Iubire Adevărată

14~Rămâi!~

NICOLLE

În nici zece minute am ajuns în fața casei lui Chriss. Nu pot să înțeleg ce Doamne iartă-mă caută Thomas la el! Mai ales,beat! Tot drumul am încercat să mă gândesc, să găsesc orice,cât de mic...nimic! Nu mai înțeleg nimic!
Nadine coboară în cea mai mare viteză din mașină, apoi o urmez și eu.
Aceasta bate la ușă și în prag apare Chriss, cu o mutră foarte, dar foarte nervoasă.
-Unde e?întreabă Nadine și îl împinge pe Chriss din fața noastră.
-Nicolle?!se miră el.
-Da...bună. îl salut și eu și din nou,o urmez pe Nadine lăsându-l pe Chriss blocat în pragul ușii.
Când ajung în sufragerie, mă bușesc de trupul lui Nadine, deoarece aceasta se opri brusc în loc. Privesc și eu în partea unde privea ea și efectiv...efectiv mă bufnește râsul. Un râs isteric.
Pe canapea era Matt,cu fața în palme și roșu tot de nervi,iar peste el,era nimeni altul decât Thomas. Era pur și simplu cu capul în poala lui și cu mâinile în jurul taliei sale,dormind.
-Ce nai...se încruntă Nadine.
Când vede că are spectatori, Matt încearcă să se ridice, dar bineînțeles că nu reușește din cauza mâinilor ce îi sunt agățate de corp.
-Luați-l odată de aici! Vă implor!îl aud pe Matt spunând.
-Cum Doamne iartă-mă s-a ajuns aici? Adică, ce s-a întâmplat mai exact?întreb eu.
-Pur și simplu a venit la ușă la mine și bătea cu pumnii și picioarele în ea. I-am deschis,neștiind cine e,iar când l-am văzut normal că n-am înțeles ce vrea de la mine. L-am întrebat, dar el abia se mai ținea pe picioare. Tot îmi zicea că sunt un nenorocit, ce am eu...că el tot mă consideră o femeie...Apoi,ne-am cam șifonat puțin, până a apărut Matt. A intervenit între noi,apoi când l-a văzut pe Matt a început să zică baliverne și mai mari. Cum că toată familia lui e nebună și chestii d-astea.
Iar apoi,nu știu cum s-a ajuns la asta,n-am nicio idee...l-a luat în brațe și nu i-a mai dat drumul, după cum poți vedea.ne povestește Chriss ușor iritat.
Eu și Nadine ne uităm una la alta. Atât. Niciuna nu spunem nimic,doar privim.
-Acum ce faci? Vino și ia-l! Doar e fractu'! Cică familia mea e de nebuni,dar el apare beat mort acasă la prietenul meu,apoi mă îmbrățișează nemaivrând să-mi mai dea drumul, iar soră'sa stă și privește ca la cinema. Nu vrei și niște popcorn?o ironizează Matt pe Nadine.
-Te-am băgat eu cumva în seamă și nu-mi amintesc? Cred că era de ajuns să te rezumi la "Ia-l de aici",fără a mai lungi subiectul, fiindcă noi nu avem "subiecte" împreună. îi răspunde și Nadine la fel de răutăcios.
-Vai,dar scuzați-mă alteță!Am uitat că dumneavoastră nu vorbiți cu oricine.
În schimb, dormiți, nu?continuă Matt.
-Stai ce?intervin eu. Cum adică a dormit? Cu cine a dormit?
-De bunăvoie, cu nimeni! Forțată, cu un nesimțit pe care tot un "nimeni " îl consider. răspunde Nadine.
Între timp Chriss dispare fiindcă îi sună telefonul, iar mortăciunea de Thomas se trezește și el din cauza zbieretelor și probabil soneriei de la telefon a lui Chriss.
-Forțată? Fi mai explicită, Nadine!zbier eu la ea.
-Ce dracu! Fraților, fix aici v-ați găsit să vă certați?spune Thomas frecându-și tâmplele și fața. Oh nu! Bineînțeles că unde-s țipete, urlete, ceartă, trebuie să fi și tu! Cum să lipsești!continuă el când mă vede.
