Iubire Adevărată

1~Ce este iubirea?~

Probabil că și voi v-ați întrebat măcar o dată în viață ce este iubirea.Care este definiția acesteia. Are una?Ei bine,se pare că profesoara mea de literatură este foarte curioasă în legătură cu asta...chiar din prima oră de pe semestrul ăsta,de aceea ne-a pus să îi facem un proiect despre cum vedem noi iubirea,ce este aceasta pentru noi.
Ei bine,pentru mine iubirea nu înseamnă nimic. Este pur și simplu un cuvânt ca oricare altul. Nu am fost îndrăgostită niciodată de vreun băiat, iar persoana pe care am iubit-o cel mai mult a plecat.Nu a plecat fiindcă așa a vrut ea,sau eu...dimpotrivă, singurul lucru pe care nu mi l-am dorit niciodată a fost ca ea să mă părăsească. Dar m-a părăsit. Cu sau fără voia ei,sau a altcuiva,m-a lăsat singură. Sunt poate egoistă spunând asta,fiindcă îl am pe tatăl meu și 2 frați,dar eu doar cu ea mă simțeam EU. Acum fără ea,sunt doar Nicolle. O fată de 17 ani,care nu mai are nici o așteptare sau dorință de la viață. O fată căruia, odată cu mama,i-a murit și sufletul.
După cum ziceam, pentru mine iubirea nu înseamnă nimic. Este însă un lucru pe care nu-l înțeleg. De ce toată lumea aleargă după ea? De ce toată lumea o vede frumoasă? Cea mai frumoasă chiar...Cei mai mulți oameni pe care i-am văzut suferind, sufereau din iubire. Adică, de ce să iubești când oricum vă veți despărți la un moment dat? Ok,nu vă despărțiți, vă iubiți din ce în ce mai mult,îmbătrâniți împreună...dar apoi? Apoi unul din voi moare,iar aceea este tot despărțire. Cea mai dureroasă chiar. Fiindcă este definitivă.
Așa că după mine,mai bine nu iubești. Așa nu ai de ce să mai suferi. Nu pleacă nimeni. Nimeni nu te mai părăsește.

E deja ora 22:00,iar eu n-am scris nici măcar un cuvânt. Ce aș putea scrie astfel încât să o mulțumesc și pe doamna Alice,adică să nu-mi pună vreo notă proastă, fiindcă în legătură cu notele mele sunt foarte atentă, deoarece,mami mereu și-a dorit să învăț ca să pot ajunge undeva,dar nici să fiu nevoită să mint în halul ăsta cum că aș vedea iubirea ca pe cea mai puternică forță din univers, cum scrie pe site-ul ăsta. Dintr-o dată, cuvintele doamnei Alice îmi apar în minte:"Scrieți exact cum vedeți voi iubirea!" .Păi așa să fie atunci. Îmi iau o foaie pe care o fac toată neagră și apoi scriu cu pastă albă "IUBIRE". Asta-i tot.

***********

A doua zi dimineață, alarma mă trezește la 6:30. Mă dau cu greu jos din pat și merg în baie pentru a îmi face un duș și toaleta. În 30 de minute sunt gata și merg să mă îmbrac și să îmi prind părul.Sunt gata în 10 minute, așa că-mi iau ghiozdanul de pe scaun și-mi bag și nenorocita de foaie în el. Cobor jos, unde bineînțeles se aflau Daniel și Matt. Frații mei.Se pregăteau și ei să iasă, dar când m-au văzut s-au oprit.
- Ce-i cu tine la ora asta,surioară? De obicei erai deja la școală la 7. mă întreabă Matt mirat și amuzat.
- Am adormit târziu. spun eu repede în timp ce trec pe lângă ei în fugă. Adevărul e că eu nu prea întârzii, iar dacă o fac e dintr-un motiv foarte bun. Profesorii noștri sunt foarte stricți și nimeni nu întârzie fără un motiv bine întemeiat. Iar eu acum,nu am unul.
-Ai grijă să nu dărâmi lumea pe stradă! strigă Daniel după mine,râzând de mama focului.
