Capitolul 10 - Cassie

2.1K 159 29
                                    

Ryder deschide ușa și mă lasă să intru prima. Este întuneric în încăpere, lumina din stradă pătrunde slab printre jaluzele. Înaintez spre birou și mă întorc ca să mă sprijin de marginea mesei, punându-mi mâinile deasupra ei.

— Clienții mei vor devenii nerăbdători, îi spun lui Ryder care închide ușa și se apropie de mine.

— Nu-ți face griji pentru ei, răspunde în timp ce-și așează mâinile peste ale mele.

Îmi las privirea în jos asupra lor apoi o ridic asupra lui. Curajul amenință că mă va abandona și îmi simt inima bătându-mi în gât.

— Ar trebui să știi ce-ți dorești, mă bâlbâi. Nu tu mi-ai spus că suntem aici ca să muncim?

— Da, dar în cazul în care ai uitat, eu sunt șeful, așa că trebuie să faci tot ce vreau eu... Se apleacă spre mine și-mi atinge gâtul cu buzele. Când vreau eu.

— Și acum, tu... tu ce vrei?

— Vreau... Buzele lui îmi ating iar gâtul. Să... Ele alunecă încet în jos. Taci din gură.

— Știi să vorbești fetelor, nu glumă.

Se îndreaptă și-și mută privirea în ochii mei.

— Știu să fac multe lucruri fetelor.

Oh, bunătate divină!

Îmi prinde sânii în mâini și depune mii de săruturi, ușoare precum o până, de-a lungul decolteului meu. Apoi buzele sale îmi mângâie mâna goală și umărul. Dintr-o dată simt nevoia să-l ating și eu, să-mi bag degetele în părul lui, dar când încerc să-mi mișc mâinile, mă oprește prinzându-mă de încheieturi.

Dintr-o dată își lipește buzele de ale mele. Le deschid imediat, iar limbile noastre încep un dans frenetic. Își apasă corpul tare de al meu și îi simt linia tare a erecției întărindu-se între picioarele mele, pe care le deschid din instinct. Apoi îmi ia buza inferioară între dinți și mă mușcă până aproape mă doare, ceea ce-mi provoacă un fior de căldură între coapse.

Când îmi mângâie sfârcul prin materialul maieului și îl strânge ușor cu degetele, am senzația că mă sărut pe de-a-ntregul. Atunci îmi dau seama că una din mâini îmi este liberă și-mi bag degetele în mușchiul umărului său. Îmi las palma să-mi alunece spre nasturii cămășii sale și încep să-i desfac unul câte unul. Nu pot să mă abțin să nu îmi mut degetele tremurânde asupra pieptului său gol și musculos, până spre coaste.

Dintr-o dată, îmi ia mâna plimbăreață și o duce spre fermoarul blugilor mei.

— Deschide-mi asta, murmură peste buzele mele.

— De ce?

— Pentru că. Sau preferi să mă opresc?

E nebun sau ce? Nu poate să se oprească, nu acum!

Îmi scutur capul și un zâmbet narcisistic apare pe buzele lui. Îmi dă drumul și la cealaltă mâna și îmi deschid fermoarul înainte de a-mi da blugii jos printr-un gest neîndămânatic. Pun o mână pe umflătura mare ce o formează ecuația lui și o mângâi cu vârful degetelor, înainte de a prinde fermoarul șlițului ca să-l deschid

— Nu atinge, îmi spune îndepărtându-mi mâna. Onoare doamnelor.

În secunda următoare mă apucă de talie și mă ridică pe birou. Îmi dă jos un pantof, apoi pe celălalt, apoi îmi scoate blugii de tot de pe mine, depunând câte un sărut pe fiecare milimetru de piele dezgolită.

Când aud pantalonii căzând cu un zgomot ușor, orice gând rațional îmi dispare. Nu-mi mai pasă de nici un clien, nici de bacșiș și nici de datoria lui Jamie. Tot ce mă interesează în acest moment, este să mă topesc sub atingerile lui Ryder.

Arogant Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum