Sei La Mia Principessa

🌿13 Capitol🌿

Nu îmi vine a crede că sunt acasă, da.... acasă. Stau la poarta casei unde o dată eran fericită, un copil mic ce nu știa de griji, din casă aceasta am plecat mireasă și într-un în ea după din ani mamă. Garda mă recunoaște de o dată și nu au fost probleme să intru pe teritoriu, cu toate astea le citeam uimirea din ochi. Spunându-i Elisei să meargă după mine, garda a fost anunțată să nu anunțe pe nimeni că am venit. «Amore, stai un pic aici și când te chem eu vii» îi spun eu micuței mele și mă îndrept spre living de unde îl auzeam pe tata cum vorbește la telefon. Intrând în living îl văd întors spre fereastră.

—Tată....cu o voce tremurătoare mă adresez lui.

Discuția momentan se încheie când tata se întoarce cu fața la mine și scapă telefonul din mână.

— Melania, MELANIA!mă i-a în brațe și lacrimile încep să îi curgă pe obraji. am rămas șocată de așa o reacție, nu mă așteptam deloc. Melania mea, nu îmi vine să cred. Credeam că te-am pierdut pentru totdeauna. Melania!

Lacrimile încep să ini curgă, mi-a fost dor de îmbrățișările lui și de felul în care mi se adresează.

— Unde ai fost? De ce ai plecat? Domenico era distrus iar eu....eu atunci am înțeles că nu trebuia să mă comport cu tine așa rece. Draga mea, micuța mea prințesă te rog iartămă, am pierdut zece ani pentru a înțelege că ești ultima femeie care mi-a mai rămas și cinci ani nu te puteam găsi.

— Tati și mie mi-a fost dor de tine dar la toate întrebările îți voi răspunde mai târziu, acum vreau să îți prezint pe cineva și sper că vei iubi această persoană la fel de mult ca și pe mine.

Tata mă întreabă cine e iar eu doar o chem pe «Mi amore vino la mine». Elisa se apropie de noi iar tata este un pic confuz.

— Micuța mea cine e fetița aceasta?

— Tati, fă cunoștință, ea e Elisa-Andreea Incanti....fiica mea. tata se schimbă momentan în față, cred că din cauza ca nu se aștepta. E nepoata ta tată. tata nu îmi spune nimic și se apropie de Elisa.

— Elisa-Andreea Incanti înseamă, la fel de frumoasă ca toate femeile clanului Incanti.

—Tu ești bunicul meu?

— Ce îngeraș micuț, da sunt eu bunicul tău.

Tata o i-a în brațe pe Elisa iar ea începe să se râdă de fericire. Mă bucur să îl văd pe tata așa.
«Am un bunic, Am un bunic! Bunelu, promite că nu o să dormi multu-mult și o să te joci cu mine mereu!» Tata nu înțeleg care e cadă cu somnul și se uită la mine.

— Micuța mea, e deja amiaza, în mașină ai dormit puțin, hai să te ridic în dormitor și să faci nani un pic.

— Dar când mă trezesc vreau ciocolată și ceai.

— Bine amore.

Tata îmi dă semn să o duc pe Elisa în dormitorul lui și să vin la el în birou.

În biroul tatei

— Draga mea, a cui e fetița aceasta și de ce vorbește de câteva somn neînțeles.

— E fiica mea tată, dacă vrei să mă întrebi de tatăl ei biologic nu o să îți spun nimic. Întreabă de somn pentru că am fost la mormântul mamei și Elisa m-a văzut cu lacrimi în ochi. Nu puteam să îi spun că pe mama au omorât-o. I-am spus că a adormit și deja demult nu am vorbit cu ea de asta și plâng.

— Unde ai fost până acum?

I-am povestit tot tatei iar el a rămas șocat de cea prin ce am fost nevoită să trec dar vedeam și o mândrie în ochii lui. Fiica lui a ajuns idealul care el îl dorea mereu. O femeie serioasă ce i-a decizii de care depind vieți omenești. Desigur că acum mă întrebă despre Antonio.