Alerg ca nebuna pe stradă cu ghiozdanul în brațe, pentru că oricum spatele mă doare foarte tare de la un timp.
Și cum viața mea este de rahat și trebuie să-mi amintească la fiecare minut,ce să vezi?!Am pierdut și autobuzul! Așa că îmi continui maratonul spre școală...

Într-un final ajung și în curtea școlii, care bineînțeles că era goală. Toată lumea era la ore,logic, era jumătatea orei...așa că alerg și mai tare. În alergatul meu de olimpiadă, intru în liceu și ajung imediat pe holul principal,vreau să deschid ușa pentru a intra în holul care duce spre clasa mea,însă, spre surprinderea mea ușa se deschide chiar înainte de a pune mâna pe clanță. Din păcate eu încă alergam,așa că am intrat foarte puternic în cineva. Acel cineva, s-a dezechilibrat și a căzut zdravăn, cu mine peste el și ghiozdanul meu în capul lui. Și-a dat nervos ghiozdanul de pe față.
- Îți bați joc de mine? strigă destul de puternic spre mine.
Tot ce pot face eu,este să mă uit în ochii lui,vrând să-l intimidez,dar spre marea mea uimire,el este cel care mă...sperie!Culoarea ochilor săi este de un negru nemaiîntâlnit. Vai,atât de nervos era!
Când văd că și el se uită foarte atent în ai mei,m-am ridicat repede de pe el și mi-am ridicat și ghiozdanul.
- Chiar îmi cer scuze,dar eu nu aveam de unde să știu că tu deschizi ușa fix atunci!îi spun eu vrând să o iau din nou la fugă, fiindcă mai mult ca sigur ora mea a început de mult și e chiar pe sfârșite. Din păcate acesta se ridică ca fulgerul de pe jos și mă apucă de gluga hanoracului.
- Nu serios? Era să-mi rup gâtul, nebuno! De ce dracu alergi în halul ăsta? E vreun concurs despre care eu nu știu sau ce?
- Nebună?! Doamne, am impresia că mă aflu în filmele cu proști! Eu spre deosebire de alții, încerc să ajung la oră, așa că te rog frumos,iar când zic asta îi iau mâna de pe gluga mea,însă acesta îmi ține mâna, nedându-mi voie să mă mișc.
- Nu prea cred. îmi spune el serios.
- Ce dracu crezi că faci? îl întreb deja exasperată.
- Să-ți spun că tocmai s-a terminat ora.
Iar atunci văd elevii care ieșeau de la ore. Din păcate nu doar elevii ieșeau, ci și profesorii. Mai exact și doamna Alice.
- Domnișoară Morgan, sper că ai un motiv întemeiat pentru că altfel ai încurcat-o zdravăn!
- Doamnă Alice...bineînțeles că am unul! de fapt habar nu am ce aș putea să îi zic. Gândește Nicolle, gândește!
- De fapt știi ceva? Și tu și domnul Owen vă veți putea spune gândurile în fața claselor voastre imediat după pauză.
- Cum adică? întreb eu neînțelegând ce vrea să spună. Eu nu l-am mai văzut în viața mea pe tipul ăsta, deci presupun că este nou în școală.
- Adică, ora aceasta o vom face împreună cu clasa a12a,deoarece v-am pus să faceți niște proiecte. Primii care le va prezenta veți fi voi,dragilor! ne spune ea sarcastică.
- Ne vedem la oră atunci!ne transmite tipul din mers,făcându-ne cu ochiul. Eu îmi dau ochii peste cap,iar doamna Alice...zâmbește??? Vai,ce îmi vine să vomit!
-Ne vedem la oră doamna, spun și eu și o i-au încet spre clasa mea.
Totuși, cine o fi tipul ăla? Adică, atâta aroganță într-un singur om,e prea greu de crezut că există.
Intru în clasă și imediat o văd pe prietena mea,Sindy, care este și singura mea prietenă adevărată, că vine în fugă spre mine.
- Nicolle, nu o să-ți vină să crezi! Ghici ce facem ora asta.
