Nicholas

Dan

Ne uitam unii la altii, nestiind niciunul dintre noi ce sa zica sau ce sa faca. Scot telefonul sa verific daca si-a revenit semnalul, dar nici posibilitatea de a suna la numarul de urgenta nu imi este disponibila. Ceilalti imi urmeaza exemplul, dar fara vreun rezultat ajutator. Ma decid totusi sa apelez 112, poate e doar o eroare a telefonului. Prima, a doua, a treia oara intra robotul. Incerc sa ma abtin din a tranti telefonul de perete cand aud a patra oara bipaitul ala. George se ridica de langa Olivia si vine langa mine.

-Nu functioneaza, Dan. Ceva s-a intamplat. Nu stiu ce, dar e peste puterile noastre de a rezolva.

Isi pune mainile la ceafa si se invarte pierdut prin camera. Il vad cum tremura din cauza bolii si pentru ca nu si-a putut lua pastilele, dar incearca sa para tare si sa nu-i lase pe ceilalti sa vada. Il vad cum dezbate in minte posibilitatile.

-Cred ca putem renunta la planul de a merge azi dupa pastile.

Rucsandra vorbeste de pe fotoliul de langa semineu. Toata lumea isi indreapta privirea spre ea.

-Cred ca ma pot ajuta de ce gasesc prin casa si sa le combin. Cel putin pentru cateva zile ar trebui sa fim bine.

George se uita la ea si incearca sa decida daca e o idee buna sau nu.

-Rucsandra, daca nu esti sigura ca au efect, nu ne duce cu zaharelul.

-Prima data trebuie sa vad ce medicamente au prin casa. Daca sunt o familie normala ar trebui sa fie bine.

Dupa ce au rascolit toata casa dupa orice pastile, Rucsandra si George le-au adunat pe toate pe covorul din living. Rucsandra le imparte si le reimparte, pana bate din palme si spune putin prea tare:

-Suntem bine! Au o intreaga farmacie in casa asta! In jur de o saptamana ar trebui sa ne ajunga.

Toti rasuflam usurati, dar acum incep celelalte probleme sa isi faca loc in mintea noastre. Nic si cine l-a omorat, de ce au zis la stiri ca au gasit bauturi in casa daca nu au fost aici, cum ne intoarcem acasa. Noroc de George care deschide subiectul:

-Acum, ca ma rezolvat problema asta, haideti sa il ingropam pe Nic. Dan, poftim cheia, adu-l si pe Eric. Eu ma duc sa caut lopeti, fetelor, cautati niste paturi sau cearsafuri in care sa l invelim. In 5 minute, ne intalnim aici.

Nu asteapta confirmari sau reclamatii, ia drumul garajului si il pierdem din vedere. Dau din cap in semn de succes fetelor si ma duc sa-l aduc pe Eric. In momentul in care ii deschid usa, aud o bufnitura puternica si apoi totul se incetoaseaza. Reusesc sa imi recapat echilibru si il vad cu o gantera insangerata in mana. Se uita la mine cu o privire salbatica, parca in urmatoare secunda e pregatit sa ma omoare. Si lucrul asta ma sperie cel mai tare.