-Forțată?!Nu că tu ești imposibilă! Cine te crezi tu mă fato? Vreo ducesă? Prințesă, zeiță, să leșine băieții când te văd sau ce? reia Matt cearta cu Nadine,de parcă Thomas n-ar fi zis nimic.
Owen se uită ba la mine,ba la Nadine,ba la Matt,neînțelegând nimic din ce se petrece. Probabil nici unde e nu știe.
-Nu mă cred nimic din ce ai menționat tu,doar că nu mă prestez la unul ca tine, înțelegi? Și da,forțată! Dacă mi-amintesc eu bine,m-ai luat cu forța din club!
-Ai făcut ce?!întreb eu și Thomas la unison.
-Același lucru pe care l-ai făcut tu cu sor'mea!răspunde Matt.
-Păi da,ce face omul să facă și maimuța!spune Nadine nervoasă.
-Nu serios? Maimuțoi, hă?zice Matt și se ridică de pe canapea venind spre Nadine. Se ridică și Thomas dar imediat cade la loc,fiind încă destul de amețit.
Matt vine și o ia pe Nadine de mână și pleacă cu ea.
-Am zis maimuță, nu maimuțoi! Lasă-mă!zbiară Nadine.
-Matt,ce dracu faci? Las-o! țip și eu în urma lor,dar când m-am apropiat de ușă am auzit o bubuitură din living.
Mă întorc repede și îl găsesc pe Thomas pe jos.
-Ah,la naiba! zic eu printre dinți.
-Îl joc în picioare pe Matt!zice el.
-Da,sigur! Mai întâi vezi să reușești să stai cum trebuie în picioare și după aia fă-ți planuri.îi zic eu ajutăndu-l să se ridice de jos. Dar ce să vezi! Nenorocitul, mă împinge la o parte,pentru a se ridica singur. Viteazul de el!
-Nu-mi amintesc să-ți fi cerut ajutorul.
-Se numește educație. Dar tu n-ai cum să știi, fiindcă nu ai așa ceva!
-Nu știu? Atunci hai să-ți arăt cât de needucat sunt. Ești o...dar nu continuă fiindcă în living intră Chriss. După cum îl văd, s-a întâmplat ceva,fiindcă pare mai nervos decât era când am ajuns aici.
Ohhh, tu lipseai!continuă Thomas.
-Din casa mea?îi spune Chriss cu o sprânceană ridicată.
Unde sunt Matt și Nadine?întreabă el.
-Nu știu! A înnebunit toată lumea azi! A luat-o cu forța, pur și simplu. îi răspund eu.
-Iar?!întreabă Chriss.
-Iar? Când s-a mai întâmplat și de ce?Vreau și eu să știu!spun eu revoltată.
-Uite Nicolle, trebuie să ajung neapărat până undeva și îmi pare foarte rău că ai rămas singură și trebuie...să îl duci pe ăsta de aici.
Dar eu chiar trebuie să plec urgent. Îți voi chema un taxi în fața casei și după te descurci, ok? îmi zice Chriss și mă lasă cu gura căscată.
Thomas nu prea bagă în seamă fiindcă își masează întruna tâmplele. Și înjură printre dinți.
-Cum să...offf, de ce eu,Doamne?!țip eu și îmi duc palmele pe cap.
-Chiar îmi pare rău dar eu ți-am zis...trebuie să ajung urgent undeva. Cum vrei până la urmă, adică îl poți lăsa singur cu taxiul. Treaba ta.
-E totul ok? Nu ai pățit nimic,nu?îl întreb eu chiar dacă nu mă interesa, doar ca să schimb subiectul.
-Vai,acum își face și griji! Unde să scriu?se aude și glasul lui mortăciunea de Thomas. Deci a fost atent la discuție...
-Pentru oamenii la care țin, întotdeauna!îi răspund eu doar pentru a-l oftica pe el. Adică nici nu țin la Chriss și după cum am zis nici nu mă interesa unde merge,voiam doar să schimb subiectul. Nu știu dacă totuși am reușit să-l "oftic",dar imediat ce zic asta Thomas își încleștează maxilarul și își strânge pumnii,iar Chriss,bineînțeles, se înfoaie ca un cocoș.
Nu mi mai dă nicio replică, ceea ce mă uimește.
-Atunci cheamă un taxi!îi zic eu lui Chriss.
