Arogant

Capitolul 22 - Cassie

Îl observ de departe, rezemant de veranda din fața casei mele.

Noaptea aceasta este foarte întunecată și caldă, însă pot să-i văd conturul corpului fără dificultate, umerii lați, picioarele musculoase despărțite.

Ryder Cole, regele nopții. La propriu.

Pentru o secundă, vreau să mă prefac că nu-l văd: să parcurg aleea casei, să urc scările, să deschid ușa și să o închid în urma mea fără să-i arunc o privire cât de mică. Aș vrea să mă prefac că nu există, că nu ne-am întâlnit și că nu s-a întâmplat nimic între noi. Dar, cel mai important, știu că încerc să mă mint pe mine.

Tot ceea ce vreau, este să știu dacă chiar a gândit tot ceea ce mi-a spus înainte să ies din biroul lui.

Imediat ce mă vede ajungând, Ryder se ridică și pășește spre mine. Prin cămașa deschisă pe jumătate, îi pot observa pieptul tare. Părul îi este dezordonat, cred că și-a băgat mâna prin el de cel puțin o sută de ori. Atracția ce o resimt pentru el este atât de puternică, încât îmi vine să-i sar la gât și să-mi încolăcesc picioarele în jurul taliei sale, așa cum am făcut-o ieri, când ne-am tras-o sălbatic sprijiniți de peretele din holul apartamentului său.

În loc de asta, îmi ridic privirea spre el, și stăm câteva clipe fără să spunem nimic.

Mă lupt cu toate forțele mele să nu cad sub șarmul parfumului său afrodiziac și a căldurii corpului ce mă înfășoară, ca să nu mă ridic pe vârfurile degetelor și să-l sărut. Mă simt atât de aproape de el, dar, în același timp, un fel de groapă s-a format între noi.

— Îmi cer scuze, spune în timp ce-și așează mâinile pe umerii mei.

În contactul mâinilor lui pe pielea mea, o undă de căldură îmi traversează întregul corp, și hop, groapa dintre noi se umple brusc. Mor de nerăbdare să mă arunc în brațele sale, să uit tot, să șterg în totalitate ultima noastră discuție. Vreau să-l trag după mine în casă, în camera mea, în patul meu. Însă rațiunea își reia imediat locul. Prea des am fost invăluită cu scuze false. Este foarte ușor să te convingi de ceea ce vrei să auzi, însă asta nu înseamnă că este adevărat.

— Nu ar fi trebuit să fii la bar? Mă îndoiesc că Cash va supraviețui unei seri de vineri fără tine.

— Jackson și Parker sunt acolo. Pentru moment am ceva mai important de făcut. Trebuie să rezolvăm asta.

Spune ultimele cuvinte în timp ce face un gest din deget între mine și el.

Înghit în sec, iar el micșorează distanța dintre noi, pieptul sau atingându-l ușor pe al meu. Descumpănită, îmi dau o șuviță de păr după ureche ca să nu-l ating, ca să nu-mi las mâinile să-mi alunece în spatele gâtului său spre...

— Pentru ce îți ceri scuze? Îl întreb cu o voce joasă.

Îmi cuprinde mâinile cu ale lui și îmi opresc un tremur.

— Că ți-am spus că, și eu, regret că te-am cunoscut. Poate că tu crezi cu adevărat asta, însă nu și eu. Nu am încetat să revăd din nou și din nou cearta noastă de când ai plecat din birou și... Nu ar fi trebuit niciodată să spun asta. Eu...

Se oprește și își întoarce capul într-o parte, ca și cum ar vrea să-și caute cuvintele, și îi studiez liniile feței și maxilarul.

— Am fost atât de dezamăgit în trecut, încât acum îmi este foarte greu să am încredere în oameni. Dar tu, ai reușit să spargi carapacea pe care nici măcar eu nu am fost conștient că mi-am construit-o și m-a pus într-o poziție de apărare. Am reacționat ca și un idiot. Nu ai meritat modul în care te-am tratat și regret foarte mult.