Iubire blestemată

Capitolul 2

      Această fetiță îi punea răbdarea la încercare,dorise să fie blând cu ea însă ea nu îi dădea ocazia.
     Plângea și se ghemuise ca un pui de animal speriat,se ghemuise de parte de el într-un micuț loc pe care îl făcuse ea din perne.
     Îl privise printre gene,suspinând câte o dată.
     Strânsese perna în brațe,Ares doar o privise amuzat și puțin nervos în același timp.
     Îi placea încăpățânarea ei,dar ura faptul că îl sfida.
– Te înmoi iubire? întrebase una din mamele copiilor lui.
    Stătea sprijinită de perete dezbrăcată.
– Ai nevoie de mine? întreabă privindu-l  seducător.Sau vei sta după sclava asta?întrebase Aneri apropindu-se de el.
    Își așezase mâinile pe pieptul lui și îl mângâise.
– Regele tău dorește mai mulți copiii, șoptește ea peste buzele bărbatului.
    Comandantul îi îndepărtase mâinile.
– Nu te-am chemat, mârâise el.
    Femeia se agățase de gâtul lui și îl sărutase.
– Regele a înștiințat sfatul bătrânilor că vrea mai mulți fii de la tine, șoptise din nou sărutându-i pieptul.
      Avea dreptate,regele dorea fii puternici de la el,fii neînfricați și luptători pe măsura tatălui lor sau chiar mai buni decât el.
     Dar nimeni nu îl putea înlocui pe comandant,era unul din cei mai buni luptători.
     Era cel mai bun în a conduce armata,iar toți știau asta.
     Nu era căsătorit,dar își alegea cu mare grijă partenerele.
– Te voi cheama eu când voi avea chef de tine, spusese el aspru.
     Femeia se inceuntase.
– Sunt în perioada aceea fertilă a luni, spusese ea încercând să îl facă pe bărbat să se răzgândească.
     Acesta mârâise,iar femeia se îmbracase și ieșise din odata lui.
     Nu mai avea răbdare cu ea.
     Copila începuse să se zbată iar sub el,acesta îi despărțise picioarele și intrase în ea doar puțin,țipatul fetei răsunase in toată odaia.
      Țipă din nou când el pătrunse mai mult,își lăsase capul pe spate plângând.
      Mâinile ei mici strângeau cearceaful,scâncind își așezase mâinile pe pieptul lui oprindu-l.
      Comandantul respirase greu și se abținuse cu greu să nu o rănească atât de rău,nu îi plăceau femeile care plângeau in patul lui.
– Nu, îngânase strângându-i umeri.
       Trupul mic îi era transpirat și rezista cu greu la penetrarea lui care devenea tot mai adâncă.
     Îi mângâiase obrazul lent și ieșise din ea intrând de data asta mai mult,o sărutase pasional și adânc învățând-o in același timp sa sărute.
       Îi zgâriase spatele și își lăsase capul într-o parte gemând și suspinând de durere.
       Ares îi sărutase gâtul,mușcând câteva părticele din piele.
      Copila își arcuise coloana simțindu-și pântecul apăsat de ceva dureros de mare.
       Inocența ei se scurgea pe cearceaf într-o cantitatea destul de mare,iar durerea pe care o simțise o rupsese în două.
– Încetează, îl implorase închizându-și ochii.
     Comandantul se mișcase ușor,oprindu-se și lăsând-o să se mai obișnuiască cu el,apoi începuse să se miște din nou.
      Îi mușcase maxilarul ușor.
      Corpul ei începuse să tremure și ea se speriase,scosese un mic țipăt când se eliberase.
       Oftase obosită și gemuse când bărbatul se eliberase în ea,scâncise când ieșise din ea.
       Îi sărutase fruntea.
       Copila suspinase și își așezase o mână pe burtă plângând.
– Odihnește-te acum, spusese el acoperindu-i trupul micuț și îndurerat cu blana sa.
        Gemuse când se întorsese pe cealaltă parte a patului.
         Nu a lăsat nicio femeie până acum să doarmă cu el,dar inocența ei îl atrăgea.
          Se așezase în pat lângă ea și îi mângăiase spatele micuț și plăpând.
           Nu oferise alinare unei femei până acum.
           Suspinase când îi lipise spatele micuț de pieptul lui fierbinte și  bine făcut,oftase dulce când îi simțise mâna mângâindui burta.
          Nu o putea ajuta mai mult de atât.
– Numele tău? întrebase sărutându-i umărul.
       Copila tăcuse,nu dorea să vorbească cu el.
– Spune-mi numele tău, șoptise de data aceasta mai apăsat.
     Copila nu dorise nici de data aceasta să îi răspundă în schimb se întorsese,comandantul o privise.
       Lacrimile ei se prelinseseră în continuu din ochișorii ei frumoși așa cum îi descrisese el.
       Instinctul îi spunea să o ia în brațe,însă micuța războinică îl luase ea.
       Îi era frig,iar trupul ei micuț era înfrigurat și rănit,Aress o strânsese ușor la pieptul lui și o învelise mai bine.
     Copila se ghemuise la pieptul lui simțindu-i căldura corpului său.
– Jacqueline, șoptise ea afundându-și capul în pieptul său.
      Cât de mult o dorea pe micuța Jacqueline.
       Însă o rănise prea tare,iar ea avea nevoie de odihnă pentru ai putea face lui față.
       Copila își ridicase privirea spre el.
– Voi avea un  copil cu tine? întrebase ea timid.
    Comandantul zâmbise în colțul gurii și aprobase din cap.
– Bestie ce ești nu îți dau copilul meu, izbucnise în plâns.
     Își amintise poveștile auzite despre brutele acestea care se numea spartani.
– Jacqueline, mârâise furios ridicându-se când aceasta dorise să iesa din odaie.
      Îi prinsese mâna și o aruncase în pat,închizând ușa în urma lui.
      Jacqueline nu era ca celălalte femei spartane,iar el știa că își va face mult rău dorind să își protejeze copilul.
     Era sufletistă și blândă,cea ce era interzis la o femeie spartană.
– Jacqueline nu ești în sătucul tău, mârâise el privind-o furios.
      Copila îl privise sfidător.
– E al meu, spusese ea ridicând vocea la el.
       Se ridicase și venise spre el.
– Nu îți voi permite niciodată să îmi iei copilul, spusese ea suspinând.
        Nu dorea să îi facă rău însă trebuia să o învețe cine este el pentru ea.
– Ascultă la mine copilă tu niciodată să nu mi te mai impui,mârâise el prizându-i maxilarul și strângându-l dureros.
      Micuța Jacqueline izbucnise în plâns.
– Este adevărat că sunteți niște fiare nedezvoltate mintal, spusese ea printre suspine.
     Se întrebase cum de acest micuț omuleț avea atâta putere de spirit încât să se impună și acum în fața lui.
– Jacqueline numele tău mă încântă, mârâie sărutând-o.
     Îl încânta că îl provoca,însă îl și irita acest lucru.
     Jacqueline avea să fie o mică pacoste.