Încearcă să nu mă găsești

Capitolul 12

Zilele de școală nu erau niciodată la fel alături de prietenii mei. Fiecare discuție era plină de entuziasm și ne făcea plăcere până și momentele în care opiniile nostre erau contradictorii. Era chiar cea mai bună parte să ne contrazicem. Aduceam toți argumente și ne dădeam cu părerea de parcă viața noastră depindea de asta.
      Am aflat că Adrien e pasionat de fotografie, literatura și sport. Mintea mi-o lua razna doar imaginându-mi cum ține un aparat de făcut poze în mână și mă pozează pe mine, muza lui. Marie picta ori de câte ori avea puțin timp liber. De asemenea pictorița ei preferat este Frida Kahlo.         
     M-am împrietenit și cu alți colegi de clasă, însă Marie și Adrien vor rămâne mereu prietenii mei de suflet. Oamenii care m-au integrat în rutina și mersul școlii, de aici, din Franța. Fără ei m-aș fi acomodat mult mai greu, dar din fericire am niște oameni de încredere. Îmi amintesc de prietenele mele din România de care nu reușesc să dau în niciun fel. Pare că și-au schimbat numerele de telefon, iar pe rețelele de socializare nu le mai pot găsi. Ciudat, fiindcă am părăsit țara și sunt sigură că eram în relații bune, dacă nu, foarte bune.
      Am crezut că o să fiu în aceeași bancă cu Marie și Adrien pentru tot restul anului, însă profesoara noastră m-a pus să fac schimb de locuri cu Christine fiindcă ea se plângea are o sensibilitate la lumină și că îi intră soarele în ochi din locul în care era,
așa că, a propus ea, să se mute cu două bănci mai în spate, în locul meu. Când am auzit că trebuie să mă mut am făcut-o mai mult din respect pentru doamna profesoară deoarece nu o credeam deloc pe domnișoara Christine.

     Christine nu era o fată neapărat rea, însă se despărțise recent de iubitul ei care este fiul unui milionar ce deținea un aeroport. Christine era liberă și își caută o nouă pradă. Mi-am dat seama instant că a pus ochii pe Adrien ca pe o geantă nouă de la Channel și ar face orice i-ar sta în putință să o obțină sau mai bine zis să îl obțină. Era o fată destul de populară și îi plăcea la nebunie rolul de intelectuală, dar cu toții știam că este doar o răsfățată care are în șifonier un altar pentru firma Channel. Își ținea mereu caietele într-o geantă Channel sau două și se machia mereu în baie doar cu produse de la acest brand. Apreciam că are bun gust și că se îmbracă în compleuri frumoase Channel care îi veneau foarte bine. Iubea estetica de old money și puteai să-ți dai seama că unul dintre hobby-urile ei era număratul banilor de la tati. Nimic rău în asta, desigur. Putea să aibă ce vrea ea,  dar totul până la Adrien.

     Nu știu sigur dacă îl văd pe Adrien doar ca pe un prieten, dar vreau să rămână prietenul meu. Cel puțin prietenul meu. Cel mai bun.
     Christine a venit spre locul meu ca într-o defilare pe covorul roșu. De fapt, ca de obicei și s-a așezat ca o felină pe imediat ce m-am ridicat. Era dată cu tuș și chiar aducea puțin a pisică. Nu m-au enervat niciodată pisicile în halul ăsta și simt ca le-aș insulta asociindu-le cu Christine, dar nu îmi venise altceva mai bun în minte. Se uita la Adrien pe sub gene și la salutat ca o mimoză ce e, iar el o salută înapoi respectuos cu o expresie pe care n-am putut să o interpretez.
        După nici zece minute el ridică mâna:
      -Doamna profesoară, îmi permiteți să fac și eu schimb de locuri cu colegul lui Iris? Mă tem că sunt ușor alergic   la parfumul domnișoarei Christine, zice el și îmi face cu ochiul atunci când profesoara se întoarce spre colegul meu de bancă. Am rinită.
   Christine încerca să pară cât mai cool, dar i-am surprins nemulțumirea de pe buzele cu care zâmbea. Era șocată, dezamăgită, dar părea că se aștepta la asta.
      -George, ai vreo problemă cu asta? îl întreabă profesoara.
     -Nu, chiar deloc, răspunde  într-o suflare drăguțul de George care nu știa cum să se mai apropie de Christine.
      George învăța foarte bine și era mâna dreaptă a lui Christine la toate testele, din câte auzisem. Îi făcea plăcere să stea pe lângă ea și nu conta contextul sau împrejurările, cel mai important lucru pentru el era să fie alături de scumpa de Christine de care se îndrăgostise încă din clasa întâi, după cum îmi relatase Marie. Se pare că de la frageda vârsta de 7-8 anișori George căzuse în cea mai periculoasă capcană din care ieși greu si dacă nu ieși mori lent dar sigur și aceea este- dragostea neîmpărtășită. Pentru atenția ei i-ar fi oferit întreaga viață ca jertfă. Impresionat. Pasiunea lui pentru Christine nu părea să aibă limite, chiar dacă nu era ceva reciproc, după cum și el își dăduse seama, probabil că simțea actul de a continua acest drum deprimant ca pe un lucru nobil. O etapă în adolescenta sa peste care nu voia să sară ca și coșurile, ochelarii sau muzica rock.
      Și uite așa mă trezesc în bancă alături de Adrien, pentru care nutream o pasiune, nevinovată aș zice, poate la fel de mare precum pasiunea lui George pentru Christine dacă e să fiu modestă. Nu e ca și cum nu mai stătusem cu el in banca acum 20 de minute, însă faptul ca ales să se mute înapoi lângă mine făcea inima mea sa fie asaltata de valuri de sânge și aer pe care nu mai știa cum sa le pompeze afara și înăuntru.
      -Parfumul ei chiar mă făcea să vomit, dar cred ca și ea a jucat un rol în asta, îmi șoptește el la ureche.
    -De ce? îl intreb.
    -Nu îmi plac parfumurile foarte dulci și puternice. Nu rezist la ele. Tu mirosi mai bine.
     Am încercat din răsputeri să-mi suprim râsetele, dar Marie ne auzise.
"M-ați lăsat singură cu chanel...🙄"  a scris ea pe grupul nostru. M-am întors puțin în spate să văd ce face și când am văzut-o îmi arăta degetul mijlociu.

A/n- hallo everione! Cum e la scoală? Pupix cu sclipix.