Nicholas

George

Olivia incepe sa se linisteasca si e pe cale sa adoarma in bratele mele cand Eric tranteste usa garajului in urma lui. Se opreste pe loc parca fulgerat cand o vede asezata pe pieptul meu. Imediat ii apare pe fata ranjetul de om bolnav la cap si isi muta privirea spre Sara care e intinsa in fata semineului si doarme dusa.

-Ei chiar ii arde de somn cand avem alte probleme mai importante?

Dan care o pajeste pe Sara inca de cand a adormit, il priveste nervos. Inainte sa apuc sa zic ceva, Rucsandra ia cuvantul pentru prima data in ziua asta.

-Sara a avut o criza. O criza de schizofrenie. Asa ca ai face bine sa mai lasi deoparte remarcile tale de prost gust si sa repari masinile alea, pentru ca are nevoie de medicamente.

Il vad pe Eric cum fierbe si isi incordeaza pumnul. Se aproprie de fata Rucsandrei si aproape ii scoate ochiul cu degetul sau aratator.

-Tu, ciudato, ai face bine sa termini cu gura asta mare. Daca nu ai observat, asta e casa mea, iar daca nu iti convine cum ma comport, esti poftita sa pleci impreuna cu prietena ta nebuna.

In secunda in care pronunta ultimul cuvant, pumnul lui Dan ii aterizeaza pe falca dreapta si il pune la pamant. Nu pot spune ca vreau sa intervin, dar presimt ca situatia se va inrautati daca nu o fac. Il trag pe Dan deoparte si ma aplec deasupra lui Eric si il ajut sa se ridice. Intra nervos in bucatarie si tranteste usa de sticla in urma lui, asteptand in orice moment sa se faca tandari. Olivia se ridica de pe canapea si se duce dupa el, fara sa imi asculte sfatul de a-l lasa in pace. Stiu ca nu ar rani-o niciodata fizic, insa in stare in care e, orice cuvantu spus de Eric, ar putea sa o bage inapoi in starea din care abia a iesit. Ma intorc la restul persoanelor din sufrageri si vad ca Dan si-a reluat locul langa Sara care cumva nu s-a trezit in toata agitatia creata, iar Rucsandra se joaca cu o suvita de par. Brusc imi aduc aminte ca probabil e timpul la care ar trebui sa imi iau pastila, dar in situatia creata nu stiu daca e bine sau nu sa deschid subiectul. Spre bucuria mea, Dan spune:

-George, maine trebuie neaparat sa gasim o cale sa ajungem la o farmacie, la un spital, oriunde ar putea avea medicamentele Sarei. Nu ne putem risca sa faca iar o criza.

-Dan, stii foarte bine ca nu putem pleca nicaieri faca Eric. Poate maine dimineata, cand va reveni curentul, se va calma si vom putea discuta cu el. O sa vedem care dintre noi pleaca impreuna cu el, pentru ca sigur nu va ramane aici.

Atunci imi pica fisa.

-Rucsandra, stiu ca nu esti cea mai buna prietena cu Eric, dar nu te-ai oferi tu sa mergi cu el? Tu cunosti cat de cat ce inseamna medicina. O puteti lua pe Sara daca isi va reveni ca sa va indice ce medicamente trebuie, iar pe ale mele o sa vi le scriu pe o foaie.

-Stai, stai. Ce medicamente ale tale? Nu mergem sa cautam droguri, George!

Dan incepe iar sa se enerveze.

-Puteti cu totii sa nu mai trageti concluzii pripite! Nu vreau droguri! Imi trebuie pastile pentru diabet.

Amandoi raman socati si nu mai scot niciun cuvant atunci cand usa bucatariei se deschide si Olivia iese urmata de Eric. Se aseaza amandoi pe canapea si imi dau seama ca sunt gata sa vorbeasca despre ceva anume. Eric incepe discursul.

-Uitati cum sta treaba. Nu imi pare rau ca a murit neneorocitul ala de Nic. Si-a meritat-o.

La auzul vorbelor lui, toti, inclusiv Olivia, raman socati. Pe mine, in acest moment, nimic din ce scoate pe gura nu ma mai socheaza. Presupun ca nu au discutat ce urma sa spuna Eric, dupa reactia Oliviei. In ciuda privirilor socate, Eric isi continua discursul.

-Haideti sa nu ne mai ascundem dupa degete si sa o spunem drept. Nic ne-a facut cate un cacat fiecaruia dintre noi, asa ca poate e mai bine ca e mort. Macar asa nu mai distruge si alte persoane.

Nu mai suport sa aud ce spune asa ca intervin.

-Eric, opreste-te acum! Poate nu realizezi ce spui, dar tocmai ne-ai spus tuturor ca ai fi fost in stare sa-l ucizi pe Nic. Nu cred ca vreunul dintre noi, oricat ne-ar fi gresit, ne-ar fi trecut prin cap sa ne bucuram ca e mort.

Ii aud pe toti ca ma aproba speriati, dar mie nu imi trebuie mai mult. Si o simpla aprobare din cap imi da curajul sa spun ce urmeaza.

-Tocmai de asta, propun sa votam daca vei fi lasat incontinuare sa umbli liber si eventual sa mai omori si pe altii din camera asta, sau vei suferi consecintele actiunilor tale.

Olivia incearca sa ma intrebe prin priviri ce am de gand sa fac. O sa vada in urmatoarele moment.

-Cine e de acord sa fie inchis Eric sa ridice mana. Sara, in momentul de fata, nu este in capacitatea mentala de a vota, asa ca ramanem doar noi patru. Mana sus cine e pentru!

Eu ridic mana instant, si ma invart prin camera pentru a-i cuprinde pe toti cu vederea. Dan ridica mana imediat dupa mine, iar Rucsandra incearca sa puna in balanta variantele. Imediat ce ajunge la o concluzie, ridica mana.

-Votat! Eric, imi pare rau, dar ai luat-o razna de tot, asa ca poate astea cateva zile in care vei fi singur te vor ajuta.

Ma postez in fata lui, asteptand sa se ridice. Sunt sigur ca nu o va face.

-Nu vreau sa iasa ciric, Eric. Mergi singur, daca nu, tu o sa regreti.

Ii arunca o privire jignitoare Oliviei care a tinut ochii in pamant pe toata durata votului si se ridica in picioare, iar fetele noastre sunt la cativa centimetri distanta. Atunci ii observ pupilele dilatate complet, ceea ce inseamna ca nu e treaz. Prefer sa nu ii alertez pe toti, asa ca il iau si il conduc la subsolul casei. Stiu foarte bine ca tatal lui are o sala de forta acolo, perfecta pentru a sta cateva zile izolat. Il trag de maini pana in fata usii, unde ma opresc si ii spun printre dinti.

-Ai face bine sa iti revii. Olivia e speriata de tine. Daca ai ajuns sa o sperii si pe ea, atunci e clar sa ai nevoie de ajutor. Succes!

Cu ultimul cuvant il imping inauntru si rasuceste cheia in broasca. O bag in buzunarul blugilor si ma indrept spre restul oamenilor de care trebuie sa am grija.