Iubire Adevărată

22~Un nou pariu~

NICOLLE

Băiatul ăsta e un blestem pe capul meu!După ce că e peste tot pe unde merg,măcar noaptea scăpam de el,dar acum și nopțile mi le blesteamă?!
Acum să fim sinceri!Cum scăpai tu noaptea de el, dacă oricum doar la el te gândeai?
Tu te gândeai la el!
Dacă arunci vina pe mine,nu schimbi cu nimic situația!Eu,tu...tot aia e!
La dracu!
Acum vrea să-i zic de ce l-am sărutat!
Ah...păi știi, am văzut în seriale că băieții atunci când vor să le închidă gură fetelor,le sărută! Am zis să încerc și eu...
Nea...n-ar mușca-o p-asta!
Atunci...Știu! Mă întrebasei ce caut în camera ta,iar eu cum intrasem pentru a găsi ceva cu care să te distrug și să scap odată de tine,m-am gândit să nu-ți spun,să nu te superi, așa că mna...am făcut și eu ce mi-a venit prima dată în cap!
Ă?Ce zici?
Cred că îmi trebuie altă conștiință...Nu ești bună de nimic!
Hai poate-mi găsesc eu altă persoană!Una care să gândească mai mult!
Știi ceva?...
-Nicolle? Mai ești cu mine?mă întrerupe Thomas din a-i da o replică zdravănă conștiinței mele.
-Din păcate...
-Credeam că ai căzut în vreo transă. Sau te gândeai cumva la o minciună bună?îmi zice el cu rânjetul său specific. De bou!
-De fapt mă certam cu conștiința.
-Cu cine?începe el să râdă.
-Ce ți se pare așa amuzant, CĂPȘUNICO?îl întreb eu,accentuând ultimul cuvânt.
Acesta se oprește instant din râs, privindu-mă serios în ochi. Extrem de serios.
-De unde...?Cum?spune el foarte încet, ridicându-se de pe mine cu viteza luminii.Se așează pe podea,cu mâinile pe cap.
-Thomas? Ești...ok?mă aproprii eu de el speriată.
-De unde știi?mă întreabă, îndreptându-și privirea spre mine.
-De "căpșunico"?
El doar dă din cap.
Mi-a povestit Nadine...Adică povesteam amintiri din copilăria fiecăreia și...
-Știi tot?mă întreabă el,din nou, foarte serios și nervos.
-Calmează-te!Thomas,ce se întâmplă?
-Te-am întrebat ceva!țipă el la mine.
-Nu mai țipa imbecilule!Nu ești doar tu în casă!În plus,dacă crezi că eu voi face un lucru,doar fiindcă țipi tu la mine,te înșeli amarnic!Nu mi-e frică de tine!
-Nu trebuie să-ți fie frică, Nicolle!Doar spune-mi!La dracu e atât de greu să fi și tu normală pentru un minut și să faci ce ți se spune?Nu e de parcă ți-am zis să te dezbraci sau ceva!
-Îți zic doar după ce te calmezi!
-Sunt calm!Sunt perfect calm!Spune-mi!
-Nu,nu ești!
-Mă omori femeie!
Țipă din nou,iar de data asta îl lovesc puternic.
-Idiotul naibi!
Se aude un zgomot puternic, ca o ușă trântită.
Ahhhh, la naiba! Vino după mine!
Îl iau și-l scot pe geam.
Rămâi aici,bine?Să nu te miști sau să scoți vreun sunet,altfel ești mort!îi zic eu serioasă, apoi trag perdelele.
La un interval de un minut,cineva bate în ușă.
-Da?răspund eu.
-Nicolle,de ce ești încă trează?mă întreabă tata.
-Mi-a fost sete și am coborât să îmi iau un pahar cu apă.
-Am auzit un țipăt. Ești bine?
-Oh...da,da sunt bine!Am dat cu piciorul de colțul patului și...mda.
