Încearcă să nu mă găsești

Capitolul 10

  Mama a aranjat totul pentru mine, căci de mâine sunt eleva la o școală renumită din centrul Parisului. Vacanța de vară a trecut greu. Am fost aproape mereu singură, dar măcar mă bucuram de peisaj și de atmosfera unei capitale plina de oameni și evenimente inedite. Se pare ca ultimul meu an de liceu va fi de neuitat pentru ca o sa fiu într-un mediu complet diferit, înconjurată de copii cu origini de pe toată fața pământului fiindcă limba franceză este a doua cea mai vorbită limba de pe planetă, după engleză, și eu mă descurc să o vorbesc cam comme ci comme ca.

M-am trezit cu o oră înaintea ceremoniei de începere ca să cumpăr niște flori. Sunt fata nouă din est și vreau să fac o impresie bună în fața eventualilor snobi cu care mă voi întâlni. Am cumpărat crini portocalii și am mai zăbovit o jumătate de oră în fața școlii, pe o bancă, unde mi-am scos parfumul cu note intense de portocale și am dat câteva pufuri peste buchetul de flori. Mi-am retușat puțin sprâncenele și cât am stat și m-am uitat în oglinda cosmetică m-am gândit că un ruj roșu intens în prima zi fiindcă îmi doresc să am o imagine de impact. Ca pozele fetelor bine machiate de pe coperțile revistelor Vogue care te orbesc cu strălucirea frumuseții lor sau ca scenele alea din filmele de acțiune în care actrița principală se dă încet cu ruj roșu înainte să-și omoare partenerul care le înșelă pe la spate cu cea mai bună prietenă. Frumusețea e un semnal de alarmă. Cele mai periculoase și mortale lucruri sunt irezistibile, atrăgătoare.

Am pășit ușor emoționată pe ușa gigantică a clădirii istorice care adăpostea sălile de clasă.
-Bonjour! i-am spus portarului înainte să intru, iar el a dat ușor din cap la salutul meu.
În hol erau foarte mulți elevi. Mulți dintre ei purtau sacouri vișinii și se îndreptau fără nici un pic de nesiguranță către clasele lor, iar eu nu aveam nu știam unde era clasa mea. M-am panicat puțin. Am aștepta în hol puțin cam pierdută, așteptăm să vină ziua de mâine când pe ușă intră o fată zâmbitoare care purta ochelari și aveam parul blond prins într-o coadă de cal care îi ajungea până la mijlocul spatelui.
      -Wow! Nuanța asta de ruj te prinde foarte bine, îmi spune ea în engleză.
     -Accentul tău e simpatic, i-am răspuns. Mă numesc Iris. Tu?
     -Marie. În ce clasă ești? Ești nouă, nu? mă întrebă.
      -Da. În 12H, i-am spus.
      -Ești în clasă cu mine! Yay. Vrei să fim prietene?
       -Normal. Dacă nu te găseam pe tine nu știu ce aș fi făcut.
        -Mă bucur ca îți sunt de ajutor, îmi spune ea în timp ce mă apucă de braț ca să mergem spre clasa noastră.
    Când am ajuns în clasă primul lucru pe care l-am observat a fost tabla verde care era acoperea tot peretele din fața clasei. Afară era înnorat, iar becurile erau aprinse. Lumina lor făcea bancile lucioase de trei persoane să strălucească. Marie m-a ghidat spre penultima bancă dinspre perete în care mai era un băiat brunet care avea căști în urechi și scria ceva pe un caiet cu pătrățele.
      -Hei! Avem o colegă noua de bancă. S-au aliniat astrele și exact când Richi s-a transferat a venit Iris. Nu-i așa că este minunat? i-a spus Marie băiatului.
     -Bună. Mă numesc Iris, i-am zis tipului.
    Și-a ridicat capul din caiet și ne-a privit pe amândouă pe rând. Avea ochii negrii și părul chiar mai închis.
    -Salut. Mă numesc Adrien, mi-a răspuns el.
    Are o voce groasă și mi se pare ciudat de cunoscută. Trăiesc o senzație de care nu am avut parte de mult timp pentru că nu am mai visez de la 15 ani. Ca atunci când ai visat ceva în mijlocul nopții și dimineața nu reușești să-ți aduci aminte ce, dar știi sigur că ai visat ceva. E frustrant și îmi dau seama că mă holbez prea mult la el așa că mă uit spre Marie care ocupă locul din dreapta, lăsând locul din mijloc liber. Se uită la mine și îmi spune entuziasmată:
     -Ia loc scumpo.

Încerc din răsputeri să nu mă uit spre el și mă așez stingheră pe scaun. În mintea mea mă mișcam fluid, cu ușurință și naturalețe, însă sunt sigură că Marie și băiatul ăsta au văzut clar ca lumina zilei că mă mișcam de zici că eram în ghips. Jenant. O să mor dacă mai stau mult lângă el, doamne! Noroc de Marie care destinde atmosfera în pauze, uneori fără să-și dea seama. N-am mai schimbat o vorbă în acea dimineață cu el. Am mai făcut schimb de priviri în timp ce Marie ne povestea câte ceva, dar atăt, nimic mai mult.
       După două ore de când  am ajuns acasă de la scoală în acea după-amiază primesc un mesaj. Stăteam pe telefon după ce luasem prânzul.
             
          Hey!!!! Vrei să ieșim în oraș azi. O să-ți arăt niște locuri interesante.
                                                 Marie
Aproape că uitasem. Am făcut schimb de numere de telefon.

        Sigur. Ne întâlnim la intersecția de la turn în 10 minute.
         
         Uraaaaa. Suntem acolo deja, lol. Te așteptăm :)

    A zis "suntem"...asta înseamnă că...a venit și el. No shit, Sherlock. Sunt entuziasmată și speriată pe rând, luând în calcul  toate posibilitățile ca el să-mi vorbească sau mai probabil felul în care o să mă fac de râs de fiecare dată când încerc să scot ceva coerent pe gură. Bâlbâielile. Obraji care se înroșesc. Resemnarea.
Cel mai probabil o să trec prin multe momente din astea, dar nu aș rata escapadele clandestine din Paris alături de prieteni pentru nimic în lume. Nu știu dacă Adrien mă face să-mi chestionez existența și felul de a fi din cauză că mă intimidează trăsăturile lui de sculptură grecească renascentistă, tăcută și mereu într-o lumină alb negru sau faptul că mă atrage. Poate are iubită? Poate nu-i plac fetele deloc? Poate nici o variantă nu e corectă. Oricum sper să ne înțelegem și să fim măcar prieteni.
   Mi-am pus rapid ceva pe mine plus niște sandale roșii drăguțe pe care le aveam din clasa a zecea, dintr-o excursie cu clasa la Oradea. Nu aveam rujul  roșu pe buze. Mama era la serviciu și se întorcea peste 3 ore așa că m-am gândit să-i las pe masa din bucătărie un bilețel:  maman sunt în oraș cu niște colegi, sună-mă dacă ești îngrijorată.pa.

A/n: cum mai e viața? Scuze că tot întârzii cu update-urile, dar asta e un capitol mai lung ca să ma revanșez.
Dacă vă place și vreți să continui lăsați și o steluță sau un com. Pupix cu sclipix. 🫶🏼