Capitolul I

2.4K 81 4
                                    

Bună eu sunt Y/N am 18 ani și mă pregătesc să îmi împlinesc visul de când avem doar 12 ani, acela fiind să mă mut în Coreea de Sud împreună cu prietena mea cea mai bună. Astăzi ne pregătim de plecare și sincer am marii emoții și cred că și prietena mea la fel. Între timp eu îmi verificam daca am luat tot în bagaj neobservâd că a intrat bunica mea în cameră

-Deja ai verificat bagajul de 3 ori nu îți face griji că nu ai uitat nimic, și dacă ai uitat îți cumperi de acolo tot ce îți trebuie.

-Sțiu buni dar pur și simplu vreau să fiu sigură că nu uit nimic știi că de obicei uit ceva acasă când plec undeva.

-Off bine bine. Dar tu scumpo te vei descurca cu limba lor?

-Mă descurc cât de cât dar o voi mai învața și acolo oricum.

-Bine scumpa mea dar dacă ai nevoie de ceva să mă suni și mai ales nu uita să mă suni că știu eu cum faci tu.

-Promit că te voi suna mai ales că voi fi la milioane de km și vreau să știi tot ce mi se întâmplă.

-Bine, bine acum hai să mănânci ultima dată cu mine *spune puțin tristă*

-Heii nu mai fi tristă că voi veni cât de des pot la tine.

Aceasta îmi zâmbește și coborâm la bucătărie dar înainte să mă pun la masă aud cum cineva bate la ușă. Mă îndrept spre ușă și o deschid văzând că este prietena mea cea mai bună Melisa

-Dar ce prezență.*spun eu râzând*

-Dada *spune ea puțin sarcastică dar și râzând, atunci realizând că e și bunica mea la masă uitându-se la noi*

-Mă scuzați *spune aceasta puțin rușinată*

-Nu ai făcut nimic stai liniștită *spune aceasta zâmbind*

-Intră ce stai așa la ușă. *spun eu puțin nervoasă*

Aceasta intră în casă și o ajut și cu bagajele ei grele, la cât de grele erau zici că și-a luat casa după ea. După ce am lăsat bagajele ne punem la masă pentru a mânca. După ce am mâncat am inceput să ne luăm rămas bun plângând gândindu-ne că o perioadă nu o să mai pot fi în locul unde avem cele mai frumoase amintiri și prieteni, știam deja că acolo nu vom avea nimic în afara de noi două și atât.

Și urma clipa care mă și bucura, mă și întrista, plecarea noastră. Ne-am urcat în mașina tatălui meu și am plecat către aeroport.



Hei dragilor aceasta este primul capitol scris de mine vreodată, știu că nu e cine știe ce dar spre să vă placă voi încerca să mă perfecționez cât mai mult. Vă pup <3

Meditatorul meu | jjk Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum