Totul a fost doar o minciuna

Capitolul V

  Laurewnce Hale

  Chris isi petrece prea mult timp cu Ayda, de cand a venit aici. Si am si senzatia urata ca i-a spus ceva despre pariu, dar nu cred ca Chris ar fi atat de stupid, in plus daca i-ar fi spus cred ca ea venea si ma lovea sau ceva, la cat e de intepata. Sper doar ca Chris nu o sa imi strice planurile.

M-am retras pe balconul camerei lui Noah, deoarece aveam nevoie sa fumez o tigara si sa ma uit la stele, ma relaxa tot timpul. Aud niste pasi in spatele meu, ma intorc usor si o vad pe Ayda. Se apropie usor, imi arunca o privire scurta si dupa si-o muta pe cer, iar eu fac acelasi lucru.

-E foarte frumos cerul in seara asta. Spune ea dupa o perioada de tacere.

-Nu te contrazic. Spun eu sec.

-Cand eram mica le priveam in fiecare seara. I-am pus chiar si pe ai mei sa imi picteze tavanul cu multe stele. Spune si atunci isi muta iar privirea inspre mine.

-Cand eram mic voiam sa ma fac astronaut. Spun amuzat si imi mut si eu privirea la ea.

-Si acum care e visul tau? Intreaba ea.

-Nu am un vis anume, primesc tot ce vreau pe tava. Spun serios.
Insa visul meu in momentul de fata era ea. Visul meu era sa ii frang inima, insa ea nu trebuie sa stie asta.

-Normal. Spune si isi da ochii peste cap.

-Dar visul tau care e, Ayda? O intreb eu. Eram chiar curios de raspunsul sau.

-Vreau sa ajung la universitatea din Columbia, sa ajung o femeie de succes. Spune ea serioasa.

-Doar atat? O intreb eu.

-Ar mai fi si altceva? Intreaba ea amuzata.

-Pai nu stiu, nu visezi la printul pe cal alb? Spun amuzat.

-In lumea mea asa ceva nu exista. Nu sunt vreo printesa care isi asteapta printul ca sa o trezeasca dintr-un somn adanc. Sunt o fata care lupta extraordinar de mult, pentru a deveni o femeie de succes. Spune serioasa.

  Ma facea sa cred ca ea chiar nu e ca restul. Are o altfel de gandire, si incep sa apreciez asta la ea.

-Tu ce vrei sa faci dupa liceu? Intreaba ea.

-Vreau sa merg  la facultate in California si dupa sa preiau conducerea la firma tatei, care mi-a ramas mie. Spun pe un ton serios.

-Imi plac planurile tale. Spune ea zambind.

-Si daca nu o sa ajungi in Columbia, te-ai gandit sa aplici si altundeva? O intreb eu incercand sa contiunui discutia care parea destul de interesanta.

-M-am gandit si la probabilitatea asta si la fel ca tine am ales California ca o a doua obtiune. Spune serioasa.

     Suntem intrerupti din discutie de catre telefonul meu. Il scot din buzunar si pe ecran aparea un numar pe care nu il aveam salvat in agenda. Am raspuns iar la telefon era o voce de barbat.

-Buna seara! Spune acesta.

-Buna seara! Spun eu confuz. Inca nu imi puteam da seama cine era la telefon.

-Sunteti fiul doamnei Hale? Ma intreaba acesta.

-Da. De ce? Ce s-a intamplat? Intreb si deja incepusem sa ma panichez.

-Mama dumneavoastra a suferit un accident foarte grav. E in stare grava la spital. Spune acesta serios.

La auzul acelor cuvinte totul incepea sa se vada in ceata, picioarele imi erau tot mai grele si ameteala isi facuse aparitia. Mi-am scapat telefonul din mana, iar eu am cazut in genunchi. Nu imi venea sa cred ce tocmai auzisem, nu vreau sa o pierd si pe ea. Nu e momentul acum. Lacrimile si-au facut aparitia, incercam sa ma abtin sa nu plang, insa era in zadar. Femeia care mi-a dat viata era in stare grava la spital

-Laurwnce, ce s-a intamplat? O aud pe Ayda spunand ingrijorata. Nici nu observasem ca statea jos langa mine si ca ma tinea.

-Mama, mama e la spital. Cheama-l pe Chris! Spun respirand greu.

  L-a sunat pe Chris iar acesta a venit la noi in cateva secunde. Parea surprins sa ma vada in genunchi, dar cred ca era mai surprins si de faptul ca eram aici cu Ayda.

-Ce s-a intamplat? Intreaba el.

-Mama a avut un accident. Trebuie sa mergem la spital urgent! Spun si ma ridic de jos cu ajutorul Aydei.

   Am ajuns in parcare, iar Ayda voia sa vina cu noi. Chris ii spusese sa ramana ca se intoarce dupa ea si o duce acasa, insa refuzase. In drum inspre spital am stat in spate cu ea si in tot acest timp ea incerca sa ma calmeze, insa cand a vazut ca nu a reusit, doar a tacut si si-a pus mana usor peste a mea.

   Am ajuns pe holurile spitalului, nu mai fusesem aici de cand bunica a murit. Imi arunc privirea si il vad pe Robert care se plimba de colo-colo si parea foarte agitat.

-Robert, ce s-a intamplat? Intreb eu in timp ce vocea mea tremura.

-Venea de la clinica inspre casa. A pierdut controlul volanului, s-a izbit de alta masina, si s-a accidentat foarte grav. Spune acesta plangand.

-Cum e acum? Unde e mama mea? Strig eu disperat.

  Un doctor apare si il bate usor pe umar pe Robert. Parea a fi foarte supărat.

-Condoleante! Spune acesta si se face nevazut.

-Nu se poate, Robert. Va rog spuneti-mi ca glumiti. Spun si lacrimile isi fac aparitia.

  Atunci o groaza de amintiri mi se deruleaza in minte, toate momentele cu ea. Picioarele incep sa ma lase, iar respiratul devena tot mai greu.

-Calmeaza-te. Il aud atunci pe Robert.

-Cum sa ma calmez cand ea e acolo? Spun printre lacrimi. Robert ma ia in brate, iar acela a fost momentul cand si eu si el am inceput sa plangem. O pierdusem amandoi, eu mi-am pierdut mama, iar el persoana iubita. Ma simteam de parca mi-am pierdut sufletul, ca m-a golit acolo unde pana acum totul era plin.

   Am mers inspre iesire, iar Chris si Ayda ma asteptau. Pareau si ei doi foarte agitati si nervosi.

-Am pierdut-o! Spun uitandu-ma la ei. Acestia se apropie de mine si ma iau in brate, iar lacrimile isi faceau iar aparitia. Sper doar ca totul era un cosmar.

     Am lasat-o pe Ayda acasa, care tot drumul m-a tinut in brate si incerca sa ma faca sa ma simt mai bine, insa fara nici un rezultat. Cand am ajuns in fata casei sale, parca nu voia sa imi dea drumul, parea ca imi intelege suferinta, insa nu are nici o obligatie sa imi fie aproape.

   Ajuns acasa, l-am rugat pe Chris sa ma lase singur. Am intrat in casa si totul imi amintea de ea, atatea amintiri in casa asta. Am luat o sticla de votca de pe un raft din bucatarie si am dat lichidul din ea pe gat, in speranta ca poate voi uita tot ce s-a intamplat cu o ora in urma. Era in zadar alcoolul facea suferinta mai insuportabila si tot la ce ma gandeam acum era ca sunt singur pe lume.