Capitolul 7
De ce imi pasa ca nu ma sunat nici pana acum? De ce numai cu o simpla privire a reusit sa imi rascoleasca fluturasi din stomac?
Pur si simplu nu inteleg!
Tin telefonul in mana si astept sa sune, si tot astept, si astept...dar pana cand? Chipul lui mi-a ramas intiparit in minte, gesturile lui inca le mai vad si acum. Privirea imi e pierduta in fata usii cu mintea blocata la seara trecuta. Soarele imi mangaie tenul ciocolatiu al fetei cu raze sclipitoare si calde provocandu-mi o stare melancolica, linistitoare. Balansul leaganului ma face sa cred ca zbor, ca plutesc. Tu ti-ai dorit vrodata sa zbori? Ai vrut pur si simplu sa iti iei zborul si sa pleci cat mai departe de locul care iti trezeste amintiri vechi nu tocmai placute? Ei bine...eu da!
Vreau sa scap de dorinta arzatoare din inima mea... acea dorinta de a patina, acea dorinta care nu imi da pace, acea dorinta cu care te bati intre inima si minte, doua organe total diferite pe care nu le impaci foarte bine, doua organe se bat cap in cap pana unu va ceda definitiv sau pana le vei pune pe amandoua de acord cu o singura dorinta, cea ce e greu de obtinut si prima varianta fiind intodeauna cea mai usoara!
Poate ca mama a procedat bine ca sa ne luam ”zborul” pentru o perioada mai scurta sau indelungata si poate acea dorinta nu ma mai va tortura si va ceda intrun sfarsit. Orce inceput are si un sfarsit corect?
Starea euforica simt cum ma acapareaza din ce in ce mai mult, dezgolindu-mi sentimentele emotionale pe care nu le-am mai povestit nimanui de la un timp in coace. Totul trebuie sa para perfect! Cu un simplu zambet poti pacali oamenii ca esti cel mai happy de pe pamant, de ce suntem asa creduli? Iata si raspunsul pe care il consider eu : pentru ca majoritatea persoanelor cred ca totu e roz pana se trezesc la nonculorile vietii. Si eu fac parte din cei care credeau ca totu e roz pana cand mam trezit la realitate, dar ceilalti de ce inca mai dorm?
Poate aberez acuma si fac o tragedie din intamplarile din trecut dar asa imi vine sa gandesc acum in momentul de fata. Poate maine o sa visez din nou ca totul e roz sau poate nu.
- Buna, ce faci acolo singura in leagan?
Vocea lui ma trezit din concluziile mele, navalindu-ma cu sentimente frumos colorate. Bucuria din sufletul meu creste cu fiecare pas facut de el spre mine, privirea urmarindu-i trasaturile frumoase, buzele lui conturate perfect incandrandu-se in fizionomia fetei. Vreau sa ii raspund la intrebare dar cuvintele nu vreau sa iasa. Buzele mi se usuca dandu-mi senzatia de nod in gat. Iau repede sticla de coca cola de pe masuta de langa leagan si beau cateva inchitituri bune pentru a avea glas, imi strang picioarele si le pun in fata leaganului cu mainile pe langa corp si ii fac si lui loc langa mine emotinonadu-ma puternic.
- Buna, imi place de mic copil sa ma dau in leagan.
- Aaa inteleg, si mie imi place sa ma dau in leagan de cand eram copil.
- Avem ceva in comun, zic rusinata.
- Asa se pare, pot sa ma asez langa tine?
- Da, zic ezitand putin din cauza emotiilor.
Se aseaza comod in leaganul meu ocupand mai bine de jumatate de leagan. Doar nu stiti cum stau ei baietii cu picioarele alea la 90 de grade...
Spatiul dintre noi e mic atingandu-si picioarele de picioarele mele din cand in cand. Nimeni nu zice nimic, doar zgomotul masinilor care treceau din cand in cand pe straduta care face legatura pe o sosea aglomerata.
- Si, incepe el timid de ce te-ai mutat aici? Adica completa el nu ma intelege grasit nu ca m-ar deranja ca mai am inca un vecin nou, mrg in cazul tau vecina.
- Aa poi... mama stii tu... aa a vrut sa ne mutam. Zic balbaindu-ma si cu privirea pe floricelele de pe tenesi mei. O floricica, 2 floricele, 3 floricele.
Dupa cateva minute in care am terminat si de numarat floricele de la piciorul drept am vrut sa trec si la stangu macar sa am o ocupatie dar el iarasi a spart gheata vorbind.
- Alina, ai role?
- Da, zic suspicioasa.
- Ce ar fi sa faci o plimbare cu mine in parc cu rolele...daca vrei.
Dupa cateva secunde am raspuns cu un da si acum a ramas sa ma duc sa imi caut rolele dupa care ne intalnim la mine in curte dupa ce isi ia si el rolele.
Inainte de a pleca ii las lu mama un biletel:
Mama in caz daca ajungi mai devreme acasa sa sti ca sunt in parc cu rolele. Suna-ma cand ajungi acasa.
te iubesc, Alina.
Am lipit foicica roz pe frigider si incui usa in urma mea. Dupa cateva minute apare si Vlad cu o pereche de role negre in picioare, mergand chiar bine spre surprinderea mea.
- Te descurci pe role, zice chicotind. Zambesc smechereste si ma invart de doua ori repede oprindu-ma in fata lui cu zambetul larg pe buze.
- Ce zici?
-Wow, esti chiar buna, zice el surpirins . Am chicotit putin si acum astept sa imi arate drumul spre parc.
- Haide vin-o! Ma asez in linie cu el mergand acum amandoi in acelasi ritm cu viteza medie. Ma simpt asa de bine...el, rolele, peisaju si eu. Imi place cum suna concluzionez eu in gand fericita. Dar de data asta nu mint chiar sunt fericita si rusinata in acelasi timp, adica totusi e un strain simpatic cei drept.
- Poftim, imi intinde incarcatorul cand ne asezam pe banca dupa cateva ture date parcului ale naibi de obositoare.
- Mersi, il pun in buzunarul mici gentute care o am intr-o parte.
Se vede ca nu mai am antrenament dupa cateva ture de parc am inceput sa respir destul de greu si oboseala facandu-si prezenta in corpul meu. Vlad e o provocare pentru mine, adica chiar s-a descurcat mai bine decat mine. Eu am incercat sa tin pasul cu el dar pe la sfarsitul intrecerii m-am dat batuta pe motivu oboseli.
- Te descurci, zice el dupa ce a baut dintr-o sticla de coca cola.
- Mersi, si ca nu e bine sa bei ceva dupa efort nu ? Ridic sprincenele in sus in asteptarea raspunsului.
Un chicot cristalin rasuna armonios din gura lui.
- Haide!
Ma apuca de mana tragandu-ma in sus. M-am speriat la atingerea lui fina nestiind ce vrea sa faca.
- Unde? Intreb nesigura.
Ma ridicat de pe banca si acum stam fata in fata uitandu-ne in ochii celuilant profund. Fluturasi din stomac au prins viata si se zbat sa iasa afara si o senzatie ciudata imi cutremura usor corpul. Nodul din gand a reaparut. Off la naiba cu toate senzatile astea ciudate, zic ofensata in gand.
- La un suc sau cafea vedem noi, tie nu ti s-a facut sete ?
- Pai aa, umpic.