-Am înțeles. Știi, puțin mai devreme am auzit zgomot și de afară. Am crezut că ne invadează extratereștrii!spune el serios, apoi bufnește în râs.
Râd și eu puțin, mai mult forța, dar tata observă acest aspect.
-Știi, mi-aș dori atât de mult să te văd din nou fericită! Așa cum erai înainte...Să râzi din orice,să te bucuri de viață!Ce s-a întâmplat cu tine Nicolle?
-Ce s-a întâmplat cu mine?!Serios,tată?! În afară de faptul că singura ființă care reușea să mă facă să zâmbesc și să fiu fericită, a murit, nimic! În afară de faptul că singurul om care mi-a mai rămas aproape, e aproape tot timpul plecat? Nimic! În afară de faptul că nu mai am pe nimeni,că mă simt ca dracu de fiecare dată când îmi amintesc cât de singură sunt? NIMIC!ABSOLUT NIMIC,TATĂ!țip eu toate astea atât de tare,de mă mir cum de nu s-au trezit și Matt cu Daniel. Asta dacă sunt acasă.
Tata are lacrimi în ochi și încearcă să se apropie de mine,dar eu mă feresc din calea lui.
-Nicolle...Eu...
-Mi-e somn,tată!
-Să știi că nimic din toate astea nu aș fi vrut să se întâmple vreodată! Noapte bună,fata mea!zice el trist și iese pe ușă.
-Știu...Noapte bună, tată!zic eu în șoaptă după ce închide ușa.
Îmi șterg lacrimile și dau perdelele la o parte.
Owen stătea întins pe acoperiș, privind cerul. Zâmbesc involuntar la vederea acestei imagini, parcă desprinse din povești.
Tocmai ai pus Owen și povești în aceeași frază?
De groază...voiam să zic.
Nici să te minți singură nu ești în stare!
Îi dau o palmă conștiinței mele,atunci când Thomas își întoarce capul spre mine.
Deschid fereastra și ies și eu pe acoperiș.
-Ce faci?îl întreb eu,văzând că nu zice nimic.
-Privesc cerul.
-Mereu mi-a plăcut să privesc stelele, luna...să mă imaginez acolo,printre ele. Știi, când eram mică, mi-am construit o mică "rachetă",cu care să zbor până la stele. Nu am reușit...Așa că am întrebat-o pe mama dacă voi putea ajunge vreodată la ele,să le ating...Mi-a spus că dacă îmi pun ceva în cap,voi reuși categoric! Dar se pare că ea a ajuns înaintea mea...spun eu,neobservând cum pe obrajii îmi erau umezi,din cauza lacrimilor.
Thomas își luă privirea de la cer,iar pe tot parcursul discursului meu,mă privi.
Se apropie de mine și îmi șterge lacrimile, apoi îmi zice:
-Deci de aia ești tu așa de încăpățânată?
Începem amândoi să râdem și să privim din nou cerul.
Sunt foarte multe stele pe cer în seara asta!remarcă el.
-Da,mi-a spus!îi răspund eu la întrebarea pe care mi-o adresase în casă.
-Poftim?mă întreabă neluând-uși privirea de la cer.
-Mi-a spus despre fratele vostru!zic și se întoarce brusc cu privirea aprigă spre mine. Dar nu mi-a spus ce s-a întâmplat cu el. Nu a putut....continui eu,iar el își lasă privirea în jos,trist.
Niciodată nu l-am văzut pe Thomas așa!
-Vrei să vorbim?îl întreb eu.
Își ridică din nou privirea spre mine,parcă gândindu-se dacă să-mi zică sau nu.
Înțeleg dacă nu ai încredere...îi zic eu,mutându-mi privirea în partea opusă lui.
De ce nu are încredere în mine?mă întreb tristă în capul meu.
Poate pentru că i-ai promis că-l vei distruge?!