-Ok. În cel mult 5 minute va fi în fața porții. Eu plec. Ai grijă!îmi zice în timp ce se apropie de mine pentru a mă lua în brațe.
Ok,cred că am făcut o mare prostie spunând chestia aia,fiindcă văd că acum ăsta și-a luat-o în cap.
Nu-i răspund la îmbrățișare, în schimb îi zic:
-Așa am să fac!și mă uit la Thomas, care-și dă ochii peste cap.
-Mai știi când mi-ai spus să-mi fac un control la ochi? Ei bine,acum îți zic eu. Văd că îți tot tremură în orbite. îi zic eu după ce pleacă Chriss.
-Când ajunge taxiul?mă întreabă el,nebăgând în seamă ce am spus eu.
-În câteva minute, presupun. îi răspund eu sec.
-Foarte bine!zice și se ridică de pe canapea balansându-se.
Mă aproprii rapid de el și-l apuc de braț, dar din nou,îmi împinge mâna.
-O să cazi! îi zic eu.
-Nu-i treaba ta!
-Nu e. Dar după cum spui tu mereu"Nu vreau să te am pe conștiință".
-Ai așa ceva?
-Ha ha. Amuzant ca întotdeauna.
-Uite ce e Morgan. Nu vreau ajutorul tău! Și oricum n-ai de ce să-ți faci griji,tu îți faci griji doar pentru persoane importante...
-Corect! Ai prins-o pasta cu grija,dar n-ai prins-o pe cealaltă. Nu-mi fac griji pentru tine,liniștește-te! Și în plus,nici eu n-am vrut ajutorul tău și tu ce ai făcut? Mi l-ai oferit oricum. Te voi duce pana acasă și mă voi asigura că totul e în regulă, apoi poți să faci ce vrei.
-Vreau să mă lași în pace!
-Te voi lăsa. După ce te duc acasă.
Owen vrea să mai continue dar e întrerupt de claxonul taxiului.
Ieșim amândoi din casă, el înaintea mea. Intră și se așază pe bancheta din spate,trântind ușa în urma lui. De parcă m-aș fi urcat lângă el...
- V-am spus să porniți înainte să vină nebuna!se răstește el la bietul taximetrist.
-Owen,dacă-ți dau una te ia somnul instantaneu! Ai noroc că am nevoie de tine să zici adresa.
-Dar ce draga,așa repede ai uitat-o? A trecut doar câteva ore de azi-noapte, când ai fost la mine...zice nesimțitul pământului cu un rânjet cât China pe față. Mă înroșesc instantaneu, iar taximetristul pe care-l compătimeam cu câteva secunde înainte, acum râde și el.
-Iartă-mă pe mine că era întuneric beznă și în jur era doar pădure! Plus că nu m-a interesat...
-Îhm...zice el,apoi îi zice adresa taximetristului.
După vreo zece minute de mers în liniște, îl aud pe taximetrist:
-Știți, așa eram și eu cu soția mea când ne-am cunoscut. La început...Unde eram amândoi, ieșea prăpăd. Făceam mișto unul de celalalt și ne certam încontinuu. Asta până a apărut primul copil...ah,ce vremuri!
Eu mă înnec cu saliva, iar pe Thomas îl aud râzând.
-Doar nu credeți că eu și cu creatura asta suntem împreună!spune el în hohote de râs,eu înroșindu-mă toată.
-Ah,nu sunteți? Vai,ce rușine! Scuzați-mă atunci,chiar am crezut că...încearcă taximetristul să se scuze.
Eu las capul în jos,nemaispunând nimic. Creatură?! Serios? Niciodată nu m-am simțit mai jalnic de atât. Și modul în care a spus-o...Nu mă așteptam ca Owen să mă placă. Adică sentimentele lui,inexistente bineînțeles, au fost mereu evidente. Ca și ale mele,de altfel. Doar că niciodată nu m-am gândit că el s-ar simți atât de jignit de gândul de a fi cu mine. Oricum...încerc să nu mă mai gândesc, fiindcă până la urmă, dacă pe mine nu mă interesează persoana lui,nu ar trebui să mă intereseze părerea lui,nu? Corect...așa ar trebui....
-Am ajuns!mă scoate taximetristul din gânduri.
-Oh!zic eu.
-Da,mulțumesc...zice și Owen și întinde banii,apoi deschide ușa pentru a coborî din mașină.