- Prezentăm proiectele alea stupide împreună cu a12a...spun eu dezinteresată
- De unde știi?
- Din păcate m-am întâlnit cu doamna Alice, pe hol.
- O vai! Ți-a ținut morală?
- Nu chiar,era preocupată de priveliște...
- Cum?
- Nu contează! V-a predat ceva ora asta?
- Nu,mai mult a vorbit, iar noi bineînțeles că "eram atenți ",îmi spune Sindy, făcând și niște ghilimele în aer.
- Nasol...
- Tu de ce ai întârziat? S-a întâmplat ceva?
Nu am să îi zic despre întâmplarea din hol,fiindcă n-am chef de prea multe întrebări la care n-am răspunsuri.
- Păi, nu am dormit prea mult aseară. spun eu încet, dar chiar nu mint. Nu am dormit foarte mult.
- De ce?Ești bine?mă întreabă ea îngrijorată
- Da,nu-ți face griji! Doar am încercat să găsesc niște idei pentru proiect, dar în zadar.
- Adică nu ai scris nimic? Oh,doamna Alice te va sugruma...
- Stai să vezi doar.zic eu apărând-umi un rânjet nebun pe față.
- Mi-e frică!
- Nu trebuie.
Cam în 2 minute încep să apară și cei de a12a,unul câte unul. Dar pe bădăranul ăla nu-l văd. După ce se sună, clasa noastră este ful,stăm câte 3 în bănci și tot mai sunt câțiva în picioare. Lângă banca mea,vine o fată care pare să șchiopăteze. Încearcă să se rezeme de bancă.
- Hei,stai jos!îi zic eu ridicându-mă deja din bancă.
- Oh, stai liniștită,doar am să mă rezem puțin de banca ta.
- Stai jos,eu pot sta în picioare o oră! sunt eu mai nesuferită, dar nu-s nesimțită.
- Mulțumesc!îmi spune într-un final tipa.
Îi zâmbesc și mă pun lângă un calorifer,așteptând să apară odată profa cu cealaltă profesoară.
Ușa se deschide și, când am crezut că vor intra ele,pe ea intră tipul din dimineața aceasta, cu nimeni alta decât Audrey. Cea mai nesuferită persoană din lume și cea mai populară fată din liceu,bineînțeles.
Îl ține de braț, deci probabil el va avea ce să prezinte în fața clasei. Nu-i ia mai mult de 2 secunde să mă observe și el,prinzându-mă cum mă holbam la ei,dar imediat cum mă observă, îmi dau ochii peste cap și-mi întorc privirea oriunde altundeva.
Imediat după ei,intră și profesoarele.Cum intră acestea se face liniște totală.
- Ei bine copii,am ales să facem împreună acest proiect deoarece vrem să vedem perspectiva voastră despre iubire. Știm că este diferență de doar 1 an,dar nu asta contează, fiindcă bineînțeles că,cu toții avem gândirea diferită . Așa că și eu și doamna Anderson, v-am pus să puneți pe o foaie de hârtie, ca un proiect, viziunea voastră despre iubire. ne spune doamna Alice, toată un zâmbet.
- Așa că, domnișoară Morgan, domnule Owen, puteți pofti în față.
Toată lumea se uita neștiind de ce ne-a chemat pe noi primii și de ce pe amândoi. Eu merg relaxată până în fața clasei,la fel și domnul bădăran se pare.
Sindy mă întreabă din priviri ce se întâmplă, iar eu fac semn cu mâna că nu e nimic important.
- Deci, domnișoară Morgan?aud deodată din partea doamnei Alice.
- Păi,eu cred că ar fi mai bine să înceapă domnul Owen. Am impresia că el are ce să prezinte. încep eu luându-mă gura pe dinainte,dar chiar nu voiam să încep eu.
- Dar ce te face să crezi asta,domnișoară Morgan?mă întreabă el,ridicându-și o sprânceană și făcând un pas spre mine.
- Instinctul nu m-a înșelat niciodată.îi spun eu serioasă făcând un alt pas spre el.
- Și dacă de data asta te înșală? mă întreabă făcând alt pas spre mine.
