Prima mea iubire

Controlează-te!

*Ziua următoare*

A doua zi m-am trezit foarte fericită și satisfăcută. De ce? Pentru că Mike a stat ieri în detenție, pentru ceva ce oricum a fost vina lui. Așa merită... I-a speriat pe toți, inclusiv pe biata profesoară, cu prostia lui. Sper că a învățat ceva din experiența asta, dar tare mă tem că nu...

M-am sculat din pat și mi-am făcut ritualul de dimineață. Astăzi nimeni și nimic nu-mi va putea strica buna dispoziție. :) Până acum totul a mers bine. Doamne-ajută să fie așa pe tot parcursul zilei.

M-am îmbrăcat, am mâncat și am pornit către liceu.

********

Când am ajuns la liceu, mă uitam după Mike pe holuri să văd dacă a venit. Tare mai voiam să-i văd fața de maimuță morocănoasă și să fac și eu puțin mișto de el... Pâi ce, numai invers?... Să fie egalitate.... Abia așteptam să râd de el,sincer, asta îmi dădea motivație, cel puțin în momentul ăsta din zi...

Tot foindu-mă pe acolo, în sfârșit, l-am văzut. Avea o față plouată de zici că l-a înghițit pământul și apoi l-a scuipat pentru că nu i-a plăcut ce fel de idiot e. Ha ha! Să înceapă distracția! ;)

Mă îndrept spre el cu zâmbetul pe buze și apoi îi zic:

-Deci, CUM a fost, Mike?, rânjetul meu era din ce în ce mai mare.
Se pare că era cam cu capul în nori, a tresărit puțin, apoi și-a îndreptat privirea către mine, privire care părea destul de goală, parcă era o fantomă. Cu toate astea, parcă am văzut o umbră de nervozitate în ochii lui. Oare chiar așa de rău a fost ieri?....

-Ce să fie?, întreabă acesta, vizibil fără niciun chef.

-O, știi tu! Nu te preface!, îi zic cu un zâmbet care refuză să-mi părăsească fața.

-Nu știu, nu am chef de ghicitori, așa că lasă-mă!, zice cu o voce puțin mai ridicată, dar eu nu mă las, a sosit momentul să-mi bat și eu joc de el. Ce să spun, are și el nervi de dimineață.... Ce să mă mai fac.... Când tu mă enervai era bine, acum eu de ce nu pot să fac același lucru?

-Cum a fost ieri ÎN DETENȚIE?.... Tare sunt curioasă! A fost bine, te-ai simțit binevenit? Spune-mi, ca să știu și eu!, am spus eu acestea stând în calea lui.

-Uite, Olivia, spune acesta parcă mai nervos ca înainte, vezi-ți de treabă și lasă-mă în pace! Nu te băga! Nu mă călca pe nervi!, după ce a spus asta m-a ocolit și și-a văzut mai departe de drum, dar eu nu l-am lăsat și l-am ținut de mânecă, întorcându-l spre mine.

Apoi am spus:

-O, serios? Dar ce ai putea să-mi faci? Hmm? ,îl întărât eu, dar de-aș fi știut ce ar fi urmat, m-aș fi oprit în momentul ăla. A dracu încăpățânare...

-Olivia,zice deja scrâșnind din dinți, uite, vorbesc serios, nu mă provoca! Ai să regreți!, îmi spune acesta cu privirea parcă întunecată. El zice asta, dar nu ar îndrăzni să-mi facă ceva cu adevărat, nu?.... Adică, n-n-n-nu ar putea...s-s-s-să mă rănească.... Nu?....

Înghit în sec, apoi îmi îndrept privirea către el. Sincer, nu-mi prea plăcea felul în care se uita la mine acum. Parcă era o bombă cu ceas.

-Eu... , încerc să articulez. Acesta îmi dă mâna deoparte și vrea să plece. Orele aveau să înceapă în scurt timp. Sinceră să fiu, nu prea știu ce era în mintea mea în momentul acela.

Și dintr-o pură prostie, pentru că n-am cum s-o numesc altfel, m-am aruncat din nou câte el, prinzându-i din nou brațul. Of, Olivia, Olivia, de ce ești fata mea atât de proastă și încăpățânată uneori....

-Unde crezi că pleci?, am spus eu, fiind un pic nervoasă, neștiind ce mă așteaptă.

Și iată că nu a durat mult până ce.....

-Te-am avertizat să-ți vezi naibii de treabă, nu?!, scuipă Mike cuvintele în timp ce mă trântește de perete. AUCH! Asta sigur o s-o simt ceva timp. Ce naiba?.... Ți-am spus, dar tu nu, tu nu asculți! Chiar vrei să mă vezi cum o iau razna? Hă?! Vorbește, de ce taci?, se răstește acesta la mine și sincer, în acest moment, chiar a început să mi se facă frică.

-Mike, spun eu cu o voce stinsă și ușor tremurândă, te rog, mă doare!...., fac referire la mâna pe care o strângea puternic. Parcă îi ieșeau flăcări din ochi .Nu l-am mai văzut așa niciodată.

-Ce? Ce mă rogi?, strigă în continuare la mine, deja începe să mă doară capul și inima îmi bătea cu putere.

-Încetează! Oprește-te! Îmi faci rău! Oprește-te!, strig eu înapoi la el, iar acesta parcă a mai slăbit din strânsoare. Să-l ia naiba...

După câteva secunde, îmi dă drumul cu totul, eu respirând greu și tremuram, privirea îmi era în jos. Nu-mi venea să cred ce tocmai s-a întâmplat. Nu-l credeam în stare de așa ceva.

După un timp în care m-am liniștit cât de cât, m-am uitat la el, plină de furie și durere, din ochii mei amenințând să iasă lacrimi. El deja se uita mine și nu spunea nimic. Ce ar mai fi putut să mai spună? E adevărat că eu l-am provocat,dar asta nu e o scuză ca să mă rănească....

-CONTROLEAZĂ-TE!!!! Ce naiba a fost asta?!, spun eu în timp ce dau cu mâinile peste pieptul lui, plesnindu-l. Nu-mi pasă cât de nervos era,nu avea dreptul să-mi facă asta... CE E ÎN NEREGULĂ CU TINE?!!! ,spun exasperată și îmi duc mâinile în aer, după îmi așez părut zburlit după tot ce s-a întâmplat. Cum ai putut să-mi faci asta? CUM?!!!, și deși nu prea îmi place să mă arăt vulnerabilă, nu am mai putut să mă abțin și mi-au curs niște lacrimi, nu le-am putut opri,din păcate.

-Olivia.... ,zice acesta în șoaptă și încearcă să se apropie de mine, dar nu-l las.

-Lasă-mă în pace! Nu mă atinge!,spun apoi plec cât mai repede de lângă el, cine știe ce mai e în stare să facă.... Nu-l vreau lângă mine când e așa... Nu-l suport!

Când mă gândesc că toată scena asta probabil a fost văzută de ceilalți colegi mi se face rău,dar nu am ce să fac. Nu vreau să dau ochii cu nimeni. Cred că s-a și sunat de curând și o să înceapă ora. Însă eu nu mă simt deloc bine. Îmi tremură tot corpul, de furie, de frică,nu știu...

De pe hol am întrat în clasă și prietenii mei erau înăuntru. Când m-au văzut mi-au zâmbit, iar Leyla și Cassidy mi-au făcut cu mâna. Eu nu am putut să le răspund. Mă simțeam de parcă aș fi putut leșina în orice clipă...