Drumul spre Iad

Capitolul 2

Dupa 10 ani ma intorc acolo unde a inceput totul.Daca nu apucam calea asta ce se alegea de mine?
Cel mai probabil as fi fost maritata cu un individ care si-ar fi baut toti banii si as fi avut o ceata de copii pe care i-as fi intretinut singura.
Daca Stefan s-a intors intre timp si m-a cautat?daca a realizat ca ma iubeste si a renuntat la nevasta?
Scutur frenetic din cap la gandul asta,i-am jurat ca il omor daca imi va iesi vreodata in cale si am de gand sa imi tin juramantul.

Avionul are o aterizare lina,aproape ca nu recunosc Belgradul;cladiri noi,cele vechi renovate,strazi pavate,parcuri cu flori,terase in stil european,catedrala cu fatada noua si turla poleita cu aur,atat de multe in 10 ani.
Taximetristul ma intreaba adresa,aproape ca nu inteleg limba materna,aproape ca nu pot pronunta limba pe care am vorbito 19 ani si cel mai trist e ca nu stiu nici adresa casei care m-a adapostit 17 ani.
Mi-am dovedit mie ca nu am pierdut nimic parasind Serbia,locul meu nu a fost niciodata aici,sunt o straina in orasul meu de leagan,nu ma leaga nimic de oamenii din jurul meu,poate doar trasaturile fizice.
Ma cazez la hotelul recomandat de taximetrist si incerc sa-mi fac curaj de a infrunta trecutul,trebuie sa fac asta,trebuie sa-mi dovedesc inca o data ca decizia care am luat-o a fost cea mai corecta.

Dupa 40 de minute taxiul opreste in fata casei care acum arata ca o darapanatura, poate ca ai mei au murit de arata asa fantomatic,poate ca nu am cui sa arunc tot veninul strans in 10 ani.
Imi fac curaj si inaintez pe aleea ce odata era pavata cu dale rosii,trag aer adanc in plamani si bat la usa.Dupa cateva minute care au trecut ca niste ore in imaginatia mea,usa se deschide si o figura imbatranita se iveste.E cea careia i-am spus candva mama si cea care a scuipat in urma mea cand am parasit casa.
O privesc fix cateva momente ca sa-i observ reactiile,nu are niciuna pentru ca nu ma recunoaste,in schimb in mine e o furtuna se sentimente contradictorii si toate au acelasi "daca"inainte.

-Nu ma recunosti?sparg linistea care ne-a acoperit 2-3 minute.
-Cvetlana?exclama cu o voce chinuita si isi duce ambele maini la gura.
-Da!Cvetlana!repet inca o data.
-Traiesti!exclama din nou si intinde mainile spre mine pipaindu-mi bratele.
-Din nefericire pentru voi da,traiesc,continui pe un ton menit a repros.
-Haide in casa fetito,spune apucandu-ma de mana dreapta pe care o retrag violent.
-Nu am de gand sa intru,am vrut doar sa vezi ce ai aruncat din casa ta,in urma cui ai scuipat,obrazul cui l-ai palmuit cand aveam nevoie de alinare,cu cine te-ai rusinat in societatea asta infecta si da iti multumesc pentru toate astea,daca ramaneam aici ajungeam ca tine.
-Cvetlana...,ofteaza adanc si lacrimi ii scapa din ochii negri ce sunt exact ca ai mei.
-Da Cvetlana,a reusit si a reusit singura,ii replic acid.

Undeva in adancul meu speram sa-mi spuna ca m-au cautat,ca Stefan m-a cautat,ca a interesat pe cineva disparitia mea dar nu,nimeni nu a facut asta.
Ce dracu caut eu aici?
-Sti ce zi e astazi?o intreb incrucisandu-mi bratele la piept.
-E ziua ta,raspunde mormait.
-E ziua in care mi-am dovedit mie ca persoanele care figureaza in certificatul meu de nastere ca parinti nu au avut pentru mine nici cel mai stins sentiment de dragoste paterna.E ziua in care m-am eliberat de acei "daca"care m-au chinuit 10 ani,e ziua in care eu va reneg ca parinti.

Pasesc spre taxiul care ma asteapta in strada si trag aer in piept,sunt libera,acum stiu ca sunt a nimanui si parca nu mai doare asa rau.Indoiala ca ei m-ar fi cautat sau ca si-ar fi facut griji pentru mine a disparut si simt presiunea care imi apasa pieptul cum dispare.

Nu am pierdut nimic plecand,am castigat putere,respect,o lume intortocheata a carui pilon de sustinere sunt eu.Am pierdut doar doi indivizi nesimnificativi.
Maine ma intorc acasa,Moscova.