Nicholas

Olivia

George se intoarce in sufragerie si ramane postat in picioare, privindu-ne pe rand. Nu stiu ce tocmai s-a intamplat. Eric a luat-o razna, George a preluat controlul si acum cel mai bun prieten al meu e inchis intr-o camera la subsol. George tuseste scurt si spune:

-Presupun ca toti suntem obositi si ne dorim sa dormim. Asa ca, propun sa mancam ce gasim prin frigider pentru noaptea asta, iar maine dimineata o sa decidem mai departe. Sunteti de acord?

-Maine trebuie sa gasim o cale sa facem rost de pastile. Altfel nu avem nicio sansa sa ramanem toti intregi.

Dan adauga oarecum soptit, managaind continuu parul Sarei. George pune capul in pamant, parca obosit dupa o lupta care l-a extenuat.

-Haideti prima data sa vedem ziua de maine...

Se culca pe canapea sufocant de aproape, trage o patura de jos si ne acopera pe amandoi, apoi ma priveste prea insistent ca sa nu-l intreb:

-Te simti bine? Pari putin cam palid. Sigur nu vrei sa mananci ceva inainte sa dormi?

-Nu cred ca e cea mai buna idee. Nu o sa ma ajute.

-E ceva care te-ar ajuta? Daca pot sa fac rost de el, te ajut.

Un suras slab ii apare pe buze si apoi spune cuvintele care imi provoaca mult prea multi fluturi in stomac.

-M-ar ajuta daca ai dormi cu mine.

Imi dau ochii peste cap ca forma de prostest, dar ma supun dorintei lui si ma culcusesc in bratele lui, iar el trage patura incat sa ma acopere pana la gat. Isi incolaceste mana pe soldul meu si ma lipeste si mai mult de pieptul lui, incat sa isi ingroape nasul in parul meu. Nu dureaza mai mult de doua minute pana adoarme, iar restul si-au gasit fiecare un fotoliu, o perna si o patura care sa le tina companie pana dimineata. Ma dau si eu batuta si las somnul sa ma loveasca, chiar daca stiu ca atunci cand cosmarurile vor incepe, niciun somnifer nu imi va fi de ajutor.

Dimineata ma trezesc surprinzator de odihnita, in aceeasi pozitie in care am si adormit. Doar ca, de data asta, cand arunc un ochi la spatele meu, locul e gol, iar in restul camerei, doar Rucsandra si Sara mai dorm. Locul lui Dan e aranjat, dar el nu e nicaieri. Focul arde in continuare, asa ca nu au plecat de mult timp. Ma ridic in capul oaselor, iar atunci ii zaresc pe George si Dan in bucatarie, foindu-se si discutam continuu, dar usa de sticla ma impiedica sa aud ce pun la cale. Incerc sa ma deplasez fara sa fac prea mult zgomot, pentru ca lumina iernii de afara nu ma ajuta sa-mi dau seama daca e dimineata sau nu. Cand deschid usa bucatariei, un miros puternic de cafea si bacon prajit ma loveste direct in fata. Probabil somnul inca imi ocupa fata, pentru ca baietii se uita amuzati la mine. Prin gatul uscat reusesc sa scot intrebarea care se pare ca ma macina in aceasta dimineata:

-Cat e ceasul?

George imi intinde o ceasca alba aburinda de cafea si imi zambeste rusinat. Nu stiu ce e cu comportamentul lui atat de sfios, parca ar fi un baiat de clasa a 7 a care vrea sa te invite in oras fara sa afle prietenii lui.

-Trecut de 7 dimineata.

Dan isi priveste ceasul scump de pe mana si imi face cu ochiul. George continua sa ma priveasca cand ma asez la insula de bucatarie si apuc prima portocala care arata decent si incep sa o decojesc. Dan bate de doua ori cu palmele in masa si se ridica de pe scaun, spunand:

-Ma duc sa le trezesc si pe fete. Probabil nu o sa refuze un mic dejun si o cafea calda.

