Mori, Ioșua!

Capitolul VIII

- Plictisitor, ok, bine, da, îh! O, Dumnezeule! Da. Niciun mesaj în care s-ar despărți de mine. Tone si tone de griji...nervi degeaba plus niște ochi de cățeluș. De fapt, nu. Aș insulta cățelușii. Tipul ăsta e o brută. De fapt, nu. E un Ioșua. Nu ar exista nicio vietate în această galaxie care i-ar putea egala performanțele. Îh! Te urasc! 

Trebuia să fac cumva să scap de lipitoarea asta scârboasă de om! Nici nu am cuvinte pentru a-mi exprima dezgustul față de această persoană. Poate crezi că exagerez, dar nu! Poate crezi că am ceva personal cu el. Evident că am ceva personal cu el. 

Terminând cu dramele existențiale, trebuia sa găsesc o soluție care să îi determine muștarul să ejaculeze prin căile sale nazale. Dar aveam destul de mult de lucrat pentru asta. A fost rezistent până acum la încercările mele...Nu funcționează prea ușor, pentru că eu nu voi avea niciodată talentul de a-l dezgusta în halul în care o face el. Ar putea să câștige un premiu. Dacă stau și analizez ce nu i-a plăcut lui niciodată la mine...îmi dau seama că lipsa mea desăvârșită de romantism și poate ar mai fi atitudinea mea ostilă, provocată tot de el, evident. Poate par o scorpie, dar și-a meritat soarta și vei vedea de ce.

 Toată istorisirea asta dă impresia, probabil, de o ciudată care a stat cu un tip doar pentru a-i suporta intețiile stupide, dar nu. Am vrut să meargă și să-l schimb o lungă perioadă de timp, dar nu s-a întâmplat. Oamenii nu se schimbă niciodată. Mi-am înfipt în minte ideea că dacă ești intr-o relație amoroasă sau de prietenie etc. și pornești cu dorința sau intenția de a schimba persoana de lângă, nu va merge.

Revenind la planul meu malefic, aveam să încetez în a mai fi altfel, în stilul în care voia el să fiu. Eu însumi, suna al naibii de bine. Nici eu nu mă puteam schimba, nici el. Clar nu avea să continue acest amalgam de incertitudini sau poate nu. Cine ar fi crezut că poate a fi atât de complicat să dai papuceii aia roz cu blăniţă pufoasă. Însă, oricât mă focusam, totul , cu siguranţă, se amesteca-n capul meu.          

Până îmi mai vin mie ideile în legătură cu papucii roz, îmi amintesc momentul când al meu (groaznic) Ioşua trebuia să "plece într-o călătorie în Sicilia cu al său frate pentru o luptă cu mafioţi". Asta îmi aduce putin aminte de "The Sopranos". În orice caz, eu zic că era pură ficţiune. Vedem ce crezi şi tu. Aşadar, Ioşua trebuia să plece cu avionul personal al fratelui său în toiul nopţii şi să se întoarcă în urmatoarea noapte, timp în care el trebuia să se bată cu chestii. Ştiţi voi, pistoale si alte alea. Sicilia fiind un loc renumit pentru mafie, avea puţine şanse de a nu fi între patru scânduri, asa cum îi plăcea lui să zică. Imaginează-ţi cum partenerul tău mascul ţi-ar povesti aşa ceva. Hilar, nu? Îl întreb totuşi:

- Dar ce-ai făcut de trebuie să pleci?

- Mai am o problemă de rezolvat. I-am mai învins cândva, dar mai trebuie.

Eu lamentată şi amuzată până peste cap:

-  Vai, sper să fii bine. Să mi te împuşte. Ce viteaz poţi să fii. Vai, deci m-ai dat pe spate.

Era atât de fixat pe născocirile lui, încât nici nu îmi observase tonul ironic. Să nu uităm, ironia nu e depistată de oricine. Ai nevoie de puţintel creier, ceva ce lui îi cam lipsea aşa în timpul liber, pentru că pleacă la plimbare cu tot cu neuroni, dar păcat că nesimţitul ăla de creier nu-i lua şi gura aia mare după el.

După ce îi urez succes şi toate cele cuvenite pentru marele meu calaver din poveştile plaiurilor Siciliei, aştept să aud ce îmi va istorisi. Până unde oare putea ajunge imaginaţia lui?

Ajunsese viu. Mamăăăă, ce surpriză. Serios?! Nu îmi venea să cred. Woaw. Ioşua ieşise cu bine din propriul spectru plin de lucruri imaginare.

- Vai, vai, cum a fost?

- Era să mor.

Normal, tu şi când te-ai operat la apendic era să mori. Cea mai operaţie. Nici nu mă aşteptam la altceva. Moartea la Ioşua era ca un fel de stare de angoasă la Bacovia.

- Continuă.

- I-am învins, am avut noroc că nu m-a împuşcat, pentru că fratele meu s-a pus în faţa mea si l-au împuşcat în umăr. El e bine acum. Gata, nu mai trebuie să îţi faci griji, Iz.

- Serios? Mişto.

- De ce răspunzi scurt?

Mă chinuiam, de fapt, să nu izbucnesc în ras. Cea mai caraghioasă istorisire spusă de el, nici măcar nu era inspirat. Ar fi putut mai adauge nişte detalii să pară măcar că povestea aia are o tentă de realism.

- Trebuie să închid. *ţipete de-ale lui pe fundal*

Şi am îzbucnit în ras vreo două minute. Dacă ar fi să adun un leu pentru luptele cu moartea ale lui Ioşua, aş face de-o chitară. Ba era în spital, ba se omora, ba se lupta. Repetiţie. Repetiţie. Şi iar repetiţie a tentativelor. Eu eram adesea motivul principal. Ar trebui să mă simt onorată cât calvar cică am adus în viaţa acestui tip, pardon, lighioaie.

Începeam să inserez planul meu puțin câte puțin. Mai exact, să inserez scorpia care mă face să fiu în așa-zisa relație a noastră.