gătesc de la Anaïs (după două plăcinte arse şi una în care am pus sare în loc de zahăr, s-a prins că eram un dezastru şi am trecut la rețete simple, cum ar fi 'Cum să fierbi un ou', la care nu m-am descurcat mai bine) , am vizitat-o pe o prietenă de familie a lui Kaleb, care era un Sollent- ponei şi m-am simțit bine în pielea mea, lucru imposibil la Dystros, unde toată lumea întorcea capul după mine. Am fost şi la cumpărături, cu bani de la Anaïs (da,m-am simțit foarte prost, şi i-am promis c-o să mă angajez undeva şi o să îi dau tot înapoi, nu, nu a vrut să audă), şi mi-am luat o grămadă de haine, pentru că nu ştiam unde se ținea stagiul.
          Dar nu eram nici pe departe pregătită să plec. După câte aflasem de la Kaleb, fuseseră chemați numai copii "speciali". Asta suna mai mult decât rău.
          În seara dinaintea plecării, eram cu toții încordați şi nu aveam stare. Urma să luăm un tren din gara Nu-ştiu-care ce avea să ne ducă direct la locul Stagiului. Era tot ce ştiam.
          Anaïs ne-a ajutat să împachetăm şi ne-a spus că dacă ceva merge prost, s-o anunțăm imediat. Ne-a dat amândurora câte un telefon (Kal îi zicea cărămidă) şi ne-a spus că numărul ei şi al celuilalt sunt pe apelare rapidă.
          Gara era înțesată de oameni, dar nu era aproape nimeni la trenul nostru. Şi totuși, în unele vagoane nu se putea intra, de parcă erau puse bariere Magice.
          În cele din urmă, am găsit un vagon liber.
         -Ai emoții, Anteya?
          -Da, am zis eu.
          Deodată, de afară se auzi o bufnitură puternică şi o ploaie de înjurături. Am ieșit să vedem ce se întâmplase.
          Lângă vagonul nostru, în fund, stătea un băiat. Avea părul creț, blond- închis, şi ochii căprui-galbeni, ca de tigru. Şi se ținea cu mâinile de cap.
          - Tu-ți barierele mă-tii, mormăia el, nervos.
          Apoi, ne văzu pe noi.
          - La ce vă uitați? se răsti el.
          - Avem două locuri libere în vagon,am zis eu. Poți să stai cu noi.
          Băiatul ne studie pe amândoi, apoi îşi luă bagajul și intră.
          -Mersi, spuse el.
          Îşi puse bagajele pe patul supraetajat de deasupra mea.
          -Şi, ai de gând să ne spui cum te cheamă? întreabă Kaleb. Şi de ce ai Aura albastră? Nu ştiam că Aura poate fi colorată.
          Kaleb are o afinitate față de Aure. Poate deosebi orice Aură şi îşi poate modifica el însuși Aura, dar nu e foarte bun la asta.
          El păru să se gândească.
          - Nu.
          Dar, după câteva minute, zise:
          -Keith Morgana. Dar nu vă zic ce sunt.
          -Tenar?întrebă Kaleb, dar se alese cu un rânjet din partea celuilalt.
          - Iar tu eşti umbra, zise el, studiindu-mă.
          -Aparent, i-am răspuns.
          - De unde eşti? începu Kal să-l chestioneze.
          -Cairo. Egipt.
          -Aham.
          Se simți o zdruncinătură, apoi, cu o tresărire violentă, trenul se opri. Pe geam, afară, puteam vedea o pădure deasă, dar nimic altceva.
          -Cred că am ajuns, am presupus eu.
          Apoi, am auzit țipătul. Era țipătul cuiva speriat de moarte.
          Lucia țipa.