-Aveam 7 ani...îmi distrage el atenția, începând să povestească. Eram cu părinții, Nadine și Mark la o conferință de presă importantă.Pentru a nu-i deranja, părinții ne-au lăsat la un loc de joacă al restaurantului. Îl iubeam foarte mult pe Mark...era cel mai mic dintre noi,cum să nu-l iubești? Ne distram de minune! Eu și Mark ne jucam printre mingiuțele colorate, iar Nadine încerca să câștige un ursuleț la jocul ăla stupid cu manetă. I-am spus lui Mark să mă aștepte în locul ăla, fără să se miște, până ce eu o ajutam pe Nadine să-și ia ursulețul.
Înainte să plec de lângă el,i-am mai zis de câteva ori să mă aștepte în locul ăla, asta pentru că părinții mei îmi spuseseră clar să am grijă de el,iar la sfârșit voi primi un premiu.
M-am dus să o ajut pe Nadine. N-a durat 3 minute,când m-am întors...nu mai era. Am început să caut prin toată încăperea!Prin toate mingiuțele!Nicio urmă de Mark...Am ieșit în restaurant, cu Nadine,după părinți. Ei aveau o ședință foto lângă piscină, dar când mă uit mai bine,un trup mic plutea deasupra...Am țipat spre ei și eu și Nadine!Ei doar ne făcea cu mâna și zâmbeau pentru nenorociții de ziariști! Am început să fug împreună cu Nadine spre piscină și abia atunci au observat și ei. Toată lumea s-a ridicat de la mese,au venit afară...ziariștii făceau poze,chiar dacă erau asemenea condiții! Mama a sărit în piscină, cu tata după ea...eu doar,doar am rămas pe marginea piscinei, rugându-mă ca acel trup,să nu fie al lui Mark.
A fost responsabilitatea mea și am dat greș!Am eșuat în cel mai mare hal,Nicolle!țipă el,plângând, iar eu îl îmbrățișez.
-Shhht!Gata! Nu e vina ta,și tu erai un copil,Thomas!
-Dar puteam să am grijă de el...puteam!Sunt un monstru!
-Ai vrut doar să-i câștigi un ursuleț surorii tale!Cum să fi un monstru?!I-ai spus să te aștepte...tu nu aveai de unde să știi că el va ieși afară, la piscină!
-Nu aveam...Dar părinții mei...ei erau acolo! Înțelegi Nicolle?!Erau fix lângă piscină! Cât de preocupat să fi de niște poze,încât să nu-ți observi fiul că a căzut în piscină?Cât?
-Thomas,de asta îți urăști tu părinții atât de tare?
-Da!De asta!Sau cel puțin așa era când eram copil.Când am crescut mi-am dat seama că de fapt, încercam să mă scot pe mine...dând vina pe ei.
-Thomas,știu că orice ți-aș zice eu,e în zadar.Oricum fratele tău nu mai e. Da,părinții tăi ți l-au lăsat în grijă, dar tu ai vrut doar să-ți ajuți sora!Nu ai făcut nimic rău! Cât despre părinții tăi, și el a fost copilul lor!Crezi că ei ar fi vrut să se întâmple așa ceva?Nici nu vreau să-mi imaginez ce a fost și încă este în sufletul lor! Poate că au fost preocupați de poze,dar asta pentru că erau siguri că sunteți bine. Doar erați toți 3...Așa sunt părinții! Și cu toate astea Thomas...tu te-ai învinuit și singur și pe ei.Dar ei? Ei te-au învinuit vreodată?îl întreb eu,dar acesta doar mă privește fix.
Asta presupun că înseamnă nu.
Ei nu te-au învinuit niciodată!Au încercat să treacă peste,pentru voi!Pentru tine și Nadine! Asta fiindcă, ei mai aveau 2 copii! Nu cred că au reușit, sau vor reuși vreodată să treacă peste,fiindcă ăsta este cel mai dureros lucru,să-ți pierzi copilul sau părintele! Dar au încercat pentru voi...