Eu cobor înainte, pentru a-l ajuta.
-Ce faci,Morgan?
-Sunt...ok.Mulțumesc!
-OFF de ce ai coborât te-am întrebat!
-AH! Să te ajut.
-Ce ți-am spus eu ție, Morgan? Nu am nevoie de ajutorul tău! Uite,am ajuns acasă. Pa!
-NT!Nu vezi omule că abia te ți pe picioare? Te duc până în cameră, apoi plec. Mă asigur că ai ajuns în pat,întreg!
-Deci eu plec sau...?întreabă taximetristul.
-Da! Vă mulțumim! îi răspund eu,luându-l după umeri pe Thomas.
-Cu drag copii!ne spune aceasta făcându-ne cu ochiul și râzând, apoi pornește mașina și pleacă.
Eu și Thomas stăm și ne uităm în urma lui,apoi zic:
-Cred că și omul ăsta are nevoie de un control la ochi.
-Singura care are nevoie de un control, ești tu,Morgan! La cap!
-Mda,mă și gândeam că mi-a făcut și mie Dumnezeu o bucurie și ai amuțit...
-De ce am impresia că s-au inversat locurile?
Nu-i mai răspund.
Mergem amândoi spre ușă, apoi Thomas se caută de chei. Durează cam 2 minute până le găsește, timp în care era să cădem de 5 ori din vina lui. Deschide ușa apoi urcăm cu chiu,cu vai la etaj,în camera lui.
-Dacă voi aluneca din vina ta pe scările astea,te omor,Owen!
-Din vina mea? Îmi pare rău, dar dă vina pe conștiința ta fiindcă ea a insistat să mă aduci. Corect?
Îmi dau ochii peste cap și nu-i mai răspund.
Ajungem până la urmă în cameră și încerc să-l pun pe pat,dar nesimțitul se sucește pe călcâie și cade peste mine.
-Ia zi Morgan, ești pregătită acum să suporți consecințele fiindcă ți-ai ascultat conștiința?
-Ce...ce consecințe?
-HM...cam ca cea de aseară!spune și își apropie foarte mult fața de a mea.
Îmi întorc capul în partea opusă apoi zic:
-Doar nu vrei să săruți din nou o astfel de creatură!
El rămâne fără replică se pare. Stă pur și simplu și mă privește.
Așa că îmi pun toată puterea în mâini și îl împing. Din fericire reușesc să-l dau de pe mine și-l arunc pe podea.
-AHH!Morgan,ai zis că mă aduci până în cameră pentru a fi sigură că nu cad,nu mă împiedic, nu se întâmplă nimic și tu ce faci? Mă arunci jos ca pe un sac de cartofi.
-Acum suntem chit!îi zic și-l văd rânjind, dar apoi i se schimbă expresia într-una încruntată și imediat îl văd ridicându-se și împiedicându-se de pat,apoi de dulap, fuge în baie.
Îl aud vomitând,așa că decid să-l aștept aici,dar trec mai bine de 10 minute și el nu iese din baie. Și nici nu se mai aude nimic.
Așa că bineînțeles că ciocăn de două ori,apoi când văd că nu-mi răspunde intru.
Thomas era lângă vasul ce wc,pe vine și cu mâinile sprijinindu-i capul.
Pare atât de inocent,de neajutorat... Merg și îl ajut să se ridice. Fără să zic nimic. Apoi îl ajut să se spele pe față și îl duc în dormitor. Îl așez pe pat,îl descălțat și îl învelesc.
Este dubios și pentru mine,dar simt că trebuie să fie bine. Pur și simplu. Nu puneți întrebări, fiindcă oricum n-am răspunsuri.
-Acum totul e în regulă. O să-ți las pe noptieră o pastilă pentru cap.îi șoptesc și vreau să mă retrag dar...
-Rămâi! îl aud și pe el șoptind.
-Ce?
-Rămâi! Oricum...cu ce mai pleci la ora asta?
-O să-mi chem un taxi.
-Rămâi, Morgan!
Ce să fac? Habar n-am! De ce? De ce habar n-am?! Nici n-ar mai trebui să stau pe gânduri și să plec direct acasă. De ce mă gândesc, de parcă aș putea accepta și varianta lui? Ce se întâmplă cu mine?!