Arogant

Capitolul 24 - Ryder

Când în sfârșit termin cu furnizorul, plec în căutarea lui Cassie, însă nu o văd nicăieri. Nu este nici în sală și nici în birou.

— O cauți pe Cassie? Mă întreabă Katie în timp ce așează niște pahare pe tavă. Am văzut-o ieșind afară cu un tip și nu prea era în apele ei.

Un presentiment rău mă cuprinde și mă îndrept spre ieșire.

Împing ușa și imediat o văd pe Cassie.

— Cassie? O strig în timp ce mă apropii de ea și bărbatul ce pare că o intimidează. Totul este bine?

Pentru mine, să dau cu pumnul este un instinct natural, ca și cum e să pășești sau să respiri și este adevărat că autocontrolul meu este mai mereu pe roșu, însă nu sunt o persoană violentă. Fiecare luptă sau încăierare pe care am avut ocazia să le am au fost pentru a mă apăra pe ring sau să protejez pe cineva. Când lovesc, lovesc cu adevărat și doare. Așa că, cum reușesc să metrizez foarte bine acest impuls, hai să-l numim astfel, nu mă opresc din a mă folosi de corpul meu pentru a indimida peste cineva. Mai ales când acea persoană se ia de unul dintre apropiații mei. Ceea ce mi se pare adevărat în acest moment.

Cassie își întoarce capul spre mine și îngrijorare ciudată îi trece prin privire.

Observ urme de lacrimi pe obrajii ei și privesc în grabă pe bărbat. Are aproximativ aceeași înălțime ca și mine și este destul de slăbănog. Nu are nici o șansă în fața mea mai ales când văd cum o ține pe Cassie de mâini. Uite un lucru pe care n-am să-l tolerez.

Îl prind de gulerul cămășii. Pentru moment.

— Cassie, acest bărbat te deranjează? O întreb fără să-l slăbesc din privire.

Acest nemernic fie e prost fie nebun, pentru că nu-i dă drumul și un zâmbet satisfăcut îi apare pe buzele subțiri.

— Nu, nu, Ryder, totul este bine, răspunde bâlbâindu-se ușor în timp ce mă trage de mâneca cămășii. Este pe punctul de a pleca, nu-ți face griji.

— Nu-mi fac griji, răspund fără să mă mișc. Mai degrabă el ar trebui să-și facă griji dacă nu-ți dă drumul în această secundă.

— Ryder, te implor...

Își pune mâna pe brațul meu.

— Știu cum să gestionez situația, continuă. Sunt bine, promit.

Îmi îndrept atenția spre ea. Pare panicată, dar nu din cauză a ceea ce-mi imaginez eu, pentru că ochii ei sunt măriți precum ai unui copil ce tocmai a fost prins în timp ce fura din biscuiții interziși. Ceva nu este în regulă.

— Îl cunoști?

Își întoarce privirea și lasă un suspin în timp ce scutură ușor din cap: aceeași reacție ca și Caroline atunci când îi puneam o întrebare la care nu voia să răspundă.

Îi dau drumul bărbatului, iar zâmbetul lui se mărește.

— Cine este acest bărbat, Cassie?

— Pot să-ți explic, Ryder. Eu...

— Nu-i nimic de explicat, o întrerupe bărbatul cu un accent englezesc.

Se îndreaptă de spate în timp ce-și aranjează gulerul înainte să-și întindă mâna spre mine, subțire, aproape osoasă:

— Sunt Sebastian Walsh, soțul lui Cassie.

„Soțul lui Cassie." Soțul. Soțul. Soțul!

Acest cuvânt răsună în interiorul meu precum un țipăt într-o încăpere goală, iar creierul meu refuză să filtreze această informație. O senzație oribilă de rău mă cuprinde atât de rapid, că respirația mi se blochează în gât.