Îi zic eu toate astea lui Thomas, iar el doar mă privește, parcă fascinat.
De ce mă privești așa?îl întreb eu.
-Așa cum?
-Cum o faci acum!
-Dar tu? Cum poți fi așa?mă întreabă și se apropie și mai mult de mine.
-A-așa c-cum?mă bâlbâi eu.
-Acum ești o scorpie,imediat un înger!Cum?
-Asta e de bine?îl întreb deja pierdută în ochii săi negri.
-Nimic legat de tine nu e de bine,Morgan!îmi zice el și distruge toată vraja!
-A,nu? Iartă-mă pe mine că te-am ascultat și am încercat să fiu drăguță cu tine! Ar fi fost mult mai bine dacă mi-aș fi dat pantalonii jos și m-aș fi crăcănat pentru tine, nu? Doar așa sunt bune fetele pentru tin Owen!îi zic eu plină de dezgust.
-Poate!Dar tu nu ești ele...
-Nu,nu sunt! Normal că nu sunt fiindcă eu nu sunt atât de penibilă încât să leșin pe propriile picioare când trece unu' care s-ar zice că are altceva în pantaloni decât am eu,doar dacă îmi face cu ochiul! Oh,da!Și să-ți zic și de ce. Pentru că nu mă atragi! Da!Exact!NU MĂ ATRAGI,OWEN!
Nu înțeleg de ce îmi tot apari în cale și mai ales în minte,dar voi face tot posibilul să te scot de acolo! Și din viața mea și din cap! Ce-i asta?După ce că nu mă lași în pace toată ziua, îmi mai bântui și visele! Ce vise?! Marea problemă e că și când sunt trează ești în capul meu! De ce Owen? Ce dracu cauți în capul meu? Ce cauți în viața mea? Ce dracu...nu mai termin fiindcă mă sărută!Din nou!
O SĂ ÎNNEBUNESC!SAU AM ÎNNEBUNIT DEJA?
Nu înțeleg! De ce mereu trebuie să se ajungă aici? De ce mereu trebuie să-mi placă atât de mult și să-i permit?Cum poate omul ăsta să mă facă atât de vulnerabilă?Cum?!
Ne desprindem din sărut, iar el își lipește fruntea de a mea.
-D-de ce ai făcut-o iar?îl întreb eu tremurând. Încerc s-o pun pe seama frigului, deși știu că nu-i așa.
-Tu mi-ai răspuns mie?mă întreabă și-mi ia ceva să-mi dau seama că se referă la faptul că și eu l-am sărutat.
Vino,o să răcești!îmi spune și mă ia în brațe, apoi îmi deschide fereastra pentru a intra,imediat intrând și el.
O să accepți oferta bunicii?mă întreabă el după ce ne așezăm amândoi pe pat.
-Nu m-am gândit încă...Dar tu?Te vei întoarce?îl întreb din curiozitate.Mi-a plăcut foarte mult de doamna Aida și sincer, de când a murit mami,nu m-am mai simțit apropiată de nicio prezență feminină, așa cum m-am simțit de dânsa în seara asta. Dar dacă Thomas s-ar întoarce în acea casă, oare ar influența în vreun fel alegerea mea?Oare aș accepta, doar ca să-l văd pe el,sau aș refuza,pentru a sta departe de el?
Departe?De când l-ai întâlnit, cât timp ați stat departe?Serios acum...
Mai taci odată!
Oh și chiar!Adică accepți ca să-l vezi pe el?Sau cumva tocmai ai recunosc că ai sentimente pentru el???
Îh!În niciun caz!Uită!
-Da! Am vorbit cu bunica în seara asta când am ajuns acasă și m-a convins.
În seara asta când ai ajuns acasă, hă?Doamne ce proastă ești Nicolle!Tu tocmai stai în camera ta,cu un băiat care are o iubită!Tocmai te-ai sărutat cu un băiat care are iubită!Și de câte ori...Zici că tu nu ești proastă ca altele, dar ești cea mai proastă!
