Mori, Ioșua!

Capitolul II

Așadar, a venit ziua vizitei. Bianca ajungea la ora 12.00, era înca 11.36 și îmi analizam pereții, așteptând să ajungă. Nu prea dormisem bine noaptea, așa mi se întamplă când sunt emoționată, prezența insomniilor îmi dă târcoale. Prinsă în meditația mea de dimineață, o aud pe mama.

- Izabela, a venit Bianca! Treci aici!

- Bună! îi zic eu stângându-i mâna.

Arăta la fel cum o văzusem pe facebook, o puștoaică de clasa a 11-a, brunetă, creață, cu ochii mari verzi și duri. Nu era prea înaltă în comparație cu 1.70, dobândit de mine. Avea cu ea o geantă imensă, parcă avea de gând să stea o lună întreagă. Eram curioasă să văd ce ține acolo..Oare are un bax de prezervative? Nu o condamn, dar era genul de persoană care părea mai mult să se fi dezbracat. Purta o fusta mini H&M din piele, și o bluză până la buric alături de un decolteu adânc în V. Prima impresie contează, nu-i așa?

Ne-am făcut, deci, comode pe canapeaua din sufragerie și mi-a pus niște întrebări cu scopul de a ne mai "cunoaște", după cum spunea ea. Și, iată că îmi propune să mergem la plaja peste Dunăre. Ca să fiu politicoasă, accept. Ne-am organizat, mi-am ales costumul de baie de un albastru închis și l-am sunat pe tata să ne ducă. Tipa asta era ca un magnet social. Putea deschide o discuție cu oricine. Eu eram mai mult închisă în mine și o urmăream cum se atașase deja de tata. Eram puțin geloasă, dar poate dorea să fie politicos.

Am ajuns deci la plajă, ne-am întins pătura și ne-am schimbat. Deodată, mă uit spre ea. Devenea prea exagerată. Se dădea cu ulei de plajă parcă ar fi fost la o ședință foto. Cât mai senzuală, cea mai senzuală. La naiba, fata asta și-ar tăia și capul pentru a fi în centrul atenției. Deja îmi era greață. Tot ce îmi doream în acel moment era să stau la umbră și să adorm, citindu-mi cartea.

Fiind eu aceea care avea grija de lucruri, îi aud telefonul Biancăi sunând insistent. Nu aveam chef să răspund, dar deja mă enerva cumplit tonul de apel. Prima dată mă uit la contact: Ioșua, ce nume ciudat. Nu era Josua? Sau asta e altă variantă de nume englezesc, transformat pe românește? Răspund.

- Alo?!

- Alo, cine ești?

- Nu contează, nu mai suna, Bianca e în apă acum, te sună ea.

- Bine, dar spune-mi cine ești.

- Sunt Izabela, verișoara ei, pe care a cunoscut-o ieri. Bianca stă la mine o săptămână.

- Eu sunt Ioșua, dar cred că ai remarcat. Îmi pare bine, poate mai vorbim și ne mai cunoaștem.

- Da..sigur. Pa. Închid.

De ce ar vrea un tip să mă cunoască pe mine, când Bianca e atât de magnifică pentru orice băiat? E dezbracată suficient, aranjată, sociabilă, frumoasă. Dar, evident, ăsta era ultimul lucru la care trebuia să mă gândesc. Era ciudat totuși că vocea lui îmi amintea de fostul prieten. Despărțirea dintre noi mă afectase, dar trecusem peste. Colegii mei îl porecliseră Căldare, cică al său cap semăna cu o găleată. Și lucrul ăsta m-a făcut să mă simt mai bine, să râd. Știam eu că aveau să se tulbure apele. Știam eu. Voiam ca ea să plece, împreună cu tipul cu voce de fost.

- Hei, Iz! Am făcut rost de trei numere de telefon, doi tipi mie, unul ție.

- Nu, mulțumesc. Nu sunt interesată. Te-a sunat un tip Josua sau Ioșua, sau cum naiba îl cheamă! spusesem eu enervată. Spunei că nu sunt interesată să ne cunoaștem.