- Nu cred, totuși poți începe și vedem pe parcurs. și fac alt pas,iar acum suntem extrem de aproape unul de altul,dacă ar mai face el un pas,ar fi lipit de mine.
- Eu cred că...nu apucă să termine, fiindcă intervine doamna Anderson zâmbind cu gura până la urechi.
- Eu cred că ar fi minunat să spuneți amândoi deodată. Ce ziceți?
- Cum să spunem amândoi dacă nu avem aceeași viziune? întreb eu mirată.
- De unde știi? mă întreabă profesoara.
Iar atunci mă uit fix în ochii lui,iar el se uita deja la mine,acum în ochii mei.
- Ce este iubirea pentru voi? întreabă doamna Anderson.
- Nimic!
- Nimic! răspundem la unison,încă uitându-ne unul în ochii celuilalt.
Când îl aud,îmi iau privirea din ochii lui și mi-o îndrept spre doamnele profesoare, care stau amândouă nemișcate uitându-se una la cealaltă.
- Cum adică nimic? întreabă doamna Alice.
- Nimic adică nimic. Pentru mine este un cuvânt ca celelalte, nu are nimic special. spun eu sigură pe mine.
- Nu mă refer la cuvântul în sine,ci la sentiment, draga mea. îmi spune doamna Anderson.
- Același lucru. Nimic.
- La fel și pentru mine. îl aud și pe bădăran.
- Puteți să și justificați? ne întreabă doamna Anderson
- Desigur. răspund eu,din nou sigură pe mine.
- Să zicem că ești îndrăgostit de o persoană, dar persoana aia de tine nu,ce faci? Suferi. Sau ești îndrăgostit și este reciproc, sunteți împreună, dar ce să vezi, la un moment dat se întâmplă să vă despărțiți. Dacă iubirea e prea mare și nu vă despărțiți niciodată, îmbătrâniți împreună, dar atunci vine momentul despărțirii definitive. Fiindcă unul din voi moare. Moartea este inevitabilă,iar suferința de atunci e și mai mare. Și nu se aplică doar la persoane de care te îndrăgostești, ci și la prieteni, persoane apropiate, orice. La un moment dat,tot singur rămâi. La un moment dat, rămâi doar cu amintirile, care pe cât de frumoase sunt,pe atât de dureroase ajung. Așa că după părerea mea,iubirea nu te ajută cu nimic, dimpotrivă tot ce face este să te omoare. spun toate astea destulde degajată. Nu vreau să par slabă în fața celorlalți.
Toți se uită la mine cu gurile căscate. Toți în afară de el. El stă serios și se uită fix în ochii mei. Bineînțeles că nici eu nu mi-am ferit privirea nicio clipă din ochii lui.
- Wow, asta a fost...dureros! spune doamna Anderson puțin tristă.
- Chiar dureros. adaugă și doamna Alice. Dar tu,domnule Owen? Tu ce ai cu așa numita iubirea?
- Tocmai, că nu am nimic. Pur și simplu nu am cum să zic că înseamnă ceva pentru mine, dacă eu n-am experimentat niciodată acest sentiment. spune el la fel de serios. Asta înseamnă că el nu a iubit pe nimeni niciodată?
- N-ai iubit pe nimeni în viața ta? Asta vrei să spui?întreabă doamna Alice, parcă citindu-mi parcă gândurile.
- Oh,sigur că mă iubesc foarte mult pe mine! spune el cu un rânjet de prost. Și pe bunica mea,atât. când spune asta redevine serios.
- Păi și părin...încearcă doamna Anderson să întrebe, dar se sună. Da cu toții ne-am dat seama ce a vrut aceasta să întrebe, în special bădăranul , care s-a schimbat instantaneu la față. Nu știu dacă ceilalți au observat, dar eu am făcut-o,fiindcă încă aveam privirea asupra lui.
Cum aude sunetul soneriei, Owen, sau cum se numește, a ieșit imediat afară din clasă.
