Oare este ușor să fii o prințesă? Nu.....acest lucru îl afirmă o prințesă......prințesa «Mafiei Cosa Nostra». Orice persoană, măcar o dată a auzit de mafia Cosa Nostra, toți cred că faptul de a fi mafiot e foarte excitat și interesant dar, in real, e foarte dureros. O mafie periculoasă mereu are dușmani, ei fiind mai răi decât șacaliii. Eu sunt Melania Maggioli și asta e viața mea!......
Acum 10 ani am rămas fără mamă, am rămas fără persoana care mă iubea cel mai mult în viața aceasta. Și cel mai rău e că a muri de ziua mea, în ochii mei, pe mâinile mele..... Acum 10 ani era încă un copil dar mereu am fost vânată de mafioți pentru ai șantaja pe părinții mei. De ziua mea mama și tata mi-au făcut o petrecere așa cum am împlinit 10 ani, în mijlocul petrecerii la care au fost invitați toți mafioții mari unul din ei a încercat să mă omoare dar.....mama.....mama ma acoperit cu propriul corp. Glonțul a trecut prin inimă cea ce nu îi mai dădea șanse să trăiască, din acel moment viața mea s-a schimbat cardinal.
*Flashback* Nu reușeșesc să înțeleg nimic, văd un bărbat cu pistolul îndreptat spre mine, aud un sunet de foc și simt o îmbrățișare fierbinte. Deschid ochii....o văd.....pe....
—MAMA!(Eu)
— MARIA!( Tata)
— O vei plăti, javră ce ești! în acel moment în aud pe Domenico (fratele mai mare) cum mârâie aceste cuvinte și mai aud un foc de armă. Domenico la împușcat.....peste tot creier de om, pe mâinile mele sânger mamei. Tata cu mama în brațe și ultimele ei cuvinte.
— Dacă mor, știu că tu trăiești.....Principesa mea.....vă....iubesc.
Nu îmi vine să cred, pe buzele ei apare o dâră de sânge ce curge în jos pe gât. Domenico cade în genunchi și țipă de durere plângând, tata o strànge în brațe pe mama iar eu....eu stau cu lacrimi în ochi și îmi spun.....
— E vina mea......e vina mea.....eu.....mami....nu....
În capul meu de aude doar un gând « Dacă nu erai tu, acum mama trăia.....tu ai omorât-o, tu Melania-Rosella Maggioli.....» în acel moment fug din sala de petrecere ce acum părea a fi sala de lacrimi și fug în partea de sus a casei. Stând la balconul turnului mă uit în jos cu dorința de a sări......într-un moment înțeleg că mama și-a dat viață ca eu să trăiesc așa că cobor de pe balcon și încep să țip cu lacrimi de durere.
*End flashback*
De la moartea mamei tata nu mă mai observă, am devenit un loc gol pentru el. Nici nu mai are sens să mă apropii de el, din momentul ăla se uită la mine rece și indiferent.....«scuze tati, știu că sunt vinovată». Cu toate că nu mi-a reproșat nici o dată vina știu că doar eu duc răspundere pentru moartea mamei.......Sunt o greșeală a vieții.....
Cum ați înțeles trăiesc într-o vilă ce seamănă cu un castel foarte frumos, e dimineață și e ora 6:00. In camera mea intră Domenico.
— Bună dimineața surioară. se apropie de mine și mă cuprinde de la spate.
— Bună dimineața......ce ai, de ce ai venit? întreb eu nedumerită, deja demult Domenico nu s-a apropiat de mine din cauza că este presă ocupat pentru a vorbi cu mine.
-— Astazi seara vin apoi de Mafie Kasanno la noi, avem cu ei război și mai bine e sa fii și tu prezentă, poate se va primi să discutăm despre o pace.
— Și dacă nu se va primi?
— Știii prea bine ca se va începe războiul. Apropo mâine suntem invitați la un bal, eu voi merge singur dar tu numai decât trebuie să fii cu Marko.
— Te-am înțeles.....
— Domenico?
— Da surioară.
— Va fi pace.....voi face tot posibilul pentru asta.
Domenico mă ia în brațe semn să spera și el la asta. Marko.....Marko e bărbatul cu care tata a spus că trebuie să am relații de iubire și poate mai târziu dragoste pentru că Domenico nu are de gând să se căsătorească iar mafiei îi trebuie legătură cu familia lui Marko. Nu îl iubesc dar pentru mulțumirea tatei deja de 6 luni sunt cu el într-o relație. Marko vrea foarte multe pentru o relație de 6 luni dar nu pot să zic că vreau sa îi dat tot ce vrea. Dorește să ducem relația această la ul alt nivel și să facem dragoste.....sunt....nu sunt pregătită, mai ales că nu îl iubesc. Mama imi spunea mereu că dragostea apare doar o dată și în alte persoane nu o găsești.
Eu am fost îndrăgostită......dar....acum suntem dușmani. Oare am fost?......e prea greu să mă gândesc la acest lucru acum, îmi șterg lacrimile de pe ochi și mă duc să îmi fac rutina. Stând în fața oglinzii relaizez ca mă gândesc la prima mea dragoste ce am avut-o încă când eram copil. « Oare s-a schimbat mult ? Cu toate că avem război cu mafia Kasanno pe el nu l-am văzut nici o dată.....Domenico mereu îmi interzicea dar nici eu nu insistam.....»
Seara s-a făcut destul de repede, toată ziua m-am ocupat pe lucrul meu la mafie. Ajung acasă și îl văd pe tata cu paharul de whisky in mână.
— Bună seara tată. cu o voce tremurătoare și înceată îl salut eu.
— Rochia ta deja e în dormitorul tău, îmbrăcate și coboară o dată cu Domenico. rece și fără o privire îmi spune tata. Da.....pot să număr pe degete de câte ori în acești 10 ani s-a uitat la mine.
Când îl aud așa mereu îmi vine să plâng, oare am meritat eu cu adevărat acesta pedapsă? Vreau sa fiu iar micuță, vreau sa mă cuprindă și să îmi spună că sunt micuță lui..... vreau să îi mai spun ceva dar nu îndrăznesc. Cu lacrimi în ochi mă ridic pe scări îndreptândumă spre dormitorul meu.
Pe pat văd o rochie albă, lungă și frumoasă. Da, îmi place să port rochii de genul, casa mea este făcută că un palat de piatră așa că pot simți deseori aici un aer regal. Des imnrac așa rochii, pentru a mă simți mică. Simt cum pe obraz mi se scurg lacrimile ce nu le pot opri. Plângând mă îmnrac și încerc să îmi aduc machiajul înapoi în regulă.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Aud ușă ce se deschide și pe ea intră Domenico.
— Ce frumusețe, am orbit de la atâta frumusețe într-o încăpere.
— Mulțumesc.
— Iar ai plâns?
— Se vede atât de tare?
— Te-am auzit, stau deja de destul timp la ușă. Dacă ești gata hai să coborâm au venit capii mafiei Kasanno și se pare că tata destul de bine se înțelege cu jegul ăla bătrân.
