Arogant

Capitolul 5 - Cassie

Trebuie să recunosc că Altitudine arată a fi un club simpatic. Este genul acela de loc unde putem să venim vineri seara sau sâmbătă seară să ne distrăm, apoi să revenim duminică dimineața și să vorbim despre weekend în timp ce luăm micul dejun. Localul este călduros și agreabil. Opusul total al stăpânului. Mă întreb dacă Savannah nu mi-a povestit minciuni. Nu mi-l imaginez chiar deloc pe Ryder Cole conducând acest local.

Îmi trec mâinile cu nervozitate peste rochița mea cu flori. Ținuta mea nu este chiar perfectă pentru programarea pe care sper să o obțin și discuția pe care sper să o am cu Ryder, însă nu prea am avut de ales. Cum nu am muncit timp de doi ani, conținutul dulapului meu e foarte redus. Și în plus de asta, nu mi-am luat foarte multe lucruri când am plecat din Londra.

Îndreptându-mi umerii, scanez sala cu ochii. Soarele filtrează prin jaluzelele venețiene care acoperă ferestrele rotunde, ceea ce oferă o atmosferă modestă locului. Un tonomat mare instalat într-un colț al camerei redă pe Johnny Cash și, puțin mai departe, un grup de prieteni discută în timp ce împart o pizza XXL. Stomacul meu începe să scoată sunete ciudate și-mi șterg o strâmbătură. Nu este încă timpul pentru gustare.

Cu pași siguri, mă dirijez spre barul din lemn studiind diferitele pagini de ziare – unele foarte vechi – din jurnalele Atlantei ce ornează pereții. Acestea adaugă un aer ciudat intim, ca și cum acesta ar fi făcut parte din istoria orașului, că s-a născut odată cu el și ar fi fost un loc sacru. Pentru o secundă, am impresia că dacă sunt aici, astăzi, este pentru că destinul a decis astfel și că datoria lui Jamie nu este decât o coincidență, veriga unui lanț ce leagă un lucru pe care îl ignor încă.

Alung imediat această idee nebună. Nu mă aflu într-o telenovelă și nu cred în destin. Dacă am învățat ceva în ultimii doi ani, este că suntem responsabili pentru propria viață.

Barmanul își ridică privirea spre mine și așează paharul pe care tocmai l-a șters. Am impresia că e puțin mai înalt decât Ryder. Părul îi este coafat cu o cărare pe o parte, iar frumusețe feței e enervantă și naturală în același timp. Are un piept musculat și de admirat, iar mânecile suflecate până la coate arată niște brațe bine făcute. Tipul ăsta e mișto rău și este conștient de asta.

— Cu ce să te servesc, frumoaso? Înafară de mine, bineînțeles.

Zâmbesc fără să vreau.

— Îl caut pe Ryder.

— Îl găsești în birou, îmi răspunde arătându-mi cu capul spre un culoar, la stânga. Dar să știi, că și eu aș putea să-ți dau tot ce ai nevoie.

Frumos și îndrăzneț: un cocktail exploziv. Îmi pun mâinile pe bar și mă aplec spre el până ce fața mea este la câțiva centimetri de a lui.

— Tocmai ai făcut-o, murmur. Mulțumesc!

Pornesc spre culoar și mă opresc în fața ușii închide din fund. Asta e, iată-mă. Hotărât, mă întind către mâner și mă opresc câteva secunde pentru a-mi aminti planul de atac. După mai multă gândire, am decis să nu mă cobor la nivelul lui. Ryder este o brută mare ce duce lipsă de rafinament și de bunele maniere, însă nu și eu.

Bat de trei ori în ușă.

Nimic.

Ok...

După alte trei bătăi, aștept câteva secunde și decid să întru.

Printre jaluzelele mult mai coborâte, aceleași ca și în sală, razele soarelui luminează mai puțin încăperea. Ryder este așezat în picioare în spatele biroului, cu capul aplecat asupra unui teanc de hârtii aproape la fel de mare precum lampa de lângă. Își ridică fața spre mine și mă fixează cu ochii săi albaștrii pătrunzători. Este surprins să mă vadă, însă ascunde asta cât mai repede.