- Ei bine, dragilor, se pare că timpul nu a fost de partea noastră de data asta,așa că ora următoare vom continua, tot ambele clase,dar cu alți elevi. Mi-a revenit pulsul la normal când am auzit ultima parte. Am crezut că voi fi nevoită să stau din nou în fața clasei, spunându-mi părerea despre iubire.
Acestea fiind spuse, doamnele pleacă amândouă, iar elevii se răspândesc și ei ușor. Sindy vine hotărâtă spre mine.
- Ce-a fost asta?întreabă ea serioasă.
- Opinia mea despre iubire. îi răspund deși știu că nu la asta s-a referit.
- Oh mai lasă-mă cu părerea ta despre iubire! De ce te-a chemat pe tine și pe Thomas?
- Thomas? întreb eu curioasa fiindca prietena mea ii stie numele badaranului.
- Thomas Owen.
- De unde îi știi numele, eu nu l-am mai văzut vreodată în liceul nostru.
- Din reviste, de pe net?! Și normal că nu l-ai văzut, fiindcă nu a învățat la noi. A învățat în New York, dar s-a mutat aici din vară, nu știu de ce.imi spune prietena mea fără să ia vreo pauză .
- Wow, cum de nu știi? Nu de alta dar văd că i-ai luat tot dosarul. CNP-ul îl știi? o întreb eu ironică.
- Foarte amuzant, dar e normal să știu, atâta timp cât apare peste tot. Și totuși, asta ar trebui să te întreb eu. Nu v-ar fi pus doamna Alice să prezentați amândoi dacă nu ar fi avut un motiv.
- Ce motiv să aibă Sindy, pe bune? Când am întârziat ora trecută, eram pe hol și trecea și tipul ăsta, iar doamna Alice ne-a văzut și pur și simplu ne-a spus că ne va scoate în fața clasei.
- Ok,deci ce-mi spui tu e că, pur și simplu v-a văzut pe hol și a sărit cu gura. Asta vrei tu să spui?
- Exact asta am spus,iubito!
- Nu mă lua cu iubito ,Nicolle. Ce îmi ascunzi?
- Doamne, Sindy! Nu-ți ascund nimic! De ce aș ascunde ceva de tine?
- Pentru că te cunosc . Când minți ți se înroșește vârful nasului.
- Ah,am uitat de asta! îmi spun eu în barbă
- Zi tot!
- Sindy dragă, nu e nimic de spus. Chestia e că,când mai aveam puțin până la sala de clasă, am dat peste tipul ăsta și am căzut peste el. Atât.
- Pe bune?! Cum ai reușit-o și pe asta? mă întreabă ea râzând cu gura până la urechi.
- Eu doar alergam, ok?
- Și el ce a zis? Zi repede!
- M-a făcut nebună.
- Exact ca în filmele de dragoste. Îți dai seama că tu tocmai ce ai început o poveste de dragoste cu Thomas Owen???
- Oh,scutește-mă,idioato! În primul rând știi foarte bine că eu nu cred în așa ceva, iar în al doilea rând, nu aș fi în viața mea cu cineva ca el!
- Dar ce...încearcă Sindy să mai zică ceva dar i-o tai imediat.
- Gata Sindy,încheiem subiectul ăsta și nu-l mai deschidem niciodată. Ți-am spus ce s-a întâmplat ca să nu mai zici că îți ascund ceva,dar e destul. îi spun deja extrem de nervoasă.
- Oh,bine,dar ce te-ai enervat așa? Gata,nu mai vorbesc despre asta dacă te deranjează așa tare.
- Hai să mâncăm ceva,mi-e foame!îi spun eu pentru a scăpa odată de toată discuția anterioară.
O iau pe Sindy și mergem împreună la cantină, pentru a ne lua ceva de mâncare. Mă uit prin cantină, dar Thomas nu este. Sunt puțin curioasă să știu de ce a plecat așa din clasă. Oare ce s-a întâmplat cu părinții săi?

Bună! Acesta este primul capitol din povestea mea. Știu că este cam lung,dar fiind primul am avut multe idei:))). Celelalte capitole vor fi mai scurte,promit!
Sper să vă placă și s-o citiți cu drag!
V-am cuprins 💜