Destine Împletite 1- Umbra

Capitolul 8-David 4

Nu, n-am făcut pe mine când am aflat că o să petrec noaptea în pădure. Nici când am văzut chestia aia pe care Anteya a ucis-o. Nici când Gertrude ne-a explicat planul. Trebuia să formăm echipe de câte doi şi să facem un fel de Vrajă foarte complicată de-a Sollenților care urma să ne transforme pe toți în câte o pasăre. Şi, împreună cu Jack şi Matias, aveam să ieşim în siguranță din pădure pe calea aerului. Ajungeam în primul orășel, ne preschimbam la loc, pentru că Vraja ținea doar 2 zile, şi de acolo eram pe cont propriu.
Totul era ok. Dar apoi a venit Jack şi, rânjind strâmb, ne-a spus că a format el echipele.
-Unul trebuie să fie opus celuilalt. Doar aşa va merge Vraja, drăguților. Ah,da, şi tot ce i se va întâmpla unuia dintre voi, I se va întâmpla şi celuilalt. Chiar şi după ce Vraja se va risipi, va rămâne o legătură între voi.
Anteya era cu Keith. Kaleb cu Amelie.
Şi ia ghiciți cu cine eram eu.
Iar acum, văzând-o pe Lucia cum îmi înfigea pumnale cu privirea, cred că aveam să fac în sfârșit pe mine.
Jack şi Matias începură Vraja. Nu cunoșteam cuvintele, dar păreau foarte solemne şi pline de Magie. La îndemnul lor, ne-am prins de mâini. I-am luat mâinile Luciei, care a început să tremure incontrolabil. Brusc, am avut o revelație. Nu mă ura. Îi era frică de mine.
-Hei. E ok. Nu îți fac nimic, i-am şoptit, şi nu am putut desluși decât uimire pe fața ei.
Jack îşi puse mâinile pe umerii lui Keith, iar Matias pe cei ai Anteey. Energia a început să radieze în jurul lor, iar ei au părut că se transformă în praf. Amelie țipă, alarmată.
Dar, în locul lor, stăteau acum două păsări. Keith era un şoim auriu, iar Anteya devenise un porumbel negru, strălucitor.
-Oh, zise Jack. Chiar a mers. Sincer, nu mă așteptam să supraviețuiască.
Au urmat Kaleb şi Ami. Kaleb s-a metamorfozat într-un uliu argintiu, iar Ami, într-o mierlă albă.
Eram foarte nervos când au ajuns la noi, dar Lucia era şi mai şi.
M-am simțit incredibil când Vraja a început să-mi ardă pielea. Eram o pasăre al cărui singur stăpân era cerul, o senzație de libertate şi adrenalină mă înviorau, şi în sfârșit, mi-am luat zborul şi...
M-am izbit în plin avânt de primul copac. Anteya stătea pe o creangă, deasupra mea, şi jur că dacă porumbeii pot zâmbi, ea râdea în hohote de mine.
Am încercat să-mi uit demnitatea pierdută şi m-am concentrat pe Jack şi Matias, care se preschimbaseră în două bufnițe, una negru-maronie, iar cealaltă gri-deschis. Şi-au luat zborul şi am încercat cu toții să îi urmăm. Lucia era o privighetoare, cred. Nu ştiu ce eram eu, dar bine că nu eram o pasăre kiwi.
~Ahh,grozav,deabia am început să zburăm şi deja mă dor aripile~, am auzit o voce în capul meu.
~Salut şi ție, Lucia~
Nu avea cum să mă caftească în zbor. Nu?! Şi...telepatie???
~Ce nai...?~
~Mda.~
Am continuat zborul în tăcere. Să zbori era mai greu decât m-aş fi aşteptat!
~Lucia?~mi-am făcut eu curaj.
~Da?~zise ea, întrebător(sau gândi, dar nu era nicio diferență)
~Nu vrei să fim prieteni?~am întrebat-o, simțind cum mă cam înroșesc.
Nu a răspuns imediat.
~Eşti retardat?~a zis, într-un târziu.
~Nu începe. De când m-ai cunoscut te-ai comportat cu mine de parcă ți-aş fi făcut ceva teribil. Şi, să ştii, văd că de fapt ți-e frică, dar n-ai de ce...Ăăă, deci, vrei să îmi spui?~
Grozav discurs,David. Perfect. Premiul Nobel pentru Pace îți e garantat.
~Tu...ştii despre Beckah. Mi-a spus că eşti mort. Mi-a spus şi altele. Dar acum încep să mă întreb dacă sunt adevărate.~
~Sunt mort, i-am confesat. Sau cel puțin am fost, pentru câteva minute.~
Pasărea Lucia era cât pe ce să se lovească de un copac.
David. Ce. Ți-a. Venit?!!
~E o poveste lungă. Dar cert e că... vreau să fim prieteni. Ok?~
~Ok...~
Nu era prea convinsă. Dar era un început.
Noaptea se lăsa încet peste pădure. Liniștea era puțin nefirească; nu se auzeau nici măcar greierii obișnuiți.
Deodată, am simțit o durere în aripa stângă. Eram plin de sânge, dar nu mă lovisem de nimic...
~LUCIA!~