Destine Împletite 1- Umbra

Capitolul 6- David 3

Nu. Pur şi simplu, nu. De când intrasem în tren, totul mersese prost. Întâi nebuna, apoi omul care ne anunțase, pur şi simplu, că Stagiul fusese anulat şi că o să murim, iar acum, după câteva ore bune de alergat, când în sfârșit adormisem, roşcata ne trezise pe toți și ne anunțase, fără niciun pic de teamă, că intrasem pe teritoriul cuiva şi că trebuia să mergem nuştu unde. Perfect, absolut perfect!
M-am ridicat cu greu din patul improvizat şi m-am frecat la ochi. M-am lovit de privirea ostilă a Luciei şi de cea amuzată a lui- Karl? Nu, parcă îl chema Keith.
-Bun, sunteți gata? întreabă Kaleb, care, aparent, avea un impresionant simț practic.
Anteya părea încordată, Keith, absent, Amelie, îngrozită. Nu îndrăzneam să mă uit la Lucia. Nu voiam să-mi dea una sau ceva.
Am început să mergem repede prin pădure, ghidați de o umbră neagră. O bufniță imensă.
În curând,am intrat pe o cărare bătătorită. În depărtare, vedeam lumini.
Am ajuns la intrarea unui sat. Căsuțele erau făcute neîngrijit, din mai multe materiale ciudate. Locul era luminat de torțe înfipte în pereții caselor. Părea că tot satul se strânsese la intrare: bărbați și femei cu figuri aspre şi câțiva copii, care ne priveau, curioși.
- Cine sunteți? rupse tăcerea un bărbat. Era înalt, puternic şi părea şeful grupului.
- Mai întâi,ce sunteți voi? întrebă Anteya, privindu-l ostil.
- Sollenți. Acum, îmi puteți spune ce caută aşa un grup ciudat de adolescenți plini de hormoni în pădure?
Keith pufni.
- Trebuia să ajungem într-un Stagiu, zise Kaleb. Dar trenul s-a oprit şi ni s-a spus să fugim pentru că Monștrii ne localizaseră...
Răspunsul stârni agitație printre oameni, care începură să şuşotească, înspăimântați. Şeful tăcu câteva clipe.
- Tipic Ministerului, răbufni el. Vă cred. Dar simpla voastră venire aici ne pune în pericol...
- Matias! țipă o femeie de lângă el. Nu îi putem ucide! Nu ai face aşa ceva! Sunt doar niște copii!
- Gertrude, nici nu mă gândeam să fac asta, zise Matias, grav. Trebuie să îi ducem undeva la adăpost. Ați încercat să vă contactați părinții?
-Telefoanele noastre nu funcționează, spuse Amelie slab.
- Şi de unde ştim că nu sunteți niște spioni? strigă un alt bărbat, ieşind din mulțime. Adică, ați adus cu voi o nenorocită de Umbră!
Anteya zâmbi sarcastic.
-Mulțumesc pentru încrederea în forțele mele, dar udă, obosită şi cu moralul la pământ, nu reprezint cine ştie ce amenințare.
Bărbatul o fixă cu o privire încărcată de ură.
-Ceilalți pot rămâne. Doar în seara asta. Dar Umbra pleacă, asta în cazul în care nu vrea să fie ucisă. Şi crede-mă, Matias, orice argument ai aduce, nu îmi pasă.
-Atunci, eu merg cu ea, zise Kaleb. Nu poate rămâne singură şi...
- Îmi pare rău, tinere Letal, dar să ne părăsești acum ar fi foarte nepoliticos şi nu cred că ar fi bine să ne încalci legile...spuse bărbatul. A, şi nici cel fără Aură nu poate rămâne. Nu am încredere în cei fără Aură, chiar dacă arată complet inofensiv.
Cee?! Şi heei, nu sunt deloc inofensiv! Bine...poate nu sunt nici aşa amenințător, dar totuși.
Nu pot să cred că mă trimite la plimbare!
- Jake! Dar...începu Gertrude.
- Nu vreau să aud. Nu uita cine e şeful aici, dragă. Ăştia pleacă, ceilalți rămân, punct. Şi cred că ar trebui să vă anunț că Donis, bufnița mea, a văzut şi auzit cum şi-au făcut apariția niște umbre. Nu cred că sunt prea prietenoase...încheie el şi reintră în mulțime, flancat de multe priviri ostile.
M-am uitat la Anteya, care ridică din sprâncene.
-Asta chiar că va fii o noapte lungă, şopti ea.
- Cred că ai uitat de periculoasă, friguroasă şi cel mai probabil mortală, am adăugat eu.