Cand inchide usa in urma lui, vad cu coada ochiului cum ii face cu ochiul lui George. Nu stiu ce pun ei doi la cale, dar cel mai probabil urmeaza sa aflu. George ma priveste tacut din fata cuptorului care inca emana caldura si zambeste pe sub mustati. Ridic ochii la el si imi asez coatele pe blat:

-Ati stabilit ce facem azi? Aseara spuneati ceva de niste pastile din cate imi aduc aminte.

El ma priveste la fel ca inainte, dar il vad cum isi jupeste buzele uscate cu dintii. Mai duce cana de cafea o data la gura si spune:

-O sa iesim azi. Tu, eu si Rucsandra. Am gasit o harta a orasului intr-un sertar si am marcat farmaciile pe ea. O sa plecam inainte de amiaza pentru a avea timp. Speram sa gasim ce avem nevoie.

-De ce trebuie sa merg si eu? Cu ce o sa va fiu de ajutor? Inteleg de ce o iei pe Rucsandra, pentru ca trebuie cineva care se pricepe la asa ceva. Iar tu trebuie sa mergi pentru ca e nevoie de cineva care sa conduca. Dar eu nu am nimic cu care sa va ajut.

George se muta de la locul lui si se aseaza pe scaunul eliberat de Dan. Isi pune ceasca jos si lasa sa-i scape un suflu greu printre buze. E intors cu tot corpul spre mine si ma priveste groaznic de puternic cu ochii lui negri.

-Stiam ca o sa spui asta, dar, Olivia, am nevoie de tine acolo. Nu te pot lasa aici, pentru ca nu am deplina incredere in Dan si Sara. Nu pot sa risc.

Nu ma asteptam sa aud asemena vorbe din gura lui George vreodata, mai ales sa fie adresate mie. Si nu sunt numai vorbele care ma fac sa rosesc, dar si modul in care ma priveste si mana lui care se odihneste relaxata pe piciorul meu. Imi adun toate fortele ca sa spun un simplu "ok", fix inainte de a intra Dan, Rucsandra si Sara pe usa. George nu isi muta nici o secunda privirea de la mine, fiind fortat de Dan atunci cand il intreaba:

-Ai pus-o la curentu cu planul de bataie pe ziua de astazi?

George da lenes din cap si imi face un semn discret spre masa de 8 persoane la care s-au asezat si restul. Mancarea facuta de Dan si George arata surprinzator de bine asa ca in cateva secunde farfuria fiecaruia e plina. E o liniste parca de inmormantare la masa, auzindu-se doar zgomotul tacamurilor si vajaitul vantului afara. Cand duc ultima imbucatura la gura, becul de deasupra mesei incepe sa palpaie, pana cand se opreste si se aprinde de tot. Ne uitam unii la altii la fel de socati, dar si bucurosi in acelasi timp. George da silentios din cap in timp e da pe gat ultima gura de cafea. Ma ridic si incep sa strang farfuriile celorlalti, asezandu-le in chiuveta de marmura alba. Vocea lui Dan razbte puternic in linistea bucatariei:

-Nu ar trebui sa i ducem ceva de mancare si lui Eric? Si eventual sa si verificam ce face?

Toata lumea e de acord ca nu ar trebui sa il lasam sa moara de foame, asa ca Dan si George se duc impreuna la Eric. Eu cu fetele decidem sa ne ocupam de bucatarie in care e un haos complet dupa ce au gatit doi baieti in ea.

-Olivia, tu chiar nu iti dai seama ca tipul ala te place mai mult decat se place pe el? Si, crede-ma, asta inseamna ceva.

Sara a ramas asezata cat eu si Rucsandra faceam curatenie. Vorbele ei m-au oprit instant din clatit farfuria din chiuveta si m-au facut sa ma intorc sa verific daca chiar vorbeste serios si nu glumeste. In secunda aceea, farfuria imi aluneca din mana si se sparge de maginea chiuvetei. Incercand sa o prind, un ciob ascutit imi aterizeaza cu taisul in palma si o usturime groaznica imi cuprinde toata mana. Privirea mi se incetoseaza si simt cum apuc blatul bucatariei, dar muschii nu vor sa coopereze. Acolo se incheie totul.