-Ah,când ai ajuns acasă...Și? A ajuns în siguranță Audrey, nu?îl întreb eu ironică.
-Da!Cum altfel dacă am dus-o eu?îmi zice el rânjind ca prostul.
-Mă gândeam să nu fi intrat cu mașina în vreo groapă...sau în Oceanul Atlantic!zic ultima parte pentru mine,deși cred că m-a auzit fiindcă râde.
-N-am prins nicio groapă, stai liniștită!Și niciun ocean, de altfel!zice și-mi face cu ochiul. La dracu!M-a auzit!îmi dau ochii peste cap și mă strâmb la el.
Dar tu?Ești bine văd...a condus bine Josh, ă?mă întreabă el,devenind dintr-o dată serios.
-Și încă cum! A condus cu mare grijă și s-a asigurat că nu voi da cu capul de ceva!accentuez eu ultimele cuvinte.
Pe de altă parte,ai un văr chiar amuzant!Am râs tot drumul cu el!Sigur sunteți rude?îi zic eu pentru a-l enerva.De fapt nici n-am ascultat nimic din ce a zis misoginul ăla care știe doar să se dea la fete!
-Amuzant,hă?Ce ți s-a părut atât de amuzant Morgan?Ce,cu mine nu râzi sau ce?zice el foarte nervos.
-Nu!Eu râd de tine,nu cu tine!îi zic eu și devin serioasă.
-Foarte amuzant!Cred că ai prins și tu ceva după drum!
-Poate,cine știe! În orice caz,a fost o companie foarte plăcută! Știi, poate chiar am să mă gândesc serios la propunerea bunicii tale! Dacă stau bine să mă gândesc, poate m-aș mai destinde și eu în compania lui Josh!încerc eu să țintesc sus, dar proastă alegere!
-Așa zici?Atunci să te vedem,Morgan! Cât timp vei rezista tu în aceeași casă cu mine!Te provoc!
-Asta ar fi singura problemă din ecuație!Tu!
-Asta înseamnă că ți-e frică!
-Frică?De tine?zic și mă apucă râsul.
-Atunci hai să facem pariu!îmi spune el serios.
Pariu...pariu...De la ultimul ai jurat că nu vei mai face în viața ta altul!
Dar nu-i pot da satisfacere mortăciunii ăsteia !
-Bine!Dacă eu câștig mă vei lăsa în pace pentru totdeauna!Nu te vei mai apropia de mine nici măcar cu un deget!Nimic!îi zic eu și-l văd cum se încordează.
-Atât de silă ți-e de mine?mă întreabă cu maxilarul încleștat.
-Da!Acum tu!Zi ce vrei dacă câștigi!
-Dacă câștig...o să mă gândesc și-ți voi spune la sfârșitul pariului.
-Nu știi ce să ceri? Pe bune?
-Știu, dar nu e momentul să afli tu!
-Ce?Cum adică!
-Ne vedem mâine, Morgan!Noapte bună!Îmi spune în timp ce se îndreaptă spre fereastră.
Merg la fereastră și-l strig, dar el coboară deja pe burlanul de apă.
Ce om nebun!
-Deja ți-e dor de mine?îmi zice el când ajunge jos,apoi se îndreaptă spre mașină.
Eu doar stau în geam și privesc spre el. Deschide portiera mașinii, apoi îmi face cu ochiul și intră în mașină.
Simt cum se învârte camera cu mine și nu înțeleg ce mi se întâmplă.
Dintr-o dată aud cum pornește și demarează în trombă.
Parcă ziceai că tu nu ești ca celelalte, Nicolle!Ce s-a întâmplat acum?
Nu știu dar...sper să-mi treacă cât mai repede!

Am trecut la sentiment:)))
Hmmm, nu cred că va ține prea mult la ăștia doi:》
V-